Menu
in

Raluca Ilie, designer la Roma, în finala China Fashion Week: “Detaliile fac diferenţa”

La 24 de ani, Raluca Ilie, tânără româncă stabilită la Roma, are ideile clare. Visul ei este acela de a-şi deschide o casă de modă cu atelier de producţie la Bucureşti şi puncte de desfacere în România şi Italia.

Raluca pe podium, îmbrăcată într-o rochie creaţie personală

Până atunci, deşi nu are banii necesari unei investiţii de anvergură, investeşte în cariera ei. A terminat Liceul de Artă din Constanţa, apoi a decis să vină la studii în Peninsulă. “M-am informat pe internet şi am depus o cerere la Consulatul italian, pentru a mă înscrie la Universitatea “La Sapienza” de la Roma.

Astfel, în 2009, Raluca a ajuns studentă la “Facultatea de Litere şi Filozofie” şi a obţinut şi o bursă de studii. Obiectivul Ralucăi era însă înscrierea la cunoscuta Academie de Modă Koefia (Accademia Internazionale dell’Alta Moda e del Costume Keofia) pe care a reuşit să o frecventeze în paralel cu facultatea de Litere.

Lupta cu prejudecăţile

“Primii ani la Roma au fost dificili- mărturiseşte tînăra româncă- din păcate m-am confruntat şi cu prejudecăţile legate de români. Am stat în chirie, dar am avut mari probleme să-mi găsesc chiar şi cameră pentru studenţi. Când proprietarii auzeau că sunt româncă, mă refuzau pe loc, deşi mă prezentam cu prietenul meu italian, care garanta pentru mine. Am trăit momente şi situaţii absurde, care la un moment dat aproape m-au convins că nu mai are rost să stau în Italia”.

Tânăra admite că atunci a fost la un pas de a lăsa totul baltă şi a se întoarce la Constanţa. Dar a  strâns dinţii şi  mers mai departe. S-a concentrat asupra studiilor, mai ales că în mediul universitar era tratată mereu cu respect, la egalitate cu toţi ceilalţi colegi ai săi.

Mai ales, trebuia  să se dedice cursurilor de la Academia de Modă: “Academia Koefia este printre cele mai bune din Italia, fiind singura şcoală de modă care pune accentul pe detalii de haute couture, nu pe design şi producţie industrială: broderii de mână, realizarea de corsete în cele mai mici detalii, tipare pentru creaţii unicat. Pentru a absolvi, trebuie să fii mereu activ, să fii prezent la toate lecţiile”- povesteşte Raluca.

Raluca, împreună cu tatăl ei, la prezentarea lucrării de licenţă

Lucrare de licenţă despre România

Pentru lucrarea de licenţă, tânăra a ales o temă cu totul specială: “Teza mea s-a născut dintr-o idee personală, pentru că am dorit să fac cunoscută italienilor o parte din bogăţia culturală a României.”

Lucrarea a fost structurată în două parţi: “Am descris costumul popular românesc din toate regiunile ţării în prima parte a lucrării, iar în a doua parte am prezentat costumul de curte din secolele XIII şi până în secolul al XVIII-lea. Lucrarea cuprinde multe imagini, descrieri ale obiceiurile româneşti. În introducere am prezentat pe scurt şi istoria ţării mele”.

În faţa comisiei de evaluare, Raluca s-a prezentat îmbrăcată într-o frumoasă ie din zona Muscelului, care a aparţinut străbunicii ei. Alături de ea, au defilat şi două manechine îmbrăcate în costume populare româneşti, special aduse din ţară. Visul româncei este acela ca lucrarea ei să fie publicată, deoarece este convinsă că ar trezi interesul multor italieni de a vizita România.

La terminarea studiilor, cu diploma în buzunar, româncei nu i-a fost greu să-şi găsească de muncă. În prezent, este stagiară într-un atelier unde sunt create rochii de mireasă. Însă, pentru ea, stagiul este doar un pas către realizarea unui vis: acela de a-şi deschide, într-o bună zi, propriul atelier.

Rochie creată de Raluca Ilie

Va reprezenta România la China Fashion Week

Între timp, a avut parte de o recunoaştere la nivel internaţional: în decembrie, a fost selecţionată pentru a participa la Săptămâna Modei, eveniment care va avea loc în China, la sfârşitul lunii martie.

“Este vorba de Hempel Award, concurs din cadrul Săptămânii Modei de la Beijing, adresat absolvenţilor Academiilor de modă din întreaga lume, unde am fost selectată, împreună cu alţi 30 de tineri. Pe 26 martie, voi reprezenta România cu trei ţinute de seară create de mine, având ca inspiraţie arhitectura modernă. Creaţiile sunt realizate după metoda haute couture, acordând maximă atenţie detaliilor şi finisajelor de înalt nivel”.

La întrebarea cum îşi imaginează viitorul, Raluca Ilie răspunde fără ezitare că îşi doreşte să deschidă un atelier la Bucureşti, punând în practică ceea ce a învăţat în Italia. Îi admiră pe Giorgio Armani şi Gianfranco Ferre, adevăraţii reprezentanţi ai modei “Made in Italy”, dar este convinsă că ar putea aplica arta detaliilor în patrie. La Bucureşti, şi-ar putea instrui proprii angajaţi şi ar putea avea materia primă la un cost mai mic.

“Ideal ar fi să trăiesc şase luni în România şi alte şase luni în Italia. Deocamdată, este un vis, dar, pănă acum, faptul că mi-am urmat visul mi-a adus satisfacţii şi împliniri nu doar pe plan profesional, cât şi pe plan personal”.

Miruna Căjvăneanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version