Menu
in

Românii, cele mai multe accidente mortale

400 de accidente mortale de muncă numai din ianuarie. Pe 14 octombrie în întreaga Italie s-a celebrat a 62-a Zi Naţională pentru Victimele Accidentelor de Muncă. Mauro Rossato, preşedintele Observatorului de Siguranţă "Vega Engineering" din Mestre, a declarat: "Constituţia italiană este cea care aminteşte la articolul 35 că Republica "îngrijeşte formarea şi dezvoltarea profesională a lucrătorilor". Din păcate, vedem zilnic altceva: tocmai slaba atenţie la parcursul de formare şi la prevenire pe frontul siguranţei lucrătorilor este cea care favorizează producerea de accidente grave şi uneori mortale. În special în agricultură şi în construcţii".

Statisticile sunt dramatice. Cea mai frecventă cauză de mortalitate este căderea de la înălţime în 24,5% dintre cazuri, urmată de răsturnarea unui vehicul sau a unui utilaj (20,2%) şi de zdrobire cauzată de căderea de obiecte grele de la înălţime (16,1%).

Din ianuarie până în septembrie 2012, în Italia s-au înregistrat 392 de victime la locul de muncă. Regiunile cele mai afectate sunt Lombardia (52 de morţi albe) şi Emilia Romagna (51), urmate de Toscana (36), de Sicilia (30), Veneto (29) şi de Campania (28).

Dintre provinciile italiene, Modena relevă numărul cel mai mare de victime ale accidentelor de muncă cu 17 decese din ianuarie până în septembrie. A doua este Brescia (16), iar pe locul trei se situează Salerno, Torino şi Roma (11).

Agricultura continuă să fie în centrul tragediei cu numărul cel mai mare de morţi albe şi cu 36,1% din totalul victimelor accidentelor de muncă; în sectorul construcţiilor, în schimb, au decedat 25,1% dintre lucrători. În 7,9% dintre evenimentele mortale au fost implicaţi lucrători din comerţ şi meşteşugari; în timp ce în transporturi, depozite şi comunicaţii procentul de mortalitate ajunge la 6,4%.

Studiul realizat de Vega mai spune că procentul de străini decedaţi la locul de muncă este de 11,6% din total. Românii sunt cei mai numeroşi dintre aceştia. Iar categoriile de vârstă cele mai afectate sunt cele care merg de la 45 la 54 de ani (98 de victime) şi cea a celor peste 65 de ani (84).

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version