in

O tânără din Italia își caută mama la Botoșani. A fost adoptată de la orfelinat

O tânără de 34 de ani, din Italia, își caută mama la Botoșani. Petronela s-a născut pe 24 iulie 1987, în Dorohoi.

A stat la orfelinat până la vârsta de trei ani, de unde a fost adoptată de doi soți din Italia.

Acum, Petronela vrea să își găsească familia naturală.

Știe că tatăl său nu a recunoscut-o în acte, dar se numea Gheorghe Pavăl, fiind decedat, iar mama sa este Viorica Calancea și bănuiește că este din Darabani, din informațiile puține pe care le are, potrivit botosaninews.ro.

„Eu am fost personal în Darabani, dar nu am reușit sā îmi gāsesc mama, însā am descoperit cā tatāl meu este decedat și ar mai fi avut 2 copii cu a doua soție pe nume tot Viorica.

Chiar dacā nu am fost recunoscutā de tatāl biologic și nu mai este in viața aș avea dorința sā il pot vedea mācar într-o fotografie.

Camelia și-a regăsit frații și surorile. Articolul din Gazeta Românească a făcut o familie fericită

A fost înfiată în Italia când avea 12 ani, acum își caută familia biologică: ”Vă rog distribuiți apelul meu!”

Aș dori sā mentionez ca semn particular, am sprâncenele ridicate în sus așa zis (aripi de pasare) semn pe care l-au moștenit și copiii mei.

Scriu cu emoții acestei pagini în speranța cā cineva mā va ajuta sā îmi gāsesc mama si frații.

De aceea vā rog sā distribuiți anunțul meu în numār cât mai mare, numai cu ajutorul vostru oameni buni sper sā reușesc”, este mesajul postat de tânără prin intermediul paginii Copiii niciodată uitați ai României.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

OG Eastbull, artistul român din Italia care a avut o copilărie dificilă

Eraclea, româncă de 46 de ani a vrut să facă baie noaptea în mare: găsită moartă pe țărm