in

Organizarea consulatelor itinerante în Reggio Calabria și Cosenza în luna iulie

Organizarea consulatelor itinerante în Reggio Calabria și Cosenza în luna iulie

Pentru cetățenii aflați în circumscripția consulară, Consulatul General al României la Bari, a inițiat demersurile necesare către autoritățile locale în vederea obținerii aprobărilor și spațiilor necesare desfășurării unei asemenea activități, în condițiile sanitare determinate de Covid-19.

Avem în vedere următorul calendar:

Reggio Calabria în perioada 16 – 18 iulie 2021 (vineri, sâmbătă și duminică);

Cosenza în perioada 23 – 25 iulie 2021 (vineri, sâmbătă și duminică).

Adresele vor fi puse ulterior la dispoziția cetățenilor români, după obținerea aprobărilor obligatorii din partea autorităților italiene.

Vor fi efectuate următoarele servicii consulare:

  • preluarea datelor în vederea emiterii pașapoartelor electronice și a titlurilor de călătorie;
  • acte notariale (procuri, declarații, adeverințe cazier judiciar, obțineri acte extrajudiciare etc.);
  • eliberarea pașaportului dacă acest serviciu a fost solicitat anterior și pașaportul se află deja la sediul CG Bari;
  • depunerea dosarelor de acte de stare civilă (certificate de naștere/certificate de căsătorie /certificate de deces), acestea neputând fi emise pe durata consulatelor itinerante.

Se impune respectarea cu strictețe a condițiilor sanitare dispuse de autoritățile italiene, precum: distanța de siguranță, folosirea OBLIGATORIE a măștilor, dezinfectarea mâinilor, etc.

Consulate itinerante pentru românii din Sicilia, la Palermo și Alcamo, în sediile bisericilor românești

În contextul situației excepționale generate de pandemia de COVID 19 și date fiind condițiile impuse de autoritățile italiene, consulatul itinerant va funcționa EXCLUSIV pe baza programărilor prealabile online la adresa de e-mail: [email protected], programări ce pot fi efectuate până miercuri, 14 iulie 2021, orele 17.00.

În solicitarea pe care o veți trimite pentru obținerea programării vă rugăm să scrieți:

  • numele și prenumele solicitantului, precum și un număr de telefon unde puteți fi contact;
  • localitatea de rezidență din Italia;
  • serviciul consular pe care doriți să îl efectuați
  • fotocopii scanate/ foto ale documentului de identitate (carte de identitate românească/pașaport românesc) a persoanei care solicită serviciului consular
  • fotocopii scanate/ foto ale documentelor necesare pentru serviciul pentru care solicitați programarea.

Pentru informații privind documentele necesare fiecărui serviciu consular, vă rugăm să consultați pagina web a Consulatului General al României la Bari, rubrica SERVICII CONSULARE https://bari.mae.ro/node/937 și să transmiteți documentele necesare așa cum se regăsesc în pagina web menționată, într-un singur email.

Fiecare persoană care solicită un serviciu consular și a transmis documentația completă necesară la adresa [email protected], urmează să primească pe email confirmarea datei, orei și locului programării.

Organizarea consulatelor itinerante în Reggio Calabria și Cosenza în luna iulie

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

criza litoral

Cea mai mare CRIZĂ de forţă de muncă de după Revoluţie! Patronii de pe litoral sunt disperaţi: «Mulţi îşi încearcă norocul în străinătate»

Abia întors din Italia, dimineață și-a găsit mama omorâtă de tatăl lui: ”Am ucis-o din plăcere”