in

Marinela Ardelean, somelier format profesional în Italia: “Dacă vinul e prost, să lăsăm paharul jos. Şi să căutăm unul mai bun“

Pe 1 ianuarie a împlinit 35 de ani şi este deţinătoarea titlului de cel mai bun somelier al României. Marinela Ardelean, formată profesional în Italia, este un degustător de vinuri cunoscut la nivel mondial. Tânăra a povestit, pentru „Weekend Adevărul”, cum a ajuns să se afirme în această meserie, dar şi despre cum a descoperit calitatea vinului românesc.

 “Dacă vinul e prost, să lăsăm paharul jos. Şi să căutăm unul mai bun“, obişnuieşte să spună Marinela Ardelean, somelier apreciat la nivel mondial. Cum a ajuns la această performanţă? Povesteşte chiar ea: “Încă din copilărie, umblând prin bucătăria mamei, mi-am dezvoltat anumite calităţi pentru această meserie. Mama a fost bucătăreasă toată viaţa, aşa că sensibilitatea faţă de mirosuri, gusturi şi arome a venit ca o formă de educaţie din familie. Am ajuns să mă apropii de această meserie în urmă cu 20 de ani, când m-am mutat în Italia, unde această activitate e destul de obişnuită. Treptat, curiozitatea mea s-a transformat în pasiune şi, în urmă cu zece ani, a devenit chiar un job. Am primit sarcina să mă ocup de dezvoltarea de produse de vin în zona Asia – Pacific, într-un program din nordul Italiei. Am fost entuzismată! Pe lângă faptul că nu mai călătorisem niciodată în Japonia sau China, era o oportunitate incredibilă”.

Marinela a urmat mai multe cursuri în Italia şi în Franţa, specializându-se pe zona Champagne şi pe spumantele de acolo. Ulterior, s-a perfecţionat în domeniul vinurilor, timp de doi ani, la Trieste.

“Abia atunci mi-am zis: «Da, ăsta e domeniul meu!». Ştiţi? E ca atunci când îţi cauţi rochia de mireasă. Sau bănuiesc că aşa e. După cum cade pe tine, spui, simplu: «Asta e!»”, explică ea pentru “Weekend Adevărul”.

Tânăra vorbeşte şi despre secretele meseriei: “Somelierul e persoana care-ţi recomandă un vin la restaurant sau într-o cramă. Activitatea mea e mai tehnică. Eu particip la multe concursuri internaţionale, unde degust, apoi îi dau o notă vinului, fie că e din Africa de Sud sau din Germania. În funcţie de aprecierile degustătorului, producătorii primesc o medalie pe care o afişează pe sticlă”.

Există riscul să te ameţeşti într-o asemenea meserie? Marinela râde: “Nu-ţi mai arde de băut după ce tot deguşti… La degustările de vinuri spumante e o altă poveste – poţi simţi o usturime a buzelor, gura e solicitată mult din cauza acidităţii. Dar nu mi s-a întâmplat niciodată să ameţesc. Şi există situaţii când ajung să degust şi 100 de vinuri pe zi”.

Specialista în vinuri îşi aminteşte un episod amuzant. “În 2013, venisem acasă de Sărbători pentru a petrece timpul cu familia mea, în Maramureş. Am cumpărat atunci şi am degustat aproximativ 200 de vinuri româneşti. Mama a zâmbit când m-a văzut cu sticlele: «Draga mea, eu am înţeles că vin Sărbătorile, dar nu crezi că ai exagerat puţin cu vinurile?»“.


 

Marinela Ardelean a publicat recent cartea „50 de vinuri româneşti întâlnesc 50 de preparate culinare italiene“. Ideea i-a venit după ce a descoperit, acum câţiva ani, vinuri autohtone de calitate. “Când am încercat vinul Davino, din podgoria Dealu Mare, mi s-a părut atât de minunat, încât a trebuit să mă aşez. A fost o revelaţie, fiindcă mi-am dat seama că sunt vinuri foarte bune în România, dar necunoscute. Şi atunci am decis să scriu cartea. Am căutat să identific cele mai bune vinuri româneşti, care să fie potrivite cu anumite preparate italieneşti”. De altfel, tânăra mărturiseşte: “Sunt de-a dreptul cucerită atunci când asociez mâncarea cu vinul. Este un orgasm enogastronomic”.

Marinela Ardelean, zâna vinurilor româneşti: «Vreau să văd vinurile noastre în restaurante italiene»

Marinela Ardelean a lansat primul ghid al celor mai bune vinuri românești și moldovenești

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Latina, româncă de 46 de ani, beată criță, arestată după ce a sărit cu un cuțit la soțul italian

Elveția ridică restricțiile pentru români, după luna mai nu va mai exista nicio îngrădire pe piaţa muncii