in

Adrian Chifu reconfirmat la Verbania. “Am fost votat doar de către români”

Candidat pentru reînnoirea mandatului de consilier, lui Adrian Chifu alegerile locale din 25 mai i-au adus o frumoasă surpriză chiar de ziua sa de naştere – a fost reconfirmat în funcţie şi, în acelaşi timp, a obţinut cele mai multe voturi pe lista Forza Italia, lucru care îi va aduce şefia grupului.

Nemţeanul de 37 de ani devine, astfel, al doilea român care obţine două mandate succesive, fiind foarte mândru de faptul că a fost votat doar de către români: „Am primit cel mai frumos cadou, 77 de voturi de la români, sunt un produs politic românesc sută la sută. Oamenii au simţit că se poate, din 2009 de când am fost ales prima dată am realizat multe lucruri la Verbania şi ei au decis că vor mai mult. Eu mereu am spus că Verbania este un model pentru Italia, peste 80% dintre români sunt înscrişi pe listele electorale şi toţi au venit la vot”.

Adrian Chifu alături de Mirella Cristina, candidata la postul de primar din Verbania


Adrian Chifu a sosit în Italia în 1996, fiind un întreprinzător de succes în domeniul edil însă gestionând şi o firmă de import-export în ţară, politica fiind o mai veche pasiune: „Sunt activ în politică din 2005, când am fost numit preşedinte la PIN Neamţ. Sigur, cochetam şi înainte de asta cu politica.

În 2009 am fost ales pentru prima dată consilier la Verbania, apoi, în 2012, am candidat la Camera Deputaţilor pe Colegiul 2 Neamţ pe listele PP-DD, lipsindu-mi foarte puţine voturi pentru a câştiga. De data aceasta lupta a fost deosebit de grea fiindcă numărul de consilieri a fost redus şi concurenţa a fost mult mai dură”

Chifu consideră că proiectele pe care le-a pus în aplicare în primul său mandat au fost determinante pentru votul de acum: „Am iniţiat proiectul Abecedarul, prin care am adus manuale de limba română din ţară pentru copiii românilor de aici, pentru că este important să nu-şi piardă limba maternă şi identitatea. Am avut şi două proiecte europene, în colaborare cu Prefectura Neamţ, un schimb de experienţă prin intermediul căruia cei de la Neamţ au obţinut certificatul ISO pe care nu îl aveau şi un schimb cultural, prin care 20 de copii din Verbania au mers la Piatra şi 20 de copii nemţeni au venit aici, cele două oraşe fiind înfrăţite tot datorită implicării mele.

Adrian Chifu, în campania electorală


Acum vreau să continui şi să extind aceste programe, pe proiectul Abecedarul vreau să încerc să aduc şi manuale de istorie şi geografie şi, cred că voi reuşi, prin intermediul Ambasadei României, şă includem Verbania într-un proiect prin care se vor organiza cursuri de limba română, sunt multe de făcut şi eu, dacă am primit din nou această încredere, trebuie să mă ocup de aceste probleme”.

Rezultatele obţinute la aceste alegeri de către candidaţii români le consideră nemulţumitoare: „Este foarte puţin, trei din treizeci şi doi, eu mereu am spus că fiecare primărie din Italia ar trebui să aibă un român în consiliul local, ar trebui să fie câteva mii. Candidaţii trebuie să-i facă să înţeleagă pe români că o voce în consiliul local este foarte importantă pentru deciziile care se iau.

Eu, de exemplu, în 2009, imediat ce am fost ales, am reuşit ca să impun în consiliu acordarea bonusului Bebe şi cetăţenilor comunitari, lucru care înainte nu se făcea. Consilierul român ar trebui să influenţeze toate deciziile la nivel local în favoarea noastră, bineînţeles dacă acest lucru nu este în contradicţie cu interesul întregii comunităţi a localităţii.

Oricum, trebuie ca toţi cei ce candidează să fie convinşi că problema nu este obţinerea mandatului, ci ceea ce ai de făcut după aceea, acesta este sfatul meu pentru ei”. Tânărul nemţean intenţionează să-şi continue cariera politică, atât în Italia cât şi în România, fiind unul dintre cei care au aderat la Uniunea Democrată a Românilor din Italia, noul proiect politic propus de Gheorghe Raica.

Verbania este o localitate cu circa 30.000 de locuitori situată pe malul lacului Maggiore, făcând parte din provincia Verbano-Cussio-Ossola, în nordul regiunii Piemont.

Eugen Vîlcu

Cinci consilieri români aleşi din peste 160 de candidaţi, căutarea voturilor numai în comunitate nu aduce rezultate

Catalina Iordănescu a câştigat alegerile la Baldichieri d’Asti: „Nu am avut adversari”

 

Carmen Căiuţeanu, consilier la Battaglia Terme: „Voturile pe care le-am obţinut au venit doar din partea amicilor italieni”

Adrian Bura, ales consilier la Premilcuore, «S-a înțeles prost chestiunea românilor care trebuie automat să voteze cu români»

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Adrian Bura, ales consilier la Premilcuore, «S-a înțeles prost chestiunea românilor care trebuie automat să voteze cu români»

Un diplomat român va lucra în echipa Preşedinţiei italiene a UE