in

Revelion în Sicilia. „Acum ne povestesc italienii care se duc în România cât de bine se distrează”

Camelia P. a sărbătorit Craciunul la Cefalù (Palermo), alături de prieteni români și italieni. Deși sărbătorile de iarnă nu prea se simt ca acasă, Camelia a încercat să-și pregătească bradul după tradiție în Ajunul Crăciunului şi a gătit multe bucate moldovenești, sarmalele ocupând un loc de cinste. Câțiva prieteni apropiați, români și italieni, au venit să o colinde.

De revelion a ales să meargă cu aceiași prieteni la un restaurant italian, unde alături de peste 1000 de invitați și-au urat un An Nou mai bun.


“Atmosfera era frumoasă, mâncarea pregătită excepțional, muzică bună dar pe la ora 1 se termină tot. Față de România unde am amintiri de neuitat cu petreceri frumoase aici totul este mult mai rapid. Petrecerile până dimineață, cu voie bună, cu dans, cu râsete și glume parcă dau sănătate!

Cum am petrecut Revelionul : „În România e întotdeauna mai frumos”

M-am uitat la televizor după Revelion, la reluările programului special, în care muzica populară sau de petrecere aveau un rol important. În Italia n-am prea auzit muzică populară, nici ei nu-și mai aduc aminte, iar la televizor deloc. Oricum este ciudat fără zăpadă sfârșitul de an.”

Andreea și Victor au sărbătorit lucrând la hotelul la care sunt angajați, muncind. „Erau peste 300 de persoane care au petrecut până la ora 1.30, așa că n-am avut timp de sărbătorit decât după ce s-a terminat. Am mai lucrat de Revelion împreună, dar anul acesta atmosfera a fost mai calmă, doar câțiva petrecăreți ne-au creat probleme, fiindcă după câteva pahare în plus ne cereau să anunțăm poliția fiindcă le dispăruse mașina, dar ei uitaseră unde au parcat. Alții nu știau ce număr la cameră aveau.

Mâncarea a avut ca bază peștele, vinurile au fost alese, iar dulciurile delicioase. E frumos acasă, la București ne petreceam revelionul în oraș, în Piața Revoluției sau unde era organizat cel mai frumos Revelion. Era foarte plăcut, concertele cu muzică pe toate gusturile, dansam până dimineață… rămân amintiri frumoase; acum ne povestesc italienii care se duc în România cât de bine se distrează! De Crăciun am fost la biserică prima zi, apoi acasă, în familie. Cadouri puține, dar făcute cu drag!”

Crina Suceveanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Elena Ciobanu, dispărută în Sicilia. ”S-a sacrificat pentru a asigura fiicelor un viitor decent”

Detoxifierea organismului după sărbători