in

Româncă eminentă din Italia, discriminată la școală: «De multe ori eram sancţionată la note. Din cauza faptului că nu eram italiancă, primeam cu un punct mai puţin»

Florina Lepadatu, originară din Brăila, locuiește de 10 ani în Italia, la Fondi. Recent ea a primit titlul de “Studentul Român al Anului de pe alte Continente”, acordat de Liga Studenţilor Romani din Străinătate, în cadrul unei gale care a avut loc la București. Acum este bursieră a statului chinez și are în față o carieră internațională de succes.

A plecat în Italia în timpul liceului. «În decembrie, 2006 am fost în Italia în vacanţă şi acolo m-am împrietenit cu o faţă de vârsta mea care m-a dus să îi vizitez şcoală.

Am fost foarte impresionată de două lucruri, şi anume, de relaţia frumoasă pe care o au cu profesorii şi de faptul că organizau asemblee de liceu unde discutau tot felul de probleme, idei, vorbeau despre orice între ei (studenţi) dar şi cu profesorii, iar atmosfera era foarte degajată şi frumoasă.

Acest lucru mi s-a părut foarte avansat faţă de noi. Sunt stabilită cu familia în regiunea Lazio. Am făcut ultimul an de liceu iar după examenul de stat (bac-ul la noi) am intrat la facultatea de Mediazione Linguistico Culturale la Universitatea Sapienza din Roma.», a povestit Florina pentru infobraila.ro.

Spune că s-a adaptat ușor, dar a avut parte și de episoade de rasism. «M-am adaptat uşor, întotdeauna am fost atrasă de alte culturi şi am încercat să îi copiez, să mă comport ca ei, să vorbesc ca ei, dar totodată să îmi păstrez şi rădăcinile şi să nu uit că sunt româncă. Au fost şi situaţii mai grele şi, din păcate, câteodată rasismul îşi punea amprenta. De multe ori eram sancţionată la note. Din cauza faptului că nu eram italiancă, primeam cu un punct mai puţin în lucrări, dar acest lucru nu a făcut altceva decât să mă motiveze să merg mai departe.»

Deși este foarte tânără, are deja un CV care a impresionat juriul care a acordat premiile LSRS. «Eu m-am prezentat în fata comisie cu un curriculum ce a conţinut de la publicaţii ştiinţifice în jurnale academice în limba chineză şi engleza până la tot felul de internship-uri cum ar fi, la ambasada României în Beijing, la Parlamentul Uniunii Europene în Bruxelles, dar şi participări în conferinţe în toată lumea, etc.

În prezent sunt bursieră a statului chinez în ultimul an, ultimul semestru la Doctorat în Beijing, China la Universitatea Tsinghua şi lucrez din greu să îmi completez Doctoratul până în iunie când o să am discuţia tezei în faţa unei comisii de profesori chinezi şi internaţionali. Ce pot spune despre China este că e o ţară cu o cultură deosebită. Două lucruri care m-au impresionat la China sunt organizarea pe care o au şi cultura bogată care este extraordinară.

Consider că toată lumea ar trebui să viziteze China şi că este una dintre acele ţări pe care trebuie să le vizitezi înainte să mori. În ceea ce priveşte viitorul, deocamdată o iau pas cu pas şi următorul pas este un internship de şase lui la Natiunule Unite în New York ce va începe în lună Martie a acestui an. De acolo mai vedem. »

Interviul complet AICI

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ministrul Sănătății, declarații șocante: Plecarea românilor în străinătate duce la îmbolnăvirea copiilor de autism

Padova, o româncă a găsit un portofel plin cu bani și un inel cu diamante, a predat ”comoara” carabinierilor