in

Roma s-a îmbrăcat în tricolorul românesc de 1 Decembrie

Zâmbete, voie bună, costume populare, steaguri şi abţibilduri cu tricolorul românesc, cântec şi dans tradiţional s-au putut vedea, zilele trecute, la numeroasele evenimente prilejuite de Sărbătoarea Zilei Naţionale.

Câteva zeci de conaţionali, printre care si copii, s-au strâns încă de la primele ore ale dimineţii de 30 noiembrie în faţa Columnei lui Traian, unde au intonat cu lacrimi în ochi Imnul Naţional şi au recitat poezii dedicate ţării natale. Copilaşii erau îmbrăcaţi în costume naţionale şi cu steguleţe în mână, în vreme ce adulţii aveau în piept insigne cu „Noi suntem români” şi pamblici cu tricolorul.

„La mulţi ani, România, La mulţi ani, români! Dragii mei, este o zi în care trebuie să ne bucurăm cu toţii!” este anunţul cu care unul dintre iniţiatorii acestei acţiuni, Alexandru Neacşu de la Asociaţia Ulpia Traiana Romana din capitala italiană s-a adresat conaţionalilor.

„Astăzi ne-am adunat la Columna lui Traian pentru a sărbatori Ziua Naţională, ziua tuturor românilor. Este de acum o tradiţie să ne aflăm aici de 1 Decembrie” ne explică un alt organizator al evenimentului, Laurenţiu Barbu de la Asociaţia Culturală „Noi suntem români!”, nerăbdător să întindă şi o horă mare în faţa importantului monument istoric.

„Vă doresc La Mulţi Ani, vă doresc să fiţi fericiţi, vă doresc să aveţi putere şi viziune, să credeţi în România modernă, în România europeană, în România pentru care fiecare fiu al ei contează, indiferent că e acasă sau acolo unde lumea l-a purtat peste hotare. La Mulţi Ani!” le-a transmis personal conaţionalilor din faţa Columnei ambasadorul României în Italia, Dana Constantinescu. „Este un gest foarte frumos, emoţionant şi cred că ne ajută pe toti să ne aducem aminte de originile, de rădăcinile, de ţara noastră” spune la finalul acţiunii de la Columna lui Traian, Dana Constantinescu, amintindu-şi de evenimentul de anul trecut când împreună cu românii la Columna a fost prezent şi Badea Cârţan, sosit exact la 1 decembrie la Roma.

Maria Andreica din Dej, judetul Cluj, născută în judetul Maramureş, de zece ani la Roma, a participat atât dimineaţă la evenimentul de la Columnă, cât şi după amiază la spectacolul organizat de Asociaţia Românilor din Italia la Teatro Tendastrisce. Femeia a rămas îmbrăcată pe parcursul întregii zile în costumul ei popular din zona Clujului. „Aşa susţinem România, susţinem toţi românii din Italia” spune convinsă Maria, mândră şi de portul ei popular.

Alexandra Paula Vătămanu, în vârstă de 9 ani, a venit la Columnă împreună cu mama ei, Irina Vătămanu, originară din Botoşani. Fetiţa în costum naţional, mama – doar cu drapelul în mână şi „cu gândul tot acasă” şi cu lacrimi în ochi datorită dorului de ţară. „Este important să ne bucurăm. Suntem români”, spune foarte emoţionată, aproape plângând Irina, care trăieşte la Roma de peste 11 ani.

De la Columna lui Traian, unii dintre conaţionalii noştri s-au dus la spectacolul „Acasă la români” organizat, în al şaptelea an consecutiv, de Asociaţia Vocea Românilor de la Roma, în vreme ce alţii au ales să meargă la concertul organizat de Asociaţia Românilor din Italia „Împreună pentru a ne cunoaşte mai bine”.

„Acasă la români”

În acest an Asociaţia Vocea Românilor din Roma a organizat spectacolul dedicat Zilei Naţionale la Fiumicino, la Clubul Faraon, cu Matilda Pascal Cojocăriţa, Alin Pascal, Viorica Macovei, Alessis, Andreea Bălan şi Fraţii Ieşeni.

„A fost un spectacol reuşit, cu o prezenţă foarte mare a comunităţii de români din Fiumicino şi nu numai, un spectacol la care s-a dansat şi s-au gustat produse tradiţionale româneşti. Am petrecut o zi de sărbătoare în mijlocul comunităţii”, a declarat la finalul evenimentului Iulian Manta, preşedintele Asociaţiei Vocea Românilor din Roma.

