in

Interviu cu Eminescu, polemica merge mai departe: Despre timp și despre timpul pierdut

Cornel Toma

Nu ştiu cum face românul de ajunge să se împiedice când stă pe loc. Ba bine, aţi citit bine, nu se împiedică atunci când merge, ca tot omul, ci când stă pe margine şi îşi trage pe frunte mucalit cuşma chibiţului.

Am senzaţia asta de fiecare dată când văd minţile „ascuţite” ale românimii care-l atacă pe acel cineva care face ceva, care ia o iniţiativă, care-şi pune obrazul pentru ceva. Pe omul care se mişcă şi cu el îşi mişcă mintea din loc, cum spunea Platon. N-am pus minţile ascuţite între ghilimele pentru că vreau să fiu ironic, dimpotrivă, consider că nu e treaba mea să judec cât de deştepţi şi pregătiţi sunt semenii mei. Am folosit adjectivul ascuţimii pentru a indica cumva viteza de reacţie şi promptitudinea argumentului. Semn că nu te pui cu fieşcine, nu vorbim de trolli ordinari de Facebook, ori de comentatori de subsol prin paginile ziarelor mari.

Două episoade m-au dezamăgit rău în ultima perioadă şi ambele sunt legate de poetul Viorel Boldiş. De Boldiş care mişcă, Boldiş care face ceva. Dacă vă gândiţi că suntem prieteni buni şi că acum sar să-l apăr, puteţi renunţa să mai citiţi de pe acum. Dacă vreţi să citiţi despre nişte metehne româneşti care ne ţin cu frâna trasă la căruţă şi când conducem cu 140 de kilometri la oră pe autostrăzile din Italia, atunci aveţi puţintică răbdare.

Prima „greşeală”; Boldiş vinde ţara

Prima lui iniţiativă a avut un reverb de nuntă ţigănească pe Facebook, unde totul devenise o apă şi un pământ. Iertaţi-mi metafora forţată, dar e prima care mi-a venit în minte pentru că totul a plecat de la faptul că Boldiş vinde pământ. Da, omul s-a dus în România cu hârleţul în mână, a pus în desagi pământ din toate provinciile istorice, l-a amestecat, l-a cărat cu maşina lui la Brescia şi-l vinde cui vrea să cumpere. Repet, cui vrea să cumpere.

Rău! Nu se face! Aşa au strigat un grup consistent de „patrioţi” pe Facebook şi pe unde au mai putut.

Îmi vin de-a valma în cap versurile lui Mihai Mărgineanu din piesa „Paraschiva”: „Pă frati-tu şi pă tot neamu / Să nu vă mai prind că mă rogi / V-am scos dintr-o pivniţă / Când v-am spart geamu’”. Asta pe de o parte. Dar îmi vine în cap şi un articol citit acum mai bine de 15 ani când o firmă curajoasă din Japonia a început să vândă… aer. Acum că tot aveţi Google la îndemână căutaţi „canned air from around the world” şi o să aveţi surpriza ca printre cele 24 de milioane de rezultate să găsiţi sute de oferte comerciale valide şi serioase care vând aer din Paris, de exemplu. Cu steagul Franţei la vedere pe cutie. Ori din Patagonia.

Dar mă tot întreb. Dacă tot am plecat patru milioane din România spre Occident şi nu spre Rusia, cum se face că tratăm iniţiativele comerciale care ies din sfera aprozarului şi a tutungeriei ca pe nişte acţiuni subversive? Ieşim totuşi în viaţa asta din pivniţa comunismului? Am învăţat ceva de la Occidentul în care am emigrat sau stăm aici doar să ne chivernisim şi apoi ne întoarcem pe băncuţa din faţa porţii?

Vă e teamă că se îmbogăţeşte Boldiş? Vă e teamă că va sărăci careva din 10 euro sau cât o costă pământul ăla şi e musai să vă puneţi mantia de Superman să-l salvaţi? Vă e teamă că nu eliberează chitanţă şi nu plăteşte taxe la stat?

Ridicol. Dar mai ridicolă mi se pare vanitatea ori falsa autoritate morală prin care iniţiativa lui Boldiş a fost etichetată ca fiind o escrocherie. Dar nişte aer de la Poiana Braşov nu vreţi?

A doua „greşeală”; Boldiş îi ia interviu lui Eminescu

Da fraţilor. Boldiş i-a luat un inteviu lui Eminescu. După filosoful de orgini maghiare Imre Toth care i-a avut ca interlocutori în volumul „Palinsest-Teologia triunghiului nevativ” deopotrivă pe Dumnezeu cât şi pe Euclid ori Aristotel pentru a rezolva în mintea cititorului nişte sofisme matematic-filosofice, vine Boldiş şi discută cu Eminescu.

