in

Maria Blaj a deschis TREI patiserii închinate echipei Rapid, la BOLOGNA!

Se zice că dacă e marți sunt trei ceasuri rele, iar dacă mai e și data de 13 se întâmplă ceva foarte rău. Dar pentru Maria Blaj din Bologna a fost o zi plină de bucurie și de mulțumire sufletească, pentru că a reușit să inaugureze cel de-al treilea Bistrot „Rapid”, situat în via Emillia, nr. 43 – San Lazaro di Savena.

Venită în anul 2001 în Italia, domna Măria Blaj a lucrat ca mai toate femeile ca îngrijitoare la o familie de bătrâni, după care intrat în comerț, reușind să-și strângă un capital pentru a deschide propria patiserie.

Inaugurarea a avut loc în prezența Consulului General la Bologna, Eugen Șerbănescu și a soției dar și a multor prieteni și clienți fideli.


 

Și cum în zonă nu există niciun magazin deschis noaptea, așa cum suntem obișnuiți în România, Maria Blaja s-a gândit ca noul spațiu comercial să fie în apropierea unor instituții care sunt permanent pe punctul de a sări în ajutorul oamenilor: salvarea și pompierii. După orele de program sau în micile pauze pe care le au de la o urgență la alta, clienții pot servi o cafea sau mânca ceva aici, la Bistro Rapid.

De ce „Rapid”? Pentru că întreaga familie a domnei Maria Blaj este o înfocată admiratoare și susținătoare a celebrei echipe de fotbal Rapid București. Chiar fiul doamnei Maria Blaj, Iozu Toma, a fost un timp antrenor la formația de juniori a echipei.

În urmă cu 4 ani, pe 3 septemebrie 2011, întreaga echipă a formației Rapid, pe atunci antrenată de Răzvan Lucescu a avut un meci amical cu cea din Bologna, iar după partidă au fost invitați la Bistroul „Rapid” unde au fost întâmpinați de doamna Blaj, care i-a servit cu produse specifice bolognese, au ciocnit un pahar de șpriț și s-au fotografiat cu toată lumea.


 

Și pentru că dragostea și admirația față de această echipă de fotbal, cea mai veche din țară, este foarte mare, doamna Maria, împreună cu cei doi copii, Alexandra și Iozu, s-au gândit să pună sigla și culorile formației giuleștene ca emblemă a Bistroului. Și nu numai atât, emblema Rapidului este imprimată și pe pliculețele cu zahăr și pe ștampila firmei – „Rapid SAS”.


 

Pe lângă români, mulți dintre italieni vin aici cu plăcere pentru că aici se lucrează 365 de zile pe an, iar atmosfera este foarte plăcută. Am aflat acest lucru de la câțiva dintre cei care vin după serviciu, noaptea, să servească masa sau să bea o cafea.

Prin atmosfera creată, familia Blaj  și-a propus să respecte și imnul echipei iubite:

„Suntem peste tot acasă
Porțile ni se deschid
Nu-i echipă mai frumoasă
Și iubită ca Rapid
Rapid, Rapid!”

Să-i urăm în continuare succes și multă putere de muncă domnei Maria Blaj, familiei și angajaților săi.

Roxana Dima


Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Accident mortal din cauza remorcii unui autocar românesc

Kyenge comparată cu un orangutan. Leghistul Rainieri condamnat la un an și trei luni