Menu
in

Alertă pe aeroporturile din România la sosirea curselor din Italia, pasagerii sunt așteptați de medici și poliție

139 de pasageri care au ajuns din Italia, duminică noaptea, pe Aeroportul Internaţional Craiova, au fost aşteptaţi de jandarmi, medici şi zeci de poliţişti. Toate persoanele, inclusiv membrii echipajului, au trecut prin filtre de control, scrie Mediafax.

179 de persoane ar fi trebuit să ajungă luni noaptea de la Bergamo la Craiova. 40 de călători au renunţat la călătorie înainte de a pleca din Italia, potrivit reprezentanţilor Aeroportului Craiova.

Echipaje de medici epidemiologi, dar şi specialişti de la Spitalul de boli Infecţioase au verificat toţi pasagerii imediat ce au coborât din aeronavă. Două ambulanţe au fost duse în apropierea pistei de aterizare, iar alte autospeciale SMURD aşteptau în afara aeroportului.

Zeci de jandarmi şi poliţişti au asigurat paza. Pasagerii au completat în avion declaraţii pe propria răspundere că nu vin din zone afectate de coronavirus, că nu au intrat în contact cu persoane bolnave şi au menţionat adresele unde vor locui în următoarele 14 zile.

Măsurile i-au surprins pe călători, deşi majoritatea purtau măşti medicale încă de la plecarea din Italia.

„Vin din Brescia. Acolo e foarte bine. Acolo toată lumea munceşte, nu e chiar aşa cum se aude şi nu e chiar aşa de… În avion ne-a dat o foaie de completat, ne-a spus că o să fie un control şi ne-a zis că o să fie totul ok.

Nu ne-a zis nimic de carantină. N-am fost în zonele cu probleme din Italia, dacă eram nu veneam. Am bilet de întoarcere. Am venit că am o problemă de rezolvat şi mă întorc. M-am speriat aici, la Aeroportul Craiova. M-am speriat în avion. Nu venim din China şi nu trebuie chiar aşa… toate zvonurile că ne trimite în carantină… m-am speriat mai mult în avion”, a declarat o pasageră.

„Vin din Bergamo. Acolo situaţia este liniştită, nu sunt mari probleme, lumea e liniştită, nu este cum se speculează pe la televizor. Masca o port din proprie iniţiativă.(…) Nu ne-au spus absolut nimic. Ne-au întrebat dacă am fost în contact cu persoane bolnave şi cam atât… În avion, nimic special. Ni s-a spus doar că o să fie măsura aceasta de precauţie. Nu ne-au spus nimic de carantină”, a declarat un alt pasager.

Printre pasagerii care au ajuns la Craiova s-au numărat şi polonezi, italieni şi chiar cubanezi, potrivit autorităţilor din Dolj. Nicio persoană nu a ridicat suspiciuni, aşa că toţi pasagerii au fost lăsaţi să plece acasă.

Medicii recunosc, însă că i-au crezut pe cuvânt pe călători şi că nu au alte soluţii de prevenire.

„Ei sunt asimptomatici. Pot să fie infectaţi, există şi această variantă, dar e destul de mică probabilitatea. De asemenea, nu poate să ştie nimeni dacă în ultimele 14 zile au venit sau nu în contact cu un caz de infecţie cu coronavirus. Rămâne să-i supraveghem, să se autodeclare la apariţia simptomatologiei.

Contactul, pentru cei care sunt în jurul lor, este periculos dacă persoana în cauză are simptomatologie sau dacă este în ultimele zile ale perioadei de incubaţie. Lucru care iarăşi nu se ştie cu certitudine, ştim cu toţii că este un virus nou despre care nu ştim chiar foarte multe lucruri.(…)Ei sunt asimptomatici la momentul acesta şi au declarat că nu vin din zone aflate în carantină. I-am crezut pe cuvânt, nu avem altă variantă, dar păreau oameni serioşi, care se tem oarecum şi care conştientizează că este un pericol”, a declarat Liliana Nica, medic epidemiolog DSP Dolj.

Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Craiova, cursele dinspre şi către Italia se desfăşoară normal.

Schimbări pe aeroportul din Iași

Aproape 200 de ieșeni veniți din Italia, au aterizat luni dimineață la Iași. Zborul Bergamo-Iași a avut întârzire 90 de minute. Pasagerii au debarcat cu măști de protecție și au fost controlați în Aeroportul din Iași.

Schimbările puse în practictică de personalul aeroportului dar și cele ale personalului aeronavelor care transportă ieșenii din Italia spre Iași au pus pe jar pasagerii, potrivit bzi.ro.

Personalul aeronavei a schimbat pentru această perioadă de risc strategia de debarcare, iar timpul de așteptare a fost prea lung, spun ieșenii. ”În primul rând, suntem extrem de supărați pentru că zborul a avut întârziere 90 de minute. Apoi, personalul aeronavei nu ne-a anunțat de la începutul zborului că vom coborî câte 20 de persoane, iar celelalte vor trebui să aștepte în avion.

Mai apoi, a durat o veșnicie până ce am completat niște chestionare și ni s-a luat fiecăruia temperatura. Să suplimenteze personalul, sau să anunțe pasagerii de la început despre ce urmează să se întâmple. Eu am așteptat atât de mult, încât mi s-a ridicat tensiunea și mi s-a făcut rău”, mai spune o ieșeancă.

Conform noului regulament de prevenție, la aterizare, personalul aeronavei are obligația de a debarca câte 20 de pasageri, zece din fața eronavei, zece din spate. Aceștia se prezintă la ghișeu cu buletinul său pașaportul, iar mai apoi îi este verificată temperatura și este rugat să completeze un formular pentru evidență.

Pasagerul va trebui să scrie numele, zona din care vine, dacă a intrat sau nu în contact cu un pacient diagnosticat sau suspect de coronavirus, numărul personal de telefon și cel al unei persoane apropiate. În cazul în care pasagerul spune personalului specializat că a avut simptome specifice infestării cu coronavirus, acesta va fi izolat la domiciliu timp de cel puțin zece zile, timp în care este monitorizat.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version