Orarul de muncă și plata variază în funcție de tipul de recoltă. Însă regula este munci ucigătoare și salarii mici. La căpșuni se muncește șapte ore, dar dacă sunt coapte și trebuie culese imediat, se ajunge și la 10 ore. În halele de ambalare se ajunge și la 15 ore.
Fiecare femeie trebuie să culeagă o platformă cu struguri de 800 de kilograme. Dacă îi ia mai mult plata rămâne aceeași, motiv pentru care la final salariul real este mai mic cu 4 euro pe oră.
”Există prejudecata că femeile înscrise pe listele agricole sunt false lucrătoare agricole – explică Giuseppe Deleonardis, secretar Flai Cgil Puglia – în schimb trăiesc într-o condiție de exploatare la egalitate cu imigranții. În salariul foarte mic, la egalitate de sarcini cu bărbații, există încă o diferență retributivă: dacă plata provincială ar trebui să fie de 54 de euro și bărbatului îi dau în realitate 35, femeia nu depășește 27”.
Noile sclave de pe câmpuri sunt italience. ”Nu mai vor străine, pentru că ele se revoltă și noi nu”
Puterea „caporalului” de pe câmpurile din Puglia se măsoară după numărul de autocare pe care le deține
Șantaj și extorcare
Salariul oficial este de 50-60 de euro. Însă se înregistrează numai jumătate din zilele de muncă efectiv lucrate. Lucrătoarele sunt constrânse să semneze state de plată care respectă contractele, fiindcă întreprinderile au nevoie să demonstreze că sunt în regulă pentru a putea avea acces la finanțări publice. De fapt, firmele continuă să plătească o treime sau maxim jumătate din salariul datorat, cerând înapoi banii calculați pe statul de plată.
”În provincia Taranto, cu o încadrare minimă, pot avea un stat de plată «oficial» de 47 de euro brut, însă în realitate primesc numai 27, maxim 28 pe zi – povestește Antonietta. Întreprinderea ne dă fișa de angajare, noi trebuie să o luăm cu noi zilnic în cazul că va fi un control. Șoferul autocarului rezultă a fi un angajat al agenției de voiaj”.
Angajatorii pun plata caporalului pe cecul pe care îl primesc lucrătoarele, care îl încasează și dau caporalului partea sa la negru.
Sub ochii ”fermierei”
Pe câmpurile italiene se întâmplă de toate, profitând de disperare și de criza economică. Sunt unele care aspiră să devină una ”fixă” în echipa caporalilor ca și cum ar fi un fel de notă de merit pe listă. Unele care suferă molestări sexuale sau li se cere să se prostitueze pentru a putea lucra.
Există femei-caporal care sunt și proprietare de autocar. Dar figura cea mai ambiguă este cea a celei căreia toți îi spun ”fermiera”, un fel de cap la feminin cu o funcție de șantaj. Ea este persoana de încredere a caporalului care controlează lucrătoarele pe câmp.
”Rolul ei este să subordoneze din punct de vedere psihologic lucrătoarele, garantându-le angajarea dacă renunță la drepturi”, explică Deleonardis. ”La cel mai mic protest, plângere sau insubordonare se rămâne acasă drept pedeapsă – spune Teresa. Chiar dacă te plângi că nu vrei să circuli în portbagajul autocarului”.
Nici denunțuri, nici inspecții
Iese la suprafață un sistem de producție bazat pe șantaj, chinuri, tăcere și cunoștințe personale.
”Nu am văzut niciodată vreun autocar oprit de o patrulă a poliției, chiar dacă întâlnim multe”, continuă Antonio.
Potrivit sindicalistului Deleonardis acesta este un sistem de caporalat legalizat. ”Este o situație cunoscută de toți în teritoriu. Aici există o toleranță pentru un sistem de ilegalitate, nu se vrea să se lovească caporalatul – spune sindicalistul. Am cerut prefectului din Taranto să facă controale, dar este posibil să nu se verifice niciodată dacă autocarele au autorizații pentru transportarea persoanelor și la ce întreprinderi se duc?”.
Datele oficiale ale Ministerului Muncii spun că au existat 1.818 de inspecții în Puglia în 2014. În cazul a 925, circa 50%, s-au constatat neregularități, la un total de 1.299 de lucrători implicați, echivalentul a 1,4 lucrători de întreprindere. Un număr cu adevărat neînsemnat dacă este comparat cu cel al angajatorilor care angajează chiar și mii de lucrători odată folosindu-se de caporali.