in

Ștefan a dispărut de 25 de zile din Città di Castello, familia apelează la „Chi l’ha visto”

Tânărul Ștefan Mihai Galiceanu, de 29 de ani, a părăsit Città di Castello pe 1 aprilie cu mașina lui și nu s-a mai întors niciodată. Mama sa Clara face un apel: „Ajutați-mă să-l găsesc”

A plecat din Città di Castello în mașina lui, un Ford Fiesta albastru închis, cu plăcuță de înmatriculare DP523EE, și nu s-a mai întors. Este vorba de Ștefan Mihai Galiceanu, în vârstă de 29 de ani de origine română, care a dispărut pe 1 aprilie trecut, în urma cu aproape o luna, chiar la Tifernate.

Român de 26 de ani, dispărut în Italia. „A ieșit să cumpere pâine, dar nu a ajuns niciodată la brutărie”

Băiatul – rezident în Palazzo del Pero (Ar) împreună cu familia – nu are la el nici telefonul, nici actele, poate doar permisul de conducere. Semnele sale particulare sunt piercing-uri în lobii ambelor urechi, potrivit tuttoggi.info.

Familia – temându-se că fiul lor ar putea fi în dificultate – a apelat chiar și la binecunoscutul program „Chi l’ha visto?” de pe Rai Tre. Mama sa, Clara, disperată și în lacrimi, a lansat aseară la televizor apelul pentru ca și cea mai mică urmă să fie semnalată. Potrivit mamei sale, Ștefan – care deținea împreună cu tatăl său o firmă de construcții – trecea printr-o perioadă dificilă din viața lui.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 4]

Terni, badantă româncă în stare de ebrietate cade de la balcon de la etajul doi

venit italia

Care sunt cele mai bogate orașe din Italia: harta interactivă a veniturilor