Menu
in

Vrei să te întorci în România sau să-ţi găseşti de muncă în altă ţară? Ambasada României şi sindicatele te învaţă cum să faci

Autorităţile de la Bucureşti împreună cu cele din Italia încearcă, în ultima vreme, tot mai frecvent, să ofere cât mai multe informaţii conaţionalilor din Peninsulă atât referitoare la drepturile pe care aceştia le au în ţara gazdă, cât şi în cazul în care doresc să revină acasă sau să lucreze într-un alt stat.

Un astfel de seminar informativ a fost organizat în 31 octombrie, la sediul sindicatului Caf – Cisl Naţional, de Ambasada României la Roma în colaborare cu Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă din România (ANOFM) şi sindicatele Filca Cisl, Fillea Cgil, Feneal Uil şi Caf Cisl Roma şi Lazio.

Pe lângă reprezentanţii partenerilor sociali, la eveniment au participat reprezentanţi ai ANOFM şi ataşatul pe probleme de muncă şi sociale din cadrul Ambasadei României la Roma, Mirela Videa.

„A fost o întâlnire binevenită din care sperăm să obţinem rezultate în viitorul apropiat. A fost o întâlnire cu caracter tehnic, în urma căreia vom creea o colaborare fructuasă”, a precizat încă din deschiderea seminarului gazda evenimentului, Roberto Violi, responsabil al Centrului de Asistenta Fiscala (Caf – Cisl) Roma si Lazio.

În acelaşi context, Roberto a menţionat că a constatat, încă de la reuniunea organizată de sindicate cu comunitatea româneasca din regiunea Lazio, că este nevoie de mai multă informare, atât la nivel sindical, cât şi fiscal.

„Vom încerca să luăm astfel de iniţiative în viitor, luând în considere şi alte provincii limitrofe” a promis Roberto Violi.

Roma, 31 octombrie, seminar cu lucrătorii români organizat de sindicate şi biroul de muncă al Ambasadei

Prevederi europene

Cu ocazia acestui seminar s-au luat în discuţie subiecte de interes, precum: drepturile lucrătorilor români în baza regulamentelor europene în domeniul securităţii sociale, în special a prevederilor referitoare la prestaţia de şomaj, procedurile care trebuie urmate şi modalităţile de soluţionare a eventualelor probleme, asistenţa sindicală şi fiscală de care pot beneficia, condiţiile de muncă şi de viaţă din România, discutarea unor caracteristici legate de piaţa muncii din România utile în cazul deciziei de reîntoarcere din Italia, precum şi aspecte legate de mobilitatea forţei de muncă şi de posibilitatea căutării unui loc de munca în alte state membre, în special prin intermediul reţelei Eures.

Atenție la intermediarii de muncă. Iată ce trebuie urmărit la semnarea unui contract individual în străinătate

Scopul seminarului a fost atins, potrivit Adrianei Perţ, consilier la Direcţia relaţii internaţionale a Agenţiei Naţionale pentru ocuparea forţei de muncă de la Bucureşti.

„Informaţiile au fost specializate deci pe prevederi europene în domeniul prestaţiilor de şomaj şi pe modalităţile de căutare a unui loc de muncă prin reţeaua Eures care este reţeaua serviciilor publice de ocupare din Europa. Din discuţiile care au avut loc a reieşit clar că aceste informaţii nu erau cunoscute deloc de auditoriu şi din acest motiv cred că am reuşit să participăm alături de sindicate la un demers de sprijinire al românilor care sunt în Italia”, a spus Adriana Perţ.

Dezavantajele muncii fără forme legale. Iată ce riscați dacă munciți la negru în Italia

Delegaţia română a avut înainte de acest seminar mai multe întâlniri cu sindicaliştii din Italia.

„Ni s-au părut deosebit de utile. Să nu uităm că în cadrul Agenţiei Naţionale funcţionează şi două help-desk-uri care oferă informaţii specializate pe relaţia cu Italia şi că pot fi oferite fie lucrătorilor români care doresc să lucreze în Italia, fie lucrătorilor italieni care eventual îşi caută un loc de muncă în România.

