Un italian scrie versuri în limba română: “M-am îndrăgostit de limba voastră”

Alessio Colarizi Graziani, un italian îndrăgostit de limba română, ne povesteşte despre noua sa pasiune, aceea de a scrie poezii în limba română şi despre raportul de amiciţie pe care îl are cu o familie de romi, stabilită la Roma. Ultima poezie pe care a scris-o a fost dedicată profesoarei Rosa del Conte, considerată ca fiind unul dintre cei mai importanţi eminescologi străini, decedată în luna august la vârsta de 104 ani.

Alessio Colarizi Graziani are 63 de ani şi locuieşte la Roma, dar se consideră un „marchigiano DOC”. Este absolvent al facultăţii de litere, traducător interpret din limba franceză. A lucrat ca traducător aproape 40 de ani în cadrul Ministerului Apărării şi Senatului Italiei, iar pentru scurte perioade a colaborat cu universităţile din Viterbo şi Roma în diferite proiecte. Este pasionat de poezie, iar de când a început să frecventeze cursurile de limba română ţinute la Academia di Romania de la Roma, a început să scrie câteva poezii în noua limbă, de care ne-a declarat că s-a îndrăgostit.

Primele contacte cu limba română le-a avut când a cunoscut o familie de romi, pe care ulterior a ajutat-o foarte mult şi cu care a rămas bun prieten. „I-am cunoscut pe Monica şi Petru în urmă cu mai bine de trei ani. Una dintre fetiţele lor trebuia să înceapă şcoala şi nu ştiau unde s-o înscrie. Trăiau într-o rulotă, aveau probleme foarte mari în a-şi găsi un loc de muncă, dar doreau ca fetiţa să frecventeze şcoala.

De atunci am rămas mereu în legătură cu ei. Tot în acea perioadă am început să învăţ primele cuvinte româneşti. Prima mea profesoară, ca să spun aşa, a fost chiar Maria, fetiţa familiei de romi. Îi promisesem ca de fiecare dată când mă învaţă cuvinte noi să îi fac un mic cadou. „

Sprijin pentru romi

Alessio Graziani a încercat prin toate mijloacele să ajute acea familie. Le-a dat o mână de ajutor să-ţi găsească un loc de muncă sau să înceapă mici afaceri oneste, să integreze copiii la şcoală, să-şi pună la punct documentele şi chiar să-şi deschidă un cont bancar.

„Fetiţa a început şcoala şi s-a dovedit o elevă silitoare. Învăţătoarea mi-a spus că e interesată foarte mult să studieze şi să fie prezentă mereu la cursuri, deşi trebuia să schimbe două autobuze pentru a ajunge la şcoală. Petru nu reuşea să găsească de muncă şi i-am sugerat să înceapă ceva pe cont propriu. A început ca „lucidascarpe”(lustragiu, n.r), o meserie veche, care aproape a dispărut.

Eu i-am cumpărat cutia, periile şi cremele de care avea nevoie. Am zis că nu pierde nimic dacă încearcă. A acceptat şi nu mică ne-a fost surpriza şi satisfacţia când a câştigat primii 15 euro. A renunţat după un timp, pentru că venise anotimpul cald şi pentru încălţămintea uşoară nu-l mai solicita nimeni. L-am sfătuit mai apoi să obţină carnet de conducere şi astfel s-ar fi deschis mai multe posibilităţi de muncă. I-am plătit jumătate din suma necesară şi m-a bucurat enorm să văd cu câtă pasiune s-a pus pe studiat.

A luat examenul teoretic din prima, în italiană, deşi Petru, din câte am înţeles, nu făcuse nici măcar un an de liceu în România. L-am ajutat să-şi cumpere un mic furgon şi a început să comercializeze fier vechi, o ocupaţie pe care o avea şi în România. Din păcate, nu a mers nici asta pentru că erau cheltuieli foarte mari şi câştiguri destul de mici. Oricum, în timp au strâns ceva bani şi din nou cu o contribuţie din partea mea, au reuşit să cumpere o veche casă într-un sat din Călăraşi. Ţinem legătura şi acum.”

Cursuri de română

În septembrie 2009, Alessio se înscrie la cursurile de limba şi literatura română, organizate de Accademia di Romania din Roma şi le frecventează timp de doi ani. Pasiunea pentru limba română îi dă curajul să scrie şi poezii.

„M-am înscris la aceste cursuri şi recunosc că nu regret, ba din contră, mi-au dat posibilitatea să învăţ o limbă deosebit de frumoasă, să intru în contact cu persoane deosebite, să cunosc cultura românească, care m-a impresionat în mod deosebit. Am avut parte de o profesoară extraordinară, Nicoleta Neşu, foarte severă, dar la care veneam cu mare plăcere la cursuri. Aş vrea să-i mulţumesc pe această cale pentru rigurozitate şi seriozitate. De multe ori, ce-i drept am criticat-o, pentru că ne preda foarte multă gramatică. „

Poezia pe care ne-a trimis-o la redacţie a fost dedicată renumitei profesoare Rosa del Conte. Rosa del Conte (n. 1907, d. 3 august 2011, Roma), filolog italian, membră de onoare a Academiei Române (din 1994), considerată unul dintre cei mai importanţi eminescologi străini, autoare a unor studii ce privesc opera lui Mihai Eminescu. „Am ţinut foarte mult să o cunosc personal, dar nu s-a mai putut. A decedat anul acesta în luna august şi trebuie să recunosc a fost un mare regret pentru mine. Am citit opere şi traduceri de-ale ei şi îmi doream foarte mult să o cunosc. Tocmai de aceea i-am dedicat şi o poezie.”

Andi Rădiu

Cuvinte

Nu plouă, nu ninge, nu-i vânt.

Mă-ntorc eu la vechea pasiune:

Din inimă, dar cu raţiune,

Cautând cum sună un cuvânt.

Ce fac cu vorbele? Cânt!

Cu mine sunt vorbele bune.

Sunt prietene: a lor compasiune

Îmi dau mie, gol, un veşmânt.

Şi tu, Rosa, mi-aduc aminte,

Cu viaţa atârnată de un fir,

Trăit-ai doar din cuvinte,

Retras şi frumos trandafir!

Citeşte şi S-a stins la vârsta de 104 ani Rosa Del Conte, simbolul culturii româneşti ȋn Italia