in

Povestea italiană a Dorei Luca, maestră în arta decorării torturilor. «Destinul are mai multă fantezie ca noi»

Pe Dora Luca am cunoscut-o online, în grupurile de ”tortărese”, aşa cum se numesc doamnele care au această minunată pasiune comună: dulcea artă a decoraţiilor dulci (pastă de zahăr, royal icing). Suntem multe pasionate de această artă dulce şi încet-încet, am devenit prietene.

Suntem răspândite în toată lumea, dar schimbăm între noi reţete, idei, tehnici. Dora Luca mi-a atras atenţia datorită talentului ieşit din comun pe care îl are. Din mânuţele delicate ale acestei doamne, ies dantelării din zahăr (Royal icing) atât de fine şi de elaborate, cu detalii atât de minuţioase, încât fac să pălească de invidie toţi păianjenii din lume.

Este un om atât de cald şi de bun, încât nu poţi să nu o îndrăgeşti pe Dora. Are o modestie şi atâta putere în ea, încât este un adevărat model, e un om pe care îl îndrăgeşti tare uşor. Am admirat mereu creaţiile ei, demne de cele mai prestigioase expoziţii de Cake design. Nu au cusur, pur şi simplu. Un astfel de talent, cu adevărat remarcabil, merită să fie cunoscut şi promovat. E româncă şi nu-i este ruşine cu asta!

Aş putea să spun foarte multe despre ea, pentru că o admir şi o respect şi-mi este tare dragă. Dar mai bine o las pe ea să vorbească…


 

Mă numesc Dora Luca (în actele oficiale Minodora Luca), am 47 de ani, sunt din Bucureşti şi locuiesc în Italia din 2002. Am locuit timp de 3 ani la Ladispoli (oraş pe malul marii situat la 45km de Roma) apoi pentru motive de lucru (soţul a găsit un post de muncă mai bun în regiunea Marche) ne-am mutat în regiunea Marche, unde locuim şi în prezent. Spun “locuim” pentru că aici în Italia sunt rezidentă şi locuiesc împreună cu soţul şi fiica mea.

Spre deosebire de alţi conaţionali de-ai noştri, am ajuns în Italia din alte considerente. Nu pentru un nivel de viaţă mai bun. Nu pentru că am fi avut o situaţie materială precară. La Bucureşti avem un apartament proprietate personală şi când ne-am hotărât să venim în Italia aveam şi un autoturism Dacia. Ci pentru că voiam să oferim unicului nostru copil un viitor mai bun. Am vrut să-i oferim şansă unei vieţi mai bune, îndată ce ar fi terminat o facultate. Lucru care în ţară nu s-ar fi întâmplat, având în vedere că diplomele ce atestă terminarea unei facultăţi în România nu erau recunoscute la nivel internaţional.

Intenţia mea a fost să emigrăm în Canada. Dar cum mereu am spus-o (şi mi-a devenit şi motto) DESTINUL ARE MAI MULTĂ FANTEZIE DECÂT NOI! Aşa că am ajuns în Italia, pentru că aşa trebuia să fie, ne era sortit să ajungem aici şi nu pe alte meleaguri.

Fără jumătăți de măsură

Când am ajuns în Italia (era cu 5 ani înainte că România să adere la Comunitatea Europeană) n-am găsit de lucru, cum de altfel era şi firesc. În ţară făcusem dintotdeauna muncă de birou (ultimul loc de muncă fiind la departamentul editorial al societăţii Pagini Aurii S.A.) şi nu eram dispusă să efectuez orice fel de muncă în Italia. Dar chiar şi aşa tot n-am găsit de lucru. Aşa că am profitat de faptul că eram casnică – ocupându-mă de creşterea fetiţei – şi am urmat cursurile de limba italiană oferite gratuit de statul italian.

Fiind o fire perfecţionistă nu puteam şi nu voiam să vorbesc o limba cu jumătăţi de măsură. Acomodarea a fost destul de uşoară fiind ajutată şi de faptul că învăţând corect limba reuşeam să mă fac înţeleasă mai uşor şi observăm că interlocutorii mei italieni mă priveau cu ceva mai mult respect datorită acestui fapt.

Nu pot afirmă că nu a fost greu, nimic nu este uşor, mai ales într-o ţară străină. Norocul nostru a fost că Italia fiind tot de origine latină latină (având aceeaşi strămoşi) diferenţele de cultură nu sunt semnificative şi au putut fi uşor asimilate. Problema a fost mereu rasismul…care există mereu, chiar dacă este mascat.

M-am lovit şi eu de el şi continuă şi la ora actuală să reprezinte o problema deloc de neglijat în ascensiunea mea profesională.

Tortul de duminică

Prin 2004, când încă locuiam la Ladispoli, am început să pun în practică noţiunile învăţate pe un forum culinar, în special în domeniul torturilor decorate în stil anglo-saxon şi american.

