Am intrat în săptămâna dinaintea Paştelui: Gazeta Românească va dedica o serie de articole sărbătorii creştine, evenimentelor din comunitatea de români şi tradiţiilor pascale.
Departe de casă şi familie, o româncă originară din judeţul Neamţ, îşi descoperă în Italia talentul de a picta icoane pe sticlă. Apreciată şi totodată ajutată de artişti italieni, reuşeşte să participe la diferite expoziţii. Pentru aceast an pregăteşte prima expoziţie personală care va avea, pe lângă icoane pe sticlă şi măşti tradiţionale româneşti.
„Am început să pictez icoane după o depresie”
Mihaela Croitoru s-a născut în comuna Podoleni, judeţul Neamţ, are 42 de ani şi trăieşte în Italia de mai bine de nouă ani. A ajuns în peninsulă pentru a-şi vizita sora şi s-a decis să rămână definitiv.
„Nu am avut intenţia să rămân definitiv. Venisem să-mi vizitez sora iar între timp îmi găsisem ceva de lucru. Nu mi-a fost uşor chiar dacă am găsit un loc de muncă bun. Nu ştiam limba deloc, dar am dat peste nişte oameni minunaţi, care au avut răbdare cu mine şi nu m-au lăsat până când nu am învăţat-o aşa cum trebuie.”
Dorul de casă, precum şi lipsa familiei şi a prietenilor din ţară au făcut-o pe Mihaela să încerce să şi le compenseze cu ceva. Prezenţa unor prieteni italieni, care o ajută şi o încurajează, îi deschid româncei apetitul pentru pictură.
„Pasiunea pentru pictatul icoanelor a apărut în urmă cu şapte ani, în urma unei crize de depresie, de ce să n-o spun. Lipsa casei, a munţilor mei, lipsa de a 
avea pe cineva lângă mine când aveam anumite probleme, te aduc în această stare. Două foarte bune prietene italience, Carla Rivalta şi pictoriţa Marica Giordano, m-au întrebat într-o seară dacă ştiu să fac ceva legat de cultură, de tradiţia românească.
Eu am crescut, ca majoritatea românilor, la ţară, acolo unde femeile ţeseau şi împleteau iar bărbaţii se ocupau de unele opere de artizanat. Ştiam unele lucruri despre arta populară. Ce mi-a plăcut dintotdeauna au fost icoanele pe sticlă şi am spus că aş putea să le pictez, deoarece am fost crescută de bunicii mei cu dragoste de Dumnezeu.”
Prima expoziţie
Ajutată şi de patr
onul unde lucrează, Mihaela începe să picteze şi descoperă că ceea ce face place tuturor. „Angajatorul meu, doctorul Ganna, m-a încurajat foarte mult când a auzit ce vreau să fac şi vreau să-i mulţumesc şi pe această cale. El a fost practic primul meu sponsor. M-a ajutat să-mi cumpăr sticlă, culorile, aurul şi argintul de care aveam nevoie pentru icoane. Pictoriţa Marica Giordano m-a învăţat să amestec culorile iar cealaltă prietenă a mea îmi comanda mici icoane la început. Apoi, încetul cu încetul am început să studiez şi să caut modele, aşa cum se fac icoanele la mănăstirea Nicula, în judeţul Neamţ.„
Destul de repede, Mihaela începe să-şi expună icoanele iar satisfacţiile sunt foarte mari. E apreciată peste tot unde expune, este invitată de onoare într-o expoziţie, primind comenzi chiar şi din partea unui cardinal.
„În anul 2004 am participat cu primele icoane şi măşti, la „sărbătoarea păcii” din localitatea Beinasco. Apoi, în 2007 am avut prima expoziţie de icoane pe sticlă, la biserica „Sfânta Cruce”, în prezenţa parohului şi a unui profesor de teologie de la universitatea de teologie din Torino. Ultimul, Don Ermis Segatti, a fost curatorul meu pe toată perioada şi m-a admirat şi încurajat mereu.
A ţinut chiar o conferinţă, despre însemnătatea icoanelor din ţările Europei de est, inspirată şi de icoanele mele. Au urmat şi alte expoziţii, la una dintre ele, fiind oaspete de onoare. în acea expoziţie am participat cu şase icone pe sticlă, de mărimea 50×70. Am avut chiar onoarea să pictez o icoană pentru Cardinalul Poletto.”
Bucurie şi suferinţă
Icoana înseamnă pentru Mihaela Croitoru şi bucurie şi suferinţă, iar tradiţiile populare le consideră aproape sfinte. „Icoana pentru mine înseamnă foarte mult şi are foarte multe semnificaţii. E icoana ţăranului român, cel plin de lacrimi şi durere, înseamnă suferinţa poporului român. Icoana pe sticlă înseamnă însă şi veselia, frumuseţea şi bogăţia sufletească a lui.
Eu în fiecare an, de sfintele sărbători de Paşte mă îmbrac cu costumul popular românesc, chiar dacă e din bucăţi care reprezintă zone diferite. Catrinţa e din Muntenia, cămaşa e din Moldova, brâul e de la mine din Neamţ. Am reuşit ca prietenilor mei italieni să le placă datinile noastre, tradiţiile româneşti şi să ne respecte cultura. Am foarte mulţi prieteni care vin în noaptea de Înviere şi iau lumină împreună cu mine, iar apoi mergem împrună acasă sa ciocnim ouăle roşii după cum facem noi românii. „
Mihaela pregăteşte o expoziţie personală, de icoane şi măşti populare, care va avea loc înainte de sărbătorile de iarnă. „Ar fi prima mea expoziţie persoanală, pe care o pregătesc de pe acum, cu mare atenţie şi care sper să placă tuturor.”
Andi Rădiu
