in

Romeo, cel mai iubit suporter din Pordenone

Romeo era un mare suporter al clubului Pordenone Calcio, echipă care evoluează în Liga Pro (al treilea nivel al campionatului italian de fotbal, cel mai jos cu caracter profesionist). Poveste frumoasă cu final trist.

Un tânăr român de 28 de ani, mare suporter din Pordenone, s-a stins pe 4 septembrie din cauza unei boli incurabile. În iulie, întreaga echipă a cărei mare suporter era s-a dus să-l întâlnească acasă cu ocazia zilei sale de naștere. Lupta sa zadarnică împotriva bolii a emoționat Centrul de Referință Oncologică (Cro) din Aviano.


S-a încheiat la Cro din Aviano după opt ani lunga și din păcate zadarnica luptă împotriva bolii lui Romeo Ghionoiu, de 28 de ani, tânărul român suporter înfocat al Pordenone Calcio și de mai multe ori în gândurile echipei antrenate de Bruno Tedino, care l-a invitat la stadion și s-a dus să-l întâlnească pe 26 iulie, cu ocazia zilei sale de naștere.

Povestea sa a emoționat clubul negru-verde, care duminică 6 septembrie a debutat la Piacenza în campionatul Ligii Pro cu un gând și la Romeo.

Antrenorul echipei, Bruno Tedino, a declarat: «La Piacenza vom juca pentru tot poporul negru-verde, inclusiv pentru Romeo, marele nostru suporter. A demonstrat mare energie și forță pentru combaterea bolii: ziua sa de naștere a fost un moment foarte emoționant pentru noi toți».

Povestirile sale, surâsul său, forța sa au emoționat profund Pordenone Calcio, care în decembrie anul trecut a făcut o vizită la structura din Aviano, apoi în iulie la casa tânărului. Pe 26 iulie, înainte de plecarea în cantonament la Arta Terme, autocarul din Pordenone a oprit – ”în tăcere” – la Vallenoncello, acasă la Romeo, pentru ziua sa de naștere.

«Ziua de naștere, în orice caz și în pofida tuturor lucrurilor, cea mai frumoasă din viața sa», a scris pe Facebook Elisa Coassin, medic la Area Giovani și consilier provincial.

Romeo urmărea meciurile pe internet. Cu ocazia celui mai important meci, cel cu Albinoleffe, în mai, a reușit și să-și îndeplinească unul dintre visurile sale: să asiste la meci din tribună. Un meci memorabil pentru cei 2.600 de suporteri și mai ales pentru Romeo, îmbrățișat la finalul partidei de jucători: portarul Careri (eroul întâlnirii), Ghinassi, Rosania și toți ceilalți.

Romeo Ghionoiu, originar din Focșani, România, studiase la Kennedy din Pordenone și la Universitatea din Udine. Apoi, din 2008, a lucrat la Transcar și de aici la Friulintagli, ca funcționar la Santanna și în biroul de achiziții de la Bbt din Tiezzo di Azzano Decimo. În ultimii 8 ani a luptat împotriva bolii incurabile.

Mare emoție în rândul comunității românești ortodoxe, printre colegii de muncă ai tânărului, în rândul personalului Area Giovani și în mediile legate de Pordenone Calcio, unde și suporterii au ajuns să-l cunoască pe Romeo și să-l susțină în lungul și dificilul parcurs împotriva bolii.

Pe pagina de Facebook a Pordenone Calcio, ca explicație la un colaj foto cu tânărul, o amintire: «Un mare amic, un exemplu de viață, o persoană specială. O îmbrățișare tuturor celor dragi ție… Ciao, Romeo!».

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

VIDEO/ Jurnaliști români înșelați și amenințați de ”soldații romani” de la Colloseum

Il Tempo: NOUL RASISM, ”Românii închiriază locuințe «de preferat» românilor”