Sunt puţini români stabiliţi în capitala piemonteză care să nu fi auzit de numele Vioricăi Nechifor, sau să nu o fi întâlnit cel puţin o dată, intrând în căutare de informaţii utile, pe portalul în limba română al Primăriei, pe care jurnalista l-a fondat şi îl administrează cu succes de mai bine de zece ani.
Originară din Constanţa, în anul 1999 a sosit în Italia unde, după trei ani petrecuţi la Roma, s-a stabilit din 2002 la Torino.
Viorica Nechifor a absolvit Facultatea de Geografie – Franceză a Universităţii din Cluj Napoca, lăsând în urmă zece ani de experienţă la catedră şi a obţinut diploma de jurnalist la Institut de Journalisme Robert Schuman din Bruxelles în 1994, fiind prima ziaristă înscrisă în Ordinul Regional al Jurnaliştilor din Italia.
Implicată de-a lungul timpului în zeci de proiecte civice, sociale sau culturale, pentru alegerile administrative de la începutul lunii iunie ea a decis să facă un pas înainte, candidând pentru un post de consilier al Primăriei din Torino, pe lista civică „Progetto Torino”.
Numele Vioricăi Nechifor este foarte cunoscut în rândul comunităţii româneşti din Torino. Cum aţi reuşit această performanţă?
«Sper din tot sufletul să fie aşa. Şi mai ales cred că aceasta este ocazia perfectă pentru a verifica acest lucru. Mai mult, chiar: rezultatul pe care îl voi obţine îmi va indica dacă cine mă cunoaşte are sau nu încredere în ceea ce aş putea face în Consiliul local al Primăriei din Torino.
Mă întrebaţi cum am reuşit această performanţă? Muncesc de când am ajuns la Torino. Ajunsă aici în septembrie 2002, am umblat în lung şi-n lat, căutând să cunosc toate secretele acestui loc în care nimerisem, aproape întâmplător.
Plecam dimineaţa de acasă şi mă întorceam seara, după ora 21. Ca şi cum aş fi avut un loc de muncă stabil. După câteva luni, eforturile mele aveau să fie răsplătite: în decembrie 2002 am primit două veşti bune, amândouă în aceeaşi zi: de la ziarul Torinosette mi-a fost confirmat că puteam să încep să trimit săptămânal rubrica în limba română, ce urma să se numească „Noutăţi româneşti” şi care avea să dureze 8 ani, iar directorul artistic de la Radio Torino Popolare mi-a confirmat că din ianuarie urma să intru în echipa care transmitea zilnic jumătate de oră de „Mondonotizie”, o emisiune în care se vorbeau toate limbile pământului.”
„Au urmat zeci de alte proiecte: arhiva comunităţilor străine din Italia, proiectul Passaporto, care s-a transformat în săptămânalul „Metropoli”, platforma mijloacelor mass media intercultuarale care s-a transformat în Asociaţia Naţională a Presei Interculturale şi lista ar putea continua. Însă proiectul care mi-a marcat existenţa este portalul în limba română al Primăriei din Torino.
Cum s-a întâmplat? Predam limba română la Universitatea Populară din Torino. Unul dintre elevii mei era (dar acest lucru aveam să-l aflu mai târziu), Franco Carcillo, responsabilul redacţiei web al Primăriei. Un elev silitor, pasionat, care ascultă tot ce povesteam şi s-a minunat foarte mult auzind de la mine ca multe din informaţiile de serviciu, cele de care românii aveau nevoie în acei ani, erau comercializate de mediatori mai întreprinzători.
M-a întrebat ce se poate face şi i-am spus: „Dacă aceste informaţii ar deveni oficiale, aceşti intermediari nu şi-ar mai avea rostul”. „Păi hai să încercăm să facem treaba asta”, mi-a propus Carcillo. Pregătirea portalului, alegerea rubricilor, a imaginilor, a motto-ului, a modului în care urma să alegem şi să scriem ştirile, au durat câteva luni. Şi în septembrie 2005 www.comune.torino.it/ro devenea realitate: apărea că rubrica permanentă pe prima pagină a portalului Primăriei din Torino.
Mă emoţionez şi acum când mă gândesc. Mergeam la birou plutind. Îmi plăcea ideea că, odată ajunsă la birou, urma să caut ce se mai întâmplă în oraş şi puteam să mă duc, în interes de serviciu, să fac fotografii, să aud ce se discută şi să scriu şi pentru cei care n-au putut să participe cine a fost prezent şi ce a spus. Aşa am avut ocazia să cunosc extrem de multă lume. Îmi plăcea să-mi aleg evenimentele, să mă duc la ceea ce era pe sufletul meu. Şi de aceea mulţi din cei pe care i-am cunoscut la acea vreme mi-au rămas prieteni şi continuăm să ne vedem şi astăzi. Iată, acesta este secretul performanţei mele.»
