in

Apelul ambasadorului George Bologan: ”Astfel de fapte deplorabile să nu afecteze imaginea comunității românești din Italia”

George Bologan, ambasadorul României la Roma, într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a ambasadei, și-a exprimat mâhnirea pentru ”actul deplorabil care a avut loc în localitatea Lanciano” și totodată compasiunea pentru victimele ”acestui act criminal deosebit de grav”. Totodată, prin textul transmis și publicat de presa centrală italiană ambasadorul George Bologan a lansat un apel în care susține ”importanța de a nu lăsa ca astfel de fapte deplorabile să afecteze imaginea comunității românești din Italia.”


Iată textul integral:

”Am aflat cu profundă mâhnire despre actul deplorabil care a avut loc în localitatea Lanciano.

Resping cu fermitate orice act criminal și susțin cu tărie ca autorii responsabili să fie deferiți justiției și să suporte neîntârziat rigorile legii, indiferent de cetățenia acestora.

Doresc totodată să exprim întreaga mea compasiune față de victimele acestui act criminal deosebit de grav și mă alătur mesajelor de solidaritate transmise deopotrivă de cetățeni români și italieni.

Susțin importanța de a nu lăsa ca astfel de fapte deplorabile să afecteze imaginea comunității românești din Italia, buna conviețuire și interesele reciproce ale țărilor noastre.

Este foarte important să înțelegem că persoanele puse recent sub acuzare nu reprezintă valoarea umană, profunzimea și demnitatea poporului român și prin urmare nici a comunității românești din Italia. Niciun criminal nu reprezintă niciodată virtuțile națiunii sale; sufletul și gândirea sa sunt întinate. Fără nicio urmă de îndoială, susțin ca orice infracțiune comisă de un cetățean care nu respectă legea să fie pedepsită.

Binele este o valoare universală, iar noi, cei care credem în el și în apărarea lui, trebuie să facem front comun. Împreună, prin atitudini civice democratice, prin cooperare polițienească, prin respectarea valorilor universale, a legilor și cultivând încrederea în instituțiile statului, vom reuși să promovăm o cultură a solidarității, a siguranței, a civilizației și a omului integru.

George Bologan
Ambasadorul României în Italia


UPDATE FOTO VIDEO Mulțimea a încercat să-i linșeze pe românii arestați la Lanciano: «Sunteți animale!». Cine sunt cele trei bestii

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Alianța Românilor este alături de familia chirurgului Carlo Martelli, victimă a jafului de la Lanciano

REFERENDUM: 377 secţii de votare înfiinţate în străinătate, cele mai multe în Italia. Iată lista completă