Dintotdeauna am fost atrasă de frumos şi de decorare în orice formă de manifestare…şi bineînţeles de prepararea dulciurilor. Cumpăram orice carte de bucate şi puneam în practică toate specialităţile de la rubrica Dulciuri. Uşor-uşor am început să-mi dedic tot mai mult timp preparării lor, în aşa fel că aveam şi rubrica mea “Tortul de duminică” pe forumul Culinar.ro.

Ani de zile am continuat să experimentez, să inventez şi să pun în practică reţete proprii de torturi, blaturi, creme, gellè etc. Şi mai ales, să dau frâu liber imaginaţiei în a decora torturile şi prăjiturile ce-mi ieşeau din mâini. Apoi a apărut Facebook-ul. Mi-am făcut pagină şi am constatat că sunt multe alte persoane că şi mine, pasionate de patiserie, de dulciuri şi de decorarea lor.

La fel că la majoritatea dintre noi, drumul meu a început ca autodidact. Ani de zile şi nopţi le-am pierdut pe site-uri, forumuri de specialitate, avidă de informaţii în domeniul de care eram pasionată. Am început să pun în practică toate noţiunile acumulate şi cu fiecare zi doream să realizez şi mai mult, să mă aproprii tot mai mult de perfecţiune.

Conştientă fiind că un artist adevărat nu va ajunge niciodată la perfecţiune, dar că nu trebuie să se oprească niciodată din drumul perfecţionării, pentru că numai această îi va conferi posibilitatea de a se apropria de ţelul propus.

Afacerea proprie

În 2011 – după ani de zile în care mi-am pus la îngrăşat toţi vecinii şi prietenii, deoarece eu tot preparam torturi, dar numai noi 3 nu reuşeam să le consumăm – am început să mă informez cum aş putea să-mi deschid un laborator propriu unde să pot visa in continuare şi să trăiesc în lumea mea minunată: aceea de a crea şi decora torturi.

Am mers la camera de comerţ din Ancona şi am aflat că era o oferta, tip ”bando”, adresat micilor întreprinzători de sex feminin cu înlesniri de credit la bănci pentru a deschide activitatea proprie. Eram în al nouălea cer când am reuşit să trec de comisie. Era primul hop de care trecusem. Dar ultimul cuvânt l-a avut banca care mi-a refuzat împrumutul. Deziluzia a fost imensă. Câteva luni am fost în derivă.

Apoi mi-am revenit şi fiind adeptă a zicalei ”Învingătorul găseşte întotdeauna o soluţie în timp ce învinsul găseşte întotdeauna o scuză” am continuat să fac ceea ce-mi plăcuse dintotdeauna: să prepar şi să decorez torturi. Ca să pot rămâne în aceeaşi lume a torturilor şi să să-mi folosesc la maxim pasiunea, am început să organizez cursuri de cake design… Deci da să predau, să învăţ pe alţii cum să decoreze torturile.

cu maestrul internațional Eddie Spence MBE


Cursuri de cake design

 

În acest sens am urmat cursuri de specializare, cu diverşi maeştri internaţionali în diferite discipline: modeling cu Leticia Suarez del Cerro din Argentina, în sugarflowers (flori din zahăr) cu Robert Haynes din Anglia iar în royal icing am făcut un full immersion în Germania cu un discipol al cunoscutei maestre Geraldine Randlesome şi apoi un Masterclass în royal icing în Anglia cu Maestrul internaţional Eddie Spence MBE. Disciplină în care m-am specializat este Royal Icing şi Sugarflowers.

Am început să cochetez cu idea competiţiilor mai mult că o proba, o posibilitate de a vedea care sunt capacităţile mele şi a realiza unde mai am de corectat şi de învăţat. Pentru că DA, niciodată nu suntem destul de învăţaţi, totdeauna avem de învăţat până la nefiinţă.

În anul 2013 am participat la cel mai mare Cake Show Internaţional pe nume NEC cu sediul la Birmingham unde am obţinut medaglia de argint la categoria Wedding cakes. A fost o fericire greu de deschis în cuvinte. Pentru a participa la acel eveniment am economisit bani 1 an şi jumătate dar rezultatul şi satisfacţia obţinută au meritat orice bănuţ. Victoria de la Birmingham mi-a deschis ceva uşi şi în Italia în următoarele luni, în pofida rasismului cu “faţă umană” cu care eram mereu întâmpinată.

Am început să fiu invitată de diferite şcoli de cake design, care se ofereau să-mi organizeze cursuri în cadrul lor. Aşa am ajuns să predau şi în Germania, Anglia, Bulgaria, Italia şi evident România. Poporul român este un popor de oameni deosebit de talentaţi şi am fost primită cu multă căldură la cursuri.

Am fost invitată să susţin demonstraţii în cadrul multor Cake Show-uri din Italia, cu locaţie la Milano, Bologna şi Roma. De asemenea am colaborat cu mulţi producători de produse de cake design şi cu furnizori de asemenea produse realizând demonstraţii (workshops) în incinta spaţiului lor de vânzare.

