in

Magazin cu produse româneşti la Jesi

Întorşi din concediile petrecute în România, mulţi români îşi burduşesc portbagajele maşinilor cu alimente sau băuturi pe care nu le găsesc în Italia şi asta pentru că există destul de puţine magazine care vând acest tip de produse. Nu se mai poate afirma acest lucru la Jesi, unde o româncă a deschis un local în care pune la dispoziţia clienţilor săi produse româneşti precum şi anumite servicii gratuite.

Vasilica Roşca are 30 de ani, este originară din localitatea Paşcani, judeţul Iaşi iar în prezent locuieşte împreună cu cei doi copii ai săi, în oraşul Jesi din provincia Ancona a regiunii Marche. S-a hotărât să vină în Italia datorită greutăţilor întâmpinate în activităţile comerciale începute în România, create de inflaţie şi dobânzile bancare. ”În România am avut o activitate comercială bogată. Am vândut de toate, am încercat destule afaceri dar m-am izbit mereu de problemele create de schimbările de legislaţie în domeniul comercial şi de taxele bancare mari. Am renunţat la tot şi am ales să vin în Italia.”

Ajunsă în Italia a început munca la un centru estetic şi de înfrumuseţare. ”Făceam cam de toate la acel loc de muncă. Am şi învăţat multe lucruri noi dar mai puneam mâna şi la curăţenie. Deşi începutul nu a fost chiar atât de încurajator, pentru că am fost plătită cu 150 de euro pe lună, am mers înainte fiind sigură că până la urmă voi reuşi.” Zis şi făcut. Vasilica nu a renunţat la acel serviciu dar şi-a căutat şi ceva suplimentar. ”La acel centru estetic am lucrat aproape un an şi jumătate dar am rămas pentru că în jurul prânzului şi seara eram liberă şi asta îmi permitea să am un al doilea serviciu. Astfel am lucrat în diferite restaurante sau baruri, chiar dacă eram nevoită să încep lucrul la 5 dimineaţa, şi apoi să revin la prânz şi seara la cină. A fost o perioadă grea dar sunt mulţumită că am reuşit să depăşesc acel moment.”

Vasilica nu s-a mulţumit doar să muncească de dimineaţa până seara, conştientă fiind că nu va putea ţine acest ritm la nesfârşi. A început să se intereseze despre anumite cursuri pe care ar fi putut să le facă şi să găsească un loc de muncă mai uşor sau să-i permită să înceapă o activitate pe cont propriu. „Lucrând în restaurant şi bar mi-a încolţit ideea de a deschide pe cont propriu o afacere. Aveam însă nevoie de cursuri de calificare care să-mi permită să deschid acest tip de activitate. Astfel, între anii 2005 şi 2007 am făcut diferite cursuri organizate de provincia Ancona de unde am obţinut certificate şi diplome de participare, cum ar fi „Somministrazione alimenti e bevande” precum şi cursul organizat de „AIBES” ( Associazione Italiana Barman e Sostenitori). La cele două cursuri m-am perfectionat, învăţând cum trebuie să se desfăşoare o activitate comercială de acest tip. Am învăţat şi cum se prepară anumite cockteiluri sau diferite alte procedee legate de meseria de barman.”

Tot în această perioadă , pentru aproape 6 luni Vasilica Roşca s-a perfecţionat şi ca merchandiser, promotor la o firmă care distribuia produse electronice si de telefonie de marcă. „Un alt loc de muncă care mi-a perfecţionat atitudinea faţă de clienţi sau modalităţi de vânzare a diferitelor produse. A fost o altă activitate în care am învăţat multe lucruri interesante şi care în prezent mă ajută mult.”

La sfârşitul anului 2007, Vasilica s-a hotărât să deschidă propria activitate şi s-a gândit că cel mai potrivit ar fi un bar. „Mă hotărâsem să deschid un bar, mai ales că aveam şi cursuri de specialitate şi acumulasem şi destul de multă experienţă. Problema cea mai mare a fost în a găsi un local care să fie într-o zonă bună şi care evident să nu coste foarte mult. Cum timpul trecea şi nu reuşeam să găsesc nimic, am decis să caut un alt local dar în care să deschid un magazin cu produse româneşti. Am cunoscut mulţi români aici care se plângeau că nu găsesc produse şi că trebuie să meargă la Recanati sau Ancona, localităţi destul de îndepărtate. Îmi propusesem ca dacă nu găsesc local pentru bar până în ianuarie, să caut unul pentru magazin.”

Vasilica a renunţat la ideea barului mai ales că găsise un local foarte bun pentru magazinul de produse alimentare. „Chiar din primele zile am reuşit să găsesc localul. Deşi era cam neîngrijit, l-am renovat, timp în care am depus şi actele pentru deschiderea activităţii. Astfel, pe data de 18 mai a acestui an am inaugurat magazinul, moment în care am organizat şi o mica petrecere la care s-au servit sărmăluţe, ardei umpluţi şi multe alte preparate româneşti. Au fost prezente peste 50 de persoane şi după puţin timp am epuizat aproape toată marfa. Eu consider ca a fost un succes.”

De atunci, magazinul, denumit „Transilvania”, este mereu plin, clienţii s-au înmulţit şi activitatea merge foarte bine. „Magazinul e mereu plin, nu pot sta locului o clipă. Asta şi pentru faptul că încerc să fie mereu aprovizionat, să nu lipsească nimic. Avem chiar şi pâine românească proaspătă în fiecare dimineaţă. Am pus la dispoziţia clienţilor un panou unde pot lipi anunţuri gratuite despre locuri de muncă, chirii sau orice alte activităţi. Începem să devenim o mică comunitate.”

Vasilica Roşca mai are o dorinţă: şi-ar dori să se adune românii într-o formaţiune sau o asociaţie şi să participe în mod organizat la diferite activităţi. „Mulţi îmi spuneau la început că voi găsi multă invidie din partea românilor din zonă. Nu a fost adevărat. Am cunoscut mulţi conaţionali, persoane foarte corecte, entuziaste, care m-au felicitat pentru activitatea începută şi care au devenit clienţi permanenţi. Mi-ar place să ne unim într-o asociaţie dar acest lucru nu pot sa-l fac singură. Cu timpul poate vom reuşi împreună.”

Andi Rădiu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

De la mătură la computer

Elena, infirmieră în România, “badante” la negru în Italia