in

Parada mireselor la Roma – 21 de mirese într-un magazin de îngheţată

Nu se întâmplă prea des să mergi pe o stradă dintr-un cartier din Roma, duminică după-amiază, să auzi o muzică de nuntă şi să vezi nu o mireasă… ci 21, în rochii multicolore, de mai multe naţionalităţi.

Evenimentul a fost organizat pe o stradă din zona Colli Albani din Roma (via Eurialo 102-104), unde este Gelateria Splash. Iniţiativa aparţine proprietarei acestui local, Simonetta Cervelli.

„Acest magazin de îngheţată se află aici de 20 de ani, iar de trei ani – de când am preluat spaţiul de lângă noi – am decis ca în loc să facem numai comerţ, să dedicăm noul spaţiu unor evenimente culturale. Noi organizăm des expoziţii fotografice, de pictură, evenimente de integrare în general. Tot ceea ce facem este pentru integrare şi multiculturalitate”, mărturiseşte extrem de mulţumită Simonetta Cervelli.

21 de mirese de 14 naţionalităţi

Simonetta a organizat o paradă cu 21 de mirese care reprezentau 14 ţări. Fiecare mireasă a fost prezentată: cum se numeşte, câţi ani are, de unde este şi care sunt anumite particularităţi ale ritualului căsătoriei din ţara sa sau ce se mănâncă la nuntă sau alte curiozităţi.

„Toate fetele care au defilat sunt clientele noastre. Nici una nu era profesionistă. Fiecare a venit cu cultura sa şi fiecare a colaborat să pregătim acele texte despre cultura şi obiceiurile din ţările lor. Ceea ce îmi place este că a fost o muncă de uniune, de schimb multicultural, fiecare dintre noi a oferit o parte din sine, din ceea ce ştie la un preţ zero, fiecare şi-a adus hainele, fiecare şi-a povestit istoria, şi-a prezentat ţara” spune Simonetta.

Pentru organizarea acestui eveniment, Simonetta Cervelli a cerut sprijinul şi stilistei Mihaela Băetu de la magazinul Miha Spose. Românca nu numai că le-a sugerat câteva dintre rochiile din colecţia sa fetelor care nu aveau încă hainele necesare pentru nuntă, dar le-a ajutat să se îmbrace şi le a explicat cum să defileze, cum să se mişte.

Evenimentul a avut succes. La el au asistat peste 100 de persoane. „A aduce şi mai aproape persoana care până la urmă locuieşte alături de tine şi care nu este o persoană care a venit neapărat să îţi ceară ceva, ci a venit pentru a ne îmbogăţi şi pe noi cu cultura lor. Schimbul cultural ne îmbogăţeşte, nu ne fură nimic. Cunoaşterea scade neîncrederea, deoarece neîncrederea vine de la necunoaşterea vecinului. Poţi să trăieşti ani întregi alături de un vecin, dar dacă nu intersectezi cu cultura lui, nu foloseşte la nimic. Vom fi pentru totdeauna doi străini” consideră Simonetta Cervelli.

C.V.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Victor Ionescu, copreşedinte ACL Diaspora: „Fraţi români din Diaspora, fiți alături de noi și duminica aceasta”

„Veniţi în Italia, aici se fură”