in

Mădălina Ghenea, premiată pentru rolul de prostituată în filmul despre români “Rasă bastardă” VIDEO

Mădălina Ghenea a primit premiul "Sorriso diverso Roma 2012", pentru rolul secundar interpretat în filmul lui Alessandro Gassman, “Razzabastarda”, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Roma.

Personajul interpretat de Mădălina Ghenea  este Dorina, o prostituată româncă stabilită în Italia. Deşi este dependentă de droguri, Dorina doreşte să-şi depăşească condiţia, luptând pentru a-şi îndeplini visele.

Iată şi motivaţia juriului: "Prostituţia, degradarea, delincvenţa, frica – ­ iată  temele principale ale filmului lui Alessandro Gassman. Personajul Dorina întruchipează acel tip de curaj unic, care determină o femeie să îşi urmeze sentimentele, să depăşească provocările şi să îi înveţe pe alţii să fie reali şi cinstiţi acolo unde onestitatea nu are nici o valoare".

Film despre români: “Rasa bastardă” VIDEO

“Razza bastarda” are ca temă viaţa românilor veniţi în Italia şi este o transpunere cinematografică a piesei “Roman şi puiul său”, cu care Gassman a câştigat premiul Ubu pentru cel mai bun spectacol teatral în 2010.

Filmul a fost prezentat pe 17 noiembrie, în avanpremieră mondială, la Festivalul Internaţional din Roma în secţiunea Perspective Italia, în care au fost adunate o serie de pelicule care exprimă noile tendinţe ale cinematografiei italiene.

Iată şi ce e declarat Mădălina Ghenea, pe profilul ei de Facebook,  după ceremonia de decernare a premiului: “M-am îndrăgostit de personaj încă de când am citit scenariul şi nu numai pentru că este vorba de noi, românii- încearcă să explice motivele pentru care discriminarea cu privire la români este nejustificată. Rasa bastardă este un film despre speranţă, speranţa de a ajunge la integrare, la înţelegere reciprocă, la acceptarea tuturor celor care azi sunt discriminaţi, câteodată pe nedrept, pe motive de sânge, de etnie sau pentru provenienţa lor”.

Dorina este un personaj condamnat, “dependentă de droguri, unicul mod de a fugi de realitatea în care trăieşte, fără voia ei. Dar, în acelaşi timp, este cultă, inteligentă, seducătoare şi îşi doreşte să învingă greutăţile prin care trece”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

William Brînză, atac la DRP şi TVR Internaţional: „Cheltuie banii de pomană”

S-a angajat ca menajeră în Italia, după ce şi-a ucis copilul în România