in

Cele mai multe accidente de muncă în sectorul construcţiilor din Italia se înregistrează în rândul românilor

În ciuda crizei economice care afectează din ce în ce mai mult ltalia, în sectorul construcţiilor numărul lucrătorilor străini trece peste 40%. Dintre aceştia, 75% provin din România. Dar şi cele mai multe accidente la locul de muncă în sectorul construcţiilor din Italia se înregistrează, potrivit statisticilor, în rândul muncitorilor români. Pentru a-i informa pe muncitorii străini despre riscurile nerespectării protecţiei muncii, dar şi despre drepturile pe care le au, sindicatele italiene au organizat, duminică, 25 septembrie, în Piazza Vittorio Emanuele din Roma o sărbătoare interculturală. La întâlnire au participat peste 4000 de persoane.

Spectacol contra muncii la negru şi accidentelor de muncă

În prezent, o problemă cu care se confruntă sindicatele italiene este aceea că din cauza crizei, majoritatea lucrătorilor preferă să lucreze la negru şi nu cu contract legal. De aici reies o serie de alte temeri – după cum a constatat şi Umberto Pacchiarotti, responsabil al Serviciului Naţional de Sănătate ASL Roma.

„Suntem îngrijoraţi, deoarece am văzut crescând accidentele chiar şi în rândul românilor şi ne-am întrebat de ce. Probabil din cauza limbii, că nu erau bine informaţi. Şi aşa am realizat o revistă cu desene, cu fotografii şi cu explicaţii în mai multe limbi printre care şi româna. Noi încercăm să-i facem să cunoască drepturile pe care le pot avea în această ţară„, declară Umberto Pacchiarotti.

De serviciile medicale ASL pot beneficia chiar şi persoanele care nu au un contract de muncă, spune Pacchiarotti: „Le-am recomandat de multe ori românilor care lucrează la negru că, din păcate, pentru a lucra sunt nevoiţi să accepte şi situaţii nu atât de clare, să vină la noi pentru a se interesa care sunt drepturile lor şi a cunoaşte riscurile.”

Din anul 2008 până acum peste 10.000 de muncitori cu contracte legale au fost afectaţi de criză, adică un procent de 16%.

Pe de altă parte, potrivit secretarului Feneal Uil din provincia Roma, Fabrizio Franceschilli, lucrătorii străini reprezintă în prezent 42% în loc de 50% cât erau în anul 2008: „Accidentele la locul de muncă în ultimul an sunt în scădere. În provincia Roma acestea au scăzut cu 22%, în vreme ce cele mortale cu 80% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008. Aceste date depind şi de diminuarea numărului de lucrători şi deci nu pot fi măsurabile” mai explică Franceschilli.

Primii la accidente

Cei mai afectaţi de accidentele de pe şantiere sunt, potrivit directorului INAIL Roma, Antonio Napolitano, cetăţenii români: „Comunitatea română în construcţii este cea mai numeroasă. Din păcate în rândul acestei comunităţi sunt şi cele mai multe accidente. Este una dintre comunităţile care suferă mai mult din cauza accidentelor de muncă. Este adevărat că munca la negru este în plină dezvoltare, dar depinde de oameni şi de actuala criză”, spune Antonio Napolitano.

Sindicatul şi românii

Foto: Teofil Pop şi Ion Dumitrean

Românii de pe şantierele din Italia află şi se interesează de sindicate abia după ce au siguranţa locului de muncă, recunoaşte Ion Dumitrean, prezent la sărbătoare. Are 49 de ani, este originar din Băile Borşa – Maramureş, trăieşte la Roma de cinci ani şi face aceeaşi meserie pe care o avea în ţară, aceea de dulgher.

Salariul pe care îl avea în România era de 13 milioane lei vechi (aproximativ 300 de euro), în vreme ce la Roma câştigă între 1500 şi 2000 de euro. Referitor la regulile de siguranţă, bărbatul mărturiseşte că „le respectăm pentru ca să fim noi în regulă şi să nu avem probleme cu controalele”.

Românul povesteşte că s-a înscris în sindicatul Filca-Cisl în urmă cu trei ani: „Chiar de la bun început nu, pentru că a durat vreo doi ani până m- am acomodat şi după vreo doi ani am aflat de sindicate şi apoi m-am înscris. Este avantajos pentru că, de exemplu, am avut acum un an şi jumătate o problemă cu un patron la care am lucrat, firma a dat faliment şi sindicatul ne-a ajutat să ne recuperăm din drepturile care ni se cuveneau”, completează bărbatul.

Sindicalistul Teofil Pop de la Filca-Cisl spune că o parte dintre accidentele de la locul de muncă se produc şi din cauza lipsei de informaţii. În cazul muncitorilor români, „