„Este ziua României. Si noi, de aici, chiar dacă suntem în Italia, sărbătorim această zi la fel ca acasă”, îmi spun două fetiţe românce, originare din judeţul Neamţ, îmbrăcate în costume populare, imediat după ce au susţinut un moment artistic. „Iubim şi noi – la fel ca toţi românii din ţară – România. Suntem fericite că putem să avem chiar şi aici o serbare pentru România” completează fetiţele.

Cei 6 copii de vârste diverse care au susţinut un program de poezii şi cântece în deschiderea evenimentului au fost coordonaţi de profesoara Gabriela Anuşca din Guidonia. „Ca în fiecare an mă pregătesc pentru acest eveniment şi sunt emoţionată când îi văd pe cei mici pe scenă de Ziua Naţională a României” mărturiseşte profesoara care trăieşte în Italia de 26 de ani.

Românii care au venit la concert nu au avut timp să se odihnească, deoarece muzica bună i-a determinat să danseze pe întreg spectacolul. „Cu mare drag am revenit aici la Roma, pentru că noi am fost şi anul trecut. Am fost primiţi senzaţional. Într-adevăr românismul a fost la putere, spectatorii au dansat şi am văzut că s-au simţit foarte bine, poate la fel ca acasă” ne spune la finalul concertului, Romeo Negoiaşă de la Grupul Alessis.

„Cu inima tot în România suntem, chiar dacă viaţa ne-a făcut să venim aici, chiar dacă aici avem un statut mai bun decât acasă” spune Adriana Iosif din Făgăraş, care a venit la spectacol împreună cu soţul şi cei doi fii ai lor.

Spectacolul ARI, ediţia a X-a

Asociaţia Românilor din Italia a sărbătorit pentru al zecelea an consecutiv, Ziua Naţională a României la Teatrul Tendastrisce din Roma oferind conaţionalilor un concert de muzică cu Aurel Moldoveanu, Ionica Stan, Evandro Rosetti, Andrei Păunescu şi ansamblul folcloric „Dor călător”.

„Am reuşit şi anul acesta, cu mari sacrificii – pentru că este un an de austeritate, de criză – am reuşit să le oferim un frumos cadou românilor de ziua lor!” ne declară preşedintele Asociaţiei, Eugen Terteleac. „Este evenimentul lor. Aceşti români aşteaptă un an ca să se revadă la Ziua Naţională. Astăzi am reuşit să le descreţim din nou frunţile, să îi facem să se simtă bine, am reuşit să le transmitem şi mesaje importante, să le prezentăm proiectele noastre, dar în primul rând am reuşit să facem acest eveniment şi asta este cel mai important lucru”, completează Eugen Terteleac la finalul concertului.

„Românii şi marele război”

Patru evenimente dedicate Zilei Nationale, unul are loc în capitala italiană, a organizat si Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia. „Anul acesta am făcut o serie de manifestări. Primul eveniment a avut loc pe 29 noiembrie, în Sala Apollinee a Teatrului La Fenice. Am organizat un concert susţinut de soprană Irina Iordachescu şi pianistul Ştefan Donica. Următorul eveniment a avut loc la un important muzeu din Roma, unde am organizat a treia etapă a expoziţiei „Românii şi Marele Război”. Expoziţia a fost deschisă cu ocazia Zilei Naţionale a României, chiar pe 1 decembrie, şi va rămâne deschisă până în data de 28 februarie 2015. Ne întoarcem la Veneţia şi marcam încă o dată Ziua Naţională pe data de 3 decembrie, cu o expoziţie fotodocumentară dedicată marelui arhitect şi inginer Anghel Saligny. Şi ultimul eveniment dedicat Zilei Naţionale îl vom organiza la Trieste, în parteneriat cu Consulatul General al României la Trieste. Este vorba despre a patra etapă a expoziţiei „Românii şi Marele Război.” Ne-a declarat Mihai Stan, coordonator de proiecte din cadrul Institutului de cultură şi cercetare umanistică de la Veneţia.

C.V.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Iohannis: Sunt revoltat că cei ce au împiedicat votul diasporei sunt încă în funcţii

Românii din Piemont sub semnul tricolorului