În septembrie 2014 am câştigat medaglia de aur cu o creaţie prezentată la Fiera del Levante de la Bari unde a fost prezent şi preşedintele Consiliului de Miniştri Italian, Matteo Renzi. Tortul meu a impresionat iluştrii invitaţi prin formă şi originalitatea decorării.

Sunt deosebit de mândră şi bucuroasă în acelaşi timp că am reuşit să-mi construiesc drumul profesional într-o ţară străină fără ajutorul nimănui, doar prin forţele proprii.

Cake Show Internaţional -Birmingham, tortul cu care a obtinut medalia de argint la categoria Wedding cakes.


Vedetă internațională

 

M-am lovit şi mă lovesc în continuare în fiecare zi de invidie, răutate, prejudecăţi gratuite şi este foarte greu să le faci faţă dacă n-ai un psihic tare. La acest capitol nu stau prea bine, sunt o fire sensibilă care a crezut şi cred în bine şi în frumuseţea sufletului omenesc dar am norocul că alături de mine sunt oameni dragi sufletului meu (soţul şi fetiţă mea) care mă susţin, îmi întăresc moralul şi nu mă lasă să rămân învinsă ci mă impulsionează să fac faţă greutăţilor şi să merg tot mai departe. Ei reprezintă forţă mea, spiritul meu şi crezul meu de a nu abandona drumul ales. Fără ei n-aş fi ajuns unde sunt acum.

Pe drumul vieţii am întâlnit persoane trimise de Dumnezeu că să mă ajute şi le mulţumesc. Au fost puţine la număr, dar Domnul le-a trimis în momentul când aveam cel mai mult nevoie. Una dintre acestea este domnul Vito Boccia, patronul firmei de produse dolciari şi de cake design Cake&Cake din Bari care a crezut în mine şi-n capacităţile mele şi care mi-a devenit sponsor şi un bun prieten. Împreună, ajutându-ne reciproc încercăm să facem mai “dulce” lumea în care trăim. Partecipam la diverse evenimente interne şi internazionale unde realizăm demonstraţii ale produselor de pasticcerie şi cake design. Printre proiectele de viitor se află şi intenţia de a promova produsele specifice (care sunt de o calitate superioră competitive cu cea englezească) şi pe piaţă românească şi facem demersuri în acest sens.

În ianuarie 2015 am fost invitată a participa la cel mai mare eveniment internațional de patiserie, ciocolaterie şi gelaterie din lume de la SIGEP Rimini. Participarea mea a fost posibilă datorită colaborării cu marea compagnie internaţională de ciocolată şi gelaterie Perugina-Nestlè Professional. A fost o experienţă minunată care m-a îmbogăţit emoţional şi profesional şi care-şi va spune cuvântul cu siguranţă în colaborările viitoare, deoarece am avut ocazia să cunosc mulţi maeştri de valoare internaţională şi cea mai mare bucurie a fost să mă bucur de aprecierea şi admiraţia lor.

Am colaborat cu diverse reviste de Cake Design din Italia, cum ar fi: Peccati di gola, Torte Spettacolari, La mia torta, Cucina Chic Cake Design, iar în momentul de faţă lucrez la un tutorial pentru o revista din Anglia. E greu să-ţi realizezi drumul profesional într-o ţară străină mai ales fără ajutor şi doar prin forţe proprii, dar cu tenacitate, voinţă şi încredere nimic nu este imposibil.

În ultimii ani am revenit în ţară datorită cursurilor ce le-am organizat dar şi să-mi revăd puţinele rude rămase în viaţă.

Gânduri de viitor

Nu ne putem pronunţa încă în ceea ce priveşte întoarcerea în ţară, dar nici nu înlăturăm ideea acestei posibilităţi. În acest sens, încă ne-am păstrat apartamentul din Bucureşti pe care îl ţinem închiriat. Indecizia noastră se datorează fiicei noastre, pentru că ea terminând facultatea în Italia şi obţinând cetăţenia italiană, încearcă să-şi facă un drum al ei în afară graniţelor României. Iar noi că părinţi, trebuie să-i fim aproape şi ne este mai uşor s-o facem locuind aproape de ea în Italia, decât să ne întoarcem în România.

Ne este dor de România, rădăcinile noastre rămân adânci în pământul românesc, indiferent în care parte a mapamondului ne-ar purta paşii. Suntem mândri de originea noastră indiferent cât de dureros este rasismul resimţit zi de zi. Nu putem judecă pe conaţionalii noştri care reneagă pământul strămoşesc şi nu vor să audă de ţară noastră.

Ştim numai că a simţi româneşte este un privilegiu şi nu drept. Vine din interiorul fiecăruia şi depinde numai de noi să transformăm acest sentiment în tezaur. Chiar dacă trăim pe meleaguri străine inima noastră va continuă zi de zi să bată ROMÂNEŞTE!

Gina Bradea

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Simulează un accident şi cere bani în numerar: atenţie la „escrocheria cu depăşirea”

Legislație – Divorțul prin procedura medierii