Rău! Nu se face iară!

Din umbre semidocte ale culturii asimilate pe genunchi ajungem să amendăm moral încălcarea Legilor Fizicii. Cu manualul de clasa a V-a în mână tăiem chitanţe pentru cine nu respectă curgerea liniară a unităţii de timp şi o alterează cu vectori de viteză, mai bine spus cultură.  Pentru că peste toate, intervenţia în spaţiul public a lui Boldiş nu este altceva decât actul unui scrib care scoate de la păstrare texte inedite. Recte, un act de cultură şi nu o manipulare a unui mit naţional. Nu s-a adresat unor capre ca să-l citez pe Sgarbi, iar experienţa ne învaţă că cine pricepe de regulă tace.

Vorbesc evident de reacţia publicată tot de „Gazeta Românească” vis-a-vis de o idee nici proastă şi nici nouă cum ziceam, accea de vorbi cu înţelepţii şi vizionarii timpului despre probleme actuale.

Domnul Victor Druţă de la Roma (pe care personal nu-l cunosc) s-a alterat foarte rău pentru acest exerciţiu de imaginaţie şi i-a cerut redacţiei „Gazetei” drept la replică. Mă bucur că i-a fost acordat spaţiul şi asta demonstrează că avem instrumentele necesare pentru a fi cosmopoliţi, însă nu m-a încântat caracterul rândurilor domniei sale.

Este drept, nu e fix cea mai bună idee să discutăm în cheie arhaică idei politice vremelnice, iar Boldiş a luat fix strada asta. Dar nici răul nu-l văd. Atât timp cât punem pe masă idei valide (nu despre Kukident, noroc de Google că nu ştiam despre ce e vorba, n.a.) ori discutăm precepte, ori discutăm concepte, timpul nu mi se pare pierdut. Cum, de exemplu, propun spre dumirire şi discuţie autorului contrei sus-citate, domnului Druţă, subiectul micului ecran şi mă refer la imbecilizarea maselor cu televiziunea voit retardă şi legată de nevoi primare. Da, aia care creează zăbave, dar mai ales ale minţii.

La fel cum îi propun domnului Druţă să separe sublimele adezive pentru proteze dentare, ori pe respectabilele doamne frumoase de la televizor de concepte politice, care ori se bat în cap, ori încă mai sunt conectate la vremurile de azi. Hitler nu şi-a trasat locul lui nefast în istorie pentru că Eminescu a taxat cu argumente anumite obiceiuri ale evreilor vremii, la fel cum nici Zelea-Codreanu nu s-a urcat pe calul lui alb pentru că Eminescu a taxat aviditatea preoţimii greceşti.

Paradigma care nu-mi dă pace şi care m-a făcut să-mi aştern gândurile aici este legată de limita păcatului dintre a face şi cel de sta pe margine şi a comenta. Chibiţii de la începutul intervenţiei mele păcătuiesc prin a ţine frâna trasă gândului progresist în forma lui comercială, dar într-un păcat similar îmi cade şi domnul Druţă când se opune paralelei dintre vremuri documentate acum un secol şi jumătate şi ziua de azi.

Însă ambele atacă un om care face ceva. Cum spuneam, nu sunt un prieten apropiat al lui Boldiş, nu ne frecventăm intenţionat. Ne intersectăm la evenimente culturale şi cel puţin din punct de vedere politic avem viziuni radical diferire, iar candidatura pe listele PRM încă nu am digerat-o total. Toate acestea nu mă fac să uit de poezia lui sau să dau cu piciorul în munca lui cronicar al vremurilor pentru că vinde pământ, ori că foloseşte metode de documentare inacceptabile în anumite pături.

Ce pot să vă spun sigur este că nici nu se va urca pe un cal alb în costum popular şi nici nu se va adresa unui evreu atfel decât cu numele de botez ori, eventual, cu apelativul „domnule”, dacă o merită. Boldiş se mişcă, voi ce faceţi? În afară de vă irosi timpul și resursele fără să puneți nimic în locul a ceea ce demolați?

Notă: Acest editorial vine după o serie de lecturi pe Facebook, dar şi după o atentă analiză a textelor pe care le găsiţi cu link mai jos. Dincolo de domnul Druţă, cei care m-au motivat să scriu acest text, mai ales în prima lui parte, sunt în ordine aleatorie: Anca Eremia, Eugen Vîlcu, Lucian Brad.

«Un pic de România», ideea poetului Viorel Boldiș din Italia: cutiuța cu pământ românesc. ”Simbolizează întreaga noastră ţară, România Noastră Mare…”