in

Adrian Bura, ales consilier la Premilcuore, «S-a înțeles prost chestiunea românilor care trebuie automat să voteze cu români»

În Italia românilor care candidează doar pentru că se poate, ori au aflat ei că se poate, există și excepții. Români pe deplin integrați, care nu se bazează neapărat pe voturile românilor și care au ales strada politicii de comun acord cu comunitățile în care trăiesc.

Este cazul lui Adrian Bura (46 de ani), originar din Piatra Neamț și proaspăt consilier ales la Premilcuore (provincia Forli – Cesena). Este vorba de un cochet orășel turistic cu 900 de locuitori din lanțul Apeninilor, situat pe vechea stradă care lega Forlì de Florența prin munți. Odată cu apariția autostrăzilor, strada pitorească și plină de serpentine a fost abandonată, amenințând astfel cu dispariția micilor comunități înșirate de-a lungul ei.

Moment în care devin imigranții devin vitali, iar rolul lor iese din simpla statistică demografică. Adrian a ajuns la Premilcuore acum 19 ani și nu a mai plecat. Este căsătorit cu Gabriela (45 de ani) și are două fiice, Adina (19) și Letiția (10).

Lucrează ca șofer de camion, iar în timpul liber face voluntariat pentru serviciul local de ambulanță. S-a implicat de-a lungul timpului în mai multe activități menite să ducă la creșterea numărului de turiști cum ar fi participarea activă la organizarea sărbătorilor locale.

Cinci consilieri români aleşi din peste 160 de candidaţi, căutarea voturilor numai în comunitate nu aduce rezultate

Catalina Iordănescu a câştigat alegerile la Baldichieri d’Asti: „Nu am avut adversari”

Carmen Căiuţeanu, consilier la Battaglia Terme: „Voturile pe care le-am obţinut au venit doar din partea amicilor italieni”

Propunerea de a candida a venit direct de la candidatul primar, Marco Menghetti. Adrian a obținut 22 de voturi, la egalitate cu un candidat italian, record dealtfel pentru lista lor. Românii înscriși pe listele electorale la Premilcuore sunt 46.

Întrebat cum de a nu a avut mai multe voturi în aceste condiții, Adrian răspunde: „S-a înțeles prost chestiunea românilor care trebuie automat să voteze cu români. O politică de ghetou care nu duce nicăieri. În momentul în care alegi să te implici într-o comunitate, nu poți să te implici doar într-o parte ei. Românii au voie să voteze cu cine vor, la fel ca și alți electori. Eu nu am făcut niciun fel de presiuni, lucrurile astea trebuie să curgă normal, de la sine”.

Turismul ocupă un loc important în economia urbei, astfel că și campania electorală s-a învârtit în jurul acestui aspect: „Principala noastră grijă e să nu lăsăm să moară acest orășel fondat de romani în anul 215 d.H. Are un potențial imens și facem tot posibilul să deviem pe aici traseele cicliștilor, motocicliștilor și să creem un sistem integrat cu toate structurile turistice din zonă. Mai avem în plan să construim un generator eolian cu fonduri europene”, ne-a declarat Adrian Bura.

Cornel Toma

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Vercelli, accident mortal, a intrat cu maşina în zidul unei mânăstiri

Adrian Chifu reconfirmat la Verbania. “Am fost votat doar de către români”