Deci se oferă informaţii complexe, inclusiv condiţii de viaţă şi muncă. Se oferă sprijin pentru soluţionarea diverselor probleme, dar accentul se pune în special pe informare şi atunci toate contactele care au avut loc cu partenerii sociali din Italia, mă refer la sindicate şi la patronate, ni s-au părut extraordinar de utile pentru activitatea viitoare a help-desk-urilor şi în general pentru activitatea funcţionarilor Agenţiei care lucrează într-un fel sau altul, la nivel să spunem, internaţional.

Adică nu aplică numai legislaţia naţională şi au legătură şi cu aplicarea regulamentelor europene, de exemplu. Deci este important şi pentru noi să ştim dacă suntem contactati de persoane către cine să îndrumăm aceste persoane şi cum să-i sprijinim mai departe”, a explicat reprezentanta AMOFM.

Ajutor pe timp de criză

Adrian Scutea, originar din Victoria-Făgăraş, este de 16 ani în Italia şi consideră că astfel de seminarii informative sunt necesare şi că ar fi mai bine dacă s-ar organiza mai frecvent „pentru ca să ne ajute în aceste momente de criză, să avem informţii exacte despre cum poţi să-ţi găseşti un loc de muncă şi cum să îţi obţii drepturile: şomajul, pensia”. Adrian, care lucrează în construcţii, este în şomaj tehnic de doi ani şi mărturiseşte că în România s-ar putea întoarce, poate, doar la pensie.

Un alt român, Cristian Iancu, fost poştaş, din Botoşani, trăieşte de 9 ani în Italia, unde lucrează în construcţii. De trei ani se află în şomaj tehnic şi recunoaşte că dacă din cauza crizei actuale nu va mai avea de lucru, se va întoarce în ţară.

„Am lucrat în regulă, m-a dat afară și nu am luat nimic. Ce fac?”, menajerele întreabă, ambasada răspunde

Maria Popa din Piatra Neamţ este de 10 ani în Italia. „Am avut noroc în cei zece ani că autorităţile italiene s-au ocupat de noi. Puţin, cât au putut, dar s-au ocupat” mărturiseşte femeia, care are grijă de o bătrână bolnavă de Alzheimer. Din păcate salariul pe care îl primeşte Maria este foarte mic: de 700 de euro. „Mi-ar plăcea să pot să mă întorc în ţară să pot să fac ceva bun pentru ţara mea” este micul vis al româncei.

Ion Diaconu din Bacău, de 10 ani in Italia, a participat la seminar, deoarece din cauza unui handicap nu poate accesa nici un loc de muncă. Bărbatul a avut un accident pe santierul unde lucra, dar vrea să continue să găsească un loc de muncă fie ca portar, fie ca administrator. Ion a venit la seminar şi pentru a se interesa cum se pot accesa fondurile europene pentru o anumită categorie de vârstă, cei cu peste 50 de ani, dat fiind că ar vrea să se întoarcă în ţară pentru a investi în agricultură.

Sistemul Eures

Din delegaţia venită din România au făcut parte şi doi consilieri Eures din cadrul Agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă Gorj şi Iaşi, responsabili pe Italia, Adriana Corina Văduvă şi Adriana Sârghe.

„Românii de aici nu mi s-au părut foarte informaţi despre Eures, dar în schimb mi s-au părut foarte interesaţi despre acest serviciu Eures pentru că probabil doresc să-şi caute un loc de muncă şi în altă ţară a Uniunii Europene şi nu neapărat în Italia”, a precizat la finalul seminarului, Adriana Corina Văduva.

Reprezentanţii români din cadrul sindicatelor din Roma au primit cu mare interes acest tip de seminar informativ, asa cum ne confirmă sindicalistul Iulian Manta de la Feneal Uil.

„Sunt foarte importante. Nu numai pentru muncitorii români de aici, dar şi pentru noi, cei care lucrăm în cadrul organizaţiilor sindicale şi mai ales pentru faptul că există multe informaţii la care nu avem nici noi acces. Sunt foarte greu de înţele anumite situaţii”, a declarat Iulian Manta, referindu-se în mod special la sistemul Eures.

Din partea sindicatelor au fost prezenţi la seminar pentru a oferi alte informaţii suplimentare Teofil Pop, de la Filca Cisl din Roma, responsabil cu muncitorii români şi Iuliana Zahariuc din cadrul Centrului de Asistenţă Fiscală (Caf – Cisl) Roma şi Lazio.

C.V.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version