Un fotoliu în Consiliul General al Primăriei celui de al patrulea oraş ca mărime din Italia este un obiectiv important. Pot românii din Torino susţine un asemenea proiect?
«Peste 55.000 de români rezidenţi în oraşul Torino pot susţine orice proiect. Pot să rescrie istoria acestui oraş, fără doar şi poate. Sunt convinsă că mai devreme sau mai târziu, o vor face. Poate că nu se va întâmpla pe 5 iunie 2016, cu toate că sunt absolut convinsă că cel puţin 2000 de voturi româneşti pot ieşi fără probleme din cabinele de vot, peste trei săptămâni. Cu 2000 de voturi, doi români pot intra în Consiliul General al Primăriei.»
Este nevoie de experienţă pentru aşa ceva…
«Sigur că este nevoie de experienţă. Şi am intrat în aventura aceasta tocmai pentru a acumula experienţă. Am intrat, conştientă fiind că asta înseamnă munca titanică, mulţi bani, multă voinţă, multă putere de caracter. Din fiecare, investesc atât cât am şi atât cât pot. Cred că şi experienţa, munca şi cunoştinţele acumulate în ultimii 14 ani mă ajută mult. Nu vom reuşi anul acesta? Eu pun cu dragă inima la dispoziţie experienţa acumulată în acest an, peste cinci ani, la următorul scrutin electoral. Ce nu se va întâmpla în 2016, se va întâmpla cu siguranţă în 2021.»
Care sunt, concret, problemele comunităţii româneşti şi cum le va rezolva consilierul Viorica Nechifor?
«Nu îndrăznesc să promit acum că aş putea rezolva problemele comunităţii româneşti din Torino. Nici ale românilor şi nici ale italienilor. Singura promisiune pe care pot s-o fac este că sunt sunt dispusă să pun la dispoziţia administraţiei locale toată priceperea, cunoştinţele şi puterea mea de muncă.
Două sunt domeniile în care cred că am acumulat cea mai mare experienţă: egalitatea de şanse şi cetăţenia activă. Am muncit din răsputeri pentru a putea pretinde să fiu tratată pe picior de egalitate cu oricare coleg care are acces la legitimaţia de jurnalist, înscris în acest ordin profesional. După mai bine de 5 ani am reuşit: în 2008 am fost prima publicistă înscrisă în ordinul regional al jurnaliştilor italieni, fără a avea cetăţenia italiană, aşa cum prevede o lege veche, din 1963.
Bătălia mea din acei ani a deschis drumul pentru alţi colegi, din alte regiuni ale Italiei. Egalitate de şanse înseamnă şi să-ţi vezi recunoscute calificările profesionale sau echivalate studii superioare, fără a fi nevoie să faci un curs care-ţi recunoaşte nivelul de clasa a 8°.
Şi mai înseamnă acelaşi salariu pentru aceeaşi muncă depusă, indiferent dacă este bărbat sau femeie. Cât despre cetăţenia activă, ei bine, sunt convinsă că e un domeniu atât de vast şi de generos, încât fiecare dintre noi poate face bucăţica sa de treabă, fără teama de a invada „parcela” vecinului. În ceea ce mă priveşte, aşa cum am afirmat şi la prezentarea listei, mă angajez să muncesc pentru găsirea unei soluţii de înscriere din oficiu a cetăţenilor comunitari pe listele electorale ale oraşului în care sunt rezidenţi.»
Un mesaj pentru toţi cei aproape 5000 de români care s-au înscris pe listele electorale.
«Exercitaţi dreptul şi datoria de a participa la viaţa oraşului în care trăiţi voi şi copiii voştri. S-a vorbit destul despre românii care nu ne reprezintă şi care nu fac cinste neamului nostru. Haideţi să demonstrăm că suntem cetăţeni care sfinţesc şi îmbogăţesc locul în care au ales să trăiască. Să confirmăm faptul că suntem aici şi intenţionam să participăm la viaţa oraşului nostru, în calitate de cetăţeni cu obligaţii, dar şi cu drepturi depline.
După o tentativă eşuată, cu cinci ani în urmă, de a avea un român în Consiliul General al Primăriei, comunitatea românească din capitala regiunii Piemonte, care numără peste 50.000 de rezidenţi, are şansa ca, la alegerile administrative din luna iunie, să dobândească recunoaşterea oficială a eforturilor de integrare pe care membrii ei le-au făcut. Ar fi pentru prima dată în istoria imigraţiei româneşti când destinul uneia dintre principalele metropole italiene va fi influenţat direct de români.»
Eugen Vîlcu, Torino
