in

GALERIE FOTO/ Ziua Naţională Premii de excelenţă la Ancona

În zilele de 25, 26 şi 27 noiembrie, în localităţile Marsciano (Perugia), Osimo (Ancona) şi Marghera (Veneţia) s-a sărbătorit Ziua Naţională a României, într-un turneu la care a participat deputatul William Brînză, în calitatea de Preşedinte al Comisiei parlamentare pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării. în afara spectacolelor, politicianul român a avut întrevederi cu reprezentanţi ai administraţiilor locale italiene, comunităţile ortodoxe române şi reprezentanţi diplomatici. La Ancona, în cadrul unei gale, au fost premiaţi cu diplome de excelenţă 11 români.

Hora românilor

Potrivit deputatului William Brînză, reiese faptul că toate cele trei spectacole au avut parte de un numeros public şi s-au bucurat de un succes foarte mare. În niciuna din cele locaţii nu au fost împărţite materiale electorale care să reprezinte însemnele vreunui partid politic. Cadourile împărţite tuturor spectatorilor au constat în diferite gadgeturi şi cărţi româneşti, atât pentru copii cât şi pentru adulţi. În afara artiştilor Benone Sinulescu şi Elisabeta Turcu, au mai fost prezenţi alţi cântăreţi şi dansatori români care locuiesc în Italia, invitaţi pe scenă de către asociaţiile româneşti din zonăPrimarul din Marsciano: “Românii plătesc taxe şi impozite, sunt integraţi”

La Marsciano-Perugia, primarul a ţinut să sublinieze rolul deosebit de important pe care îl au românii din zonă. "Bucuria românilor a cucerit autorităţile italiene prezente la eveniment şi prin vocea primarului din Marsciano, Alfio Todinni, au transmis aprecierile legate de susţinerea pe care comunitatea o acordă Provinciei prin plata taxelor şi impozitelor, precum şi pentru felul în care au înţeles să se integreze în societatea italiană, păstrând şi transmiţând însă tradiţiile şi obiceiurile româneşti. Deasemenea au apreciat demersul deputatului Brînza căruia i-au transmis gratitudinea pentru deschiderea pe care o manifestă în ceea ce priveşte colaborarea cu autorităţile locale, fiind singurul politician care a dezghetat relatiile politico-administrative", se spune într-un comunicat al deputatului Brînză.

La Marghera-Veneţia spectatorii au fost deosebit de impresionaţi de cuvintele unei "badante" care declara că nu-i pasă dacă îşi pierde serviciul din cauză că întârzia în acea seara, pentru că atmosfera era deosebită. Sala a devenit neîncăpătoare pentru cei peste 600 de români care au cântat şi au dansat alături de preşedintele comisiei pentru românii din străinătate, William Brînză şi consulul general al României la Trieste, Radu Dobre. Audienţa a fost extrem de impresionată de declaraţia unei badante, care a venit în  Italia in urma cu 6 ani şi care a ţinut să-i mulţumească deputatului pentru oportunitatea de a sărbători Ziua Naţională a României alături de comunitate, reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române şi cei ai Bisericii Greco-Catolice Italiene, autorităţile române şi italiene. "Pot să mă dea afară de la serviciu că eu tot aici, în sală, ramân. Mi-aţi făcut cea mai frumoasă zi de când sunt pe tărâm italian", a declarat femeia.

Gala talentelor

Spectacolul de la Osimo-Ancona a avut parte de o gală a românilor de succes din Italia şi în special din regiunea Marche. Cu ajutorul Gazetei Româneşti, la teatrul "Nuova Fenice", deputatul Brînză a premiat 11 români.

"Pentru prima dată în istoria teatrului, s-au încins sârbe şi hore româneşti în care s-a prins şi deputatul Brînză. În cadrul evenimentului, parlamentarul, cu sprijinul publicaţiei Gazeta Românească a premiat 11 români de excepţie pentru activitatea prodigioasă pusă în sluja comunităţii româneşti din Italia, pentru dăruirea cu care s-au implicat în susţinerea şi promovarea valorilor autentice romaneşti peste hotare şi pentru contribuţia adusă la intensificarea colaborării româno-italiene.

Acţiunea s-a încheiat printr-o semnificativă donaţie de carte", se scrie în comunicat. Iată şi lista românilor care au fost premiaţi cu diplome de excelenţă "pentru activitatea deosebită pusă în sluja comunităţii româneşti din Italia, pentru dăruirea cu care s-au implicat în susţinerea şi promovarea valorilor autentice romaneşti peste hotare şi pentru contribuţia adusă la intensificarea colaborării româno-italiene":

Viorel Boldiş, Elena Ştefan, Andi Rădiu

Viorel Boldiş – poet care a reuşit să impresioneze Italia prin poezie. Este unul dintre cei mai premiaţi români din străinătate, bucurându-se de popularitate în lumea literară, în special în rândul poeţilor contemporani, francezi şi italieni. "Este prima diplomă de român pe care o primesc în cariera mea de scriitor şi poet", a declarat acesta.

Elena Stefan – voluntar de mai bine de şase ani la Protecţia Civilă, care a intervenit la inundaţiile din Liguria din 2011 şi în localităţile din jurul oraşului Aquila afectate de cutremurul din 2009. A salvat vieţi, dar a şi suferit, găsind corpuri fără viaţă sub dărâmături, inclusiv cel al unui copil român. Pentru merite deosebite, pe 2 octombrie i s-a acordat cea mai înaltă disticţie primită de voluntari, "Crucufixul de aur".

Andi Rădiu, Iuliana Petecariu, William Brînză

Iuliana Petecariu – pasionată de un sport inedit, SUP (StandUpPaddling), apropiat de surf, diferenţa fiind că sportivii folosesc în plus şi o vâslă specială. Principalul proiect al Iulianei este de a concura în viitor în numele României.

Mirela Cisman – soprană născută la Cluj, stabilită la Falconara, în provincia Ancona. A interpretat roluri importante pe mari scene ale lumii, iar acum predă canto (liric, jazz şi modern) şi artă scenică teatrală în Italia, dar cântă în continuare şi organizează spectacole. Mirela Cisman este convinsă că face cinste României în Italia.

Eugenia Moroşanu – maestră de balet, conduce cu succes"Visballet" la Ancona, localitate în care s-a stabilit în urmă cu 25 de ani. Colaborează cu comunitatea românească, dorind să creeze un spectacol autentic românesc.

Angelica Carla Popoviciu – avocat, considerată primul avocat român în Italia. A absolvit dreptul la Macerata şi a început cariera în avocatură la Baroul di Ancona.

Mihaela Constantin – manager de succes în turism, a reuşit să se integreze într-o renumită firmă internaţională, să înfiinţeze propria agenţie de turism şi să-l cunoască pe cel mai bogat om din lume, Bill Gates.

Bogdan Hoţu – patron de firmă de construcţii, cu mulţi angajaţi români. A participat voluntar şi chiar a sponsorizat acţiuniule românilor din Marche. A candidat pentru un post de consilier onorific la Ancona.

Garoflid Barbu– poet român din Jesi. A publicat două volume de poezii, a colaborat cu numeroase asociaţii culturale şi a fost apreciat de către numeroşi oameni de cultură din România. De mai bine de doi ani lucrează ca gropar la cimitirul din Jesi, dar nu şi-a pierdut pasiunea pentru poezie.

Ileana Hancea – organizatoare "Festa dei Popoli" în localitatea Osimo. Comunitatea românească a fost prezentă mereu cu un stand gastronomic, a prezentat costume populare româneşti şi a susţinut un spectacol de dansuri populare, mulţumită implicării acestei românce.

Daniel Constantin Haşcă– hair stylist Jesi. Deşi foarte tânăr, 28 de ani, a devenit unui dintre cei mai cunoscuţi profesionişti din regiunea Marche şi chiar din Italia. A participat la numeroase concursuri internaţionale, spectacole de modă renumite şi este solicitat la o mulţime de evenimente de profil. Cu o zi înaintea premierei s-a întors mai devreme decât era programat, de la un renumit concurs de profil de la Paris.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Doi tineri români de 21 şi 23 de ani, morţi la locul de muncă

Francezii ne ironizează din nou. Baconschi, revoltat: Român nu înseamnă cerşetor