in

Atentat la Nisa, teroristul era în Italia pe 9 octombrie, debarcat la Lampedusa. A ucis trei persoane în catedrala Notre Dame

Astăzi dimineață la Nisa au fost ucise trei persoane în catedrala Notre Dame. Două au fost aproape decapitate. Atentatorul Aouissaoui Bahrain s-a născut în Tunisia pe 29 martie 1999 și era în Italia la începutul lunii octombrie.

La 9 octombrie, atentatorulde la Nisa se afla la Bari, în Italia, scrie Corriere della Sera. După debarcarea la Lampedusa, a fost transferat la centrul de identificare și fotografiat de poliție. A primit o faie de expluzare și lăsat liber.

Poliția și serviciile de informații urmăresc acum etapele călătoriei care l-au dus la Riviera Franceză.

În buzunar avea o foaie emisă de Crucea Roșie italiană și documentul a permis anchetatorilor francezi să-l identifice.

Un atac terorist cu cuțitul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 9 dimineața, în Catedrala Notre Dame din centrul orașului Nisa, pe Avenue Jean-Medecin. Teroristul a ucis două femei și paznicul bisericii. Atacatorul a fost reținut și a fost rănit.

Franța este din nou atacată.În cursul dimineții, un alt atac a avut loc la Avignon de un individ înarmat cu un cuțit în timp ce striga „Allah Akbar”. Aceste episoade sângeroase vin la apogeul unei escaladări a tensiunilor dintre Franța și lumea islamică, în special cu președintele Turciei Erdogan.

La Nisa, prima victimă, o femeie, a fost masacrată în interiorul bisericii. Asasinul a încercat să o decapiteze. A doua victimă – un bărbat – a fost înjunghiată până la moarte.

Era sacristanul catedralei, în jur de 45 de ani. A treia victimă, de asemenea femeie, a fost grav rănită în gât, apoi s-a refugiat într-un bar din fața clădirii, unde a murit câteva minute mai târziu.

Teroristul a fost rănit și reținut de poliție la scurt timp, la ora 9.10, iar acum este internat în spital. „Autorul atacului, în timp ce era îngrijit de medici după ce a fost rănit de poliție, a continuat să strige Allah Akbar fără întrerupere”, a spus primarul din Nisa.

Președintele Republicii Emmanuel Macron a sosit la Nisa câteva ore mai târziu: „Suntem atacați pentru libertatea noastră, nu vom ceda”, a declarat el după vizita sa la catedrală.

Președintele nu a ezitat să definească incidentul drept „un atac terorist islamist” – „Catolicii au sprijinul nostru din toată țara și țara trebuie să rămână unită”. De astăzi 7.000 de soldați ai armatei vor fi angajați în acțiuni antiteroriste. Premierul Castex a ridicat alerta anti-terorism la cel mai înalt nivel din Franța.

Atacurile vin în timp ce Franța este încă șocată de decapitarea lui Samuel Paty, profesorul ucis pentru că le-a vorbit elevilor despre caricaturile publicate de Charlie Hebdo care îl înfățișează pe profetul Mahomed.

Tensiunea a crescut după publicarea de către Charlie Hebdo a unor noi caricaturi împotriva președintelui turc Erdogan și după declarațiile președintelui francez Emmanuel Macron.

Nisa a fost scena unui atac sângeros pe 14 iulie 2016: un camionîn mulțimea care participat la sărbătorile de Ziua Națională a Franței, pe faimoasa Promenadă. Bilanțul a fost tragic: 86 de morți plus atacatorul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
românia infecţii

România bate record după record: aproape 6.500 de noi infectări în 24 de ore. Se pregăteşte carantina totală?

Campobasso, român amendat cu 5.000 de euro, prins cu carnet fals și alcoolemie de doi la mie