Menu
in

Ziua Națională a României, sărbătorită la Milano în prezența ambasadorului George Bologan

Ziua Națională a României a fost sărbătorită la Milano în prezența Ambasadorului României în Italia, George Bologan.

Au mai participat corpul consular român și străin acreditat, autorităților locale civile și militare, precum și a reprezentanților asociațiilor de români din Lombardia, eveniment organizat de Consulatul General al României la 25 noiembrie 2021.

Șeful misiunii diplomatice a salutat și mulțumit în discursul său, la final de mandat, tuturor celor prezenți subliniind nivelul ridicat al colaborării dintre diplomații români și autoritățile locale pe toate palierele.

Eveniment grandios la Bologna! Corul ”Madrigal” în concert, cu ocazia Zilei Naționale

Ambasadorul Bologan a trecut totodată în revistă o serie de momente cheie din ultimii ani care au dezvoltat și aprofundat relația bilaterală dintre România și Italia, concretizată recent, în contextul pandemiei, inclusiv prin ajutor sanitar reciproc. 

Nu în ultimul rând, într-un cadru mai amplu, european, a fost reiterată necesitatea consolidării identității și spiritului european, prin cunoașterea și încrederea reciprocă.

A mai luat cuvântul și gerantul interimar al Consulatului General al României la Milano, Florin Pascu, care a evidențiat principalele coordonate ale politicii externe românești unde cele două state se regăsesc ca vechi parteneri și promotori ai acelorași valori.

Informații de fond:

Ambasadorul României în Italia, George Bologan, a ocupat funcția de consul general al României la Milano în perioada 2012-2016, punând accentul pe umanizarea relației comunitate-instituții românești, organizând numeroase manifestări de diplomație publică, economică și culturală și a gestionat în calitatea de șef al oficiului consular evenimentele conexe Președinției Italiei la Uniunea Europeană în 2014 și a Expoziției Universale din 2015 de la Milano.

În perioada de vârf a crizei sanitare provocată de virusul Covid-19, a fost prezent în Lombardia de mai multe ori, acționând în sprijinul compatrioților și a comunității lombarde în general, inclusiv prin coordonarea echipei medicale românești sosite în Italia.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version