in

Unui medic italian i-a fost acordată cetățenia română, ceremonie oficiată de Ambasadorul României la Roma, George Bologan

Ambasadorul României în Republica Italiană, George Bologan, a oficiat, la 10 decembrie 2020, ceremonia de acordare a cetățeniei române lui Massimo Liberatori, doctor și coordonator al proiectului ”Ragazzi in gamba”, eveniment singular prin complexitatea și profunzimea sa, atât la nivel uman, cât și instituțional.

Massimo Liberatori, medic la Spitalul Universitar ”Agostino Gemelli” din Roma, s-a remarcat de-a lungul anilor în mod special prin acțiunile sale, prin care a demonstrat o solidaritate exemplară și capacitatea de a transforma relațiile inter-umane, prin intermediul său peste o sută de cetățeni români cu picioare amputate beneficiind de proteze gratuite și de tratament medical de specialitate în Italia.

În cadrul ceremoniei restrânse de depunere a jurământului desfășurată la Ambasada României din Roma, ambasadorul George Bologan i-a urat medicului Massimo Liberatori bun venit în rândul cetățenilor români, apreciind că România a câștigat un cetățean valoros și un exemplu pozitiv pentru comunitate, și care de-a lungul anilor și-a dovedit atașamentul și devotamentul față de România.

Misiunea diplomatică a susținut parcursul instituțional privind acordarea cetățeniei române, ca expresie a recunoștinței, dar și ca o apropiere firească a celor care contribuie la consolidarea rădăcinilor marii familii europene din care suntem parte.

În calitate de coordonator al proiectului socio-sanitar ”Ragazzi in gamba”, realizat cu patronajul Ambasadei României în Italia și în cooperare cu Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, Asociația Universitară pentru Cooperare Internațională, Universitatea Catolică „Sacro Cuore” din Roma și Asociația Propatria, doctorul Massimo Liberatori a adus alinare pentru 118 tineri conaționali care au suferit amputarea unuia sau mai multor membre, oferindu-le în mod gratuit proteze de înaltă calitate.

În 2015, doctorul Massimo Liberatori a fost decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer, în semn de apreciere pentru contribuția deosebită la dezvoltarea relațiilor de colaborare și prietenie dintre România și Republica Italiană, pentru sprijinul concret acordat persoanelor suferinde din țara noastră, în special copiilor cu afecțiuni grave.

De asemenea, Massimo Liberatori a publicat o lucrare destinată publicului italian cu titlul ”România, solidaritate și cooperare”, care promovează cultura și tradițiile poporului român.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Român arestat la Olbia, acuzat că a păcălit o italiancă cu 30.000 de euro, promițându-i că o va scăpa de deochi

OMS italia

Scandal uriaş în Italia. OMS ar fi conspirat cu guvernul de la Roma pentru a ascunde proasta gestionare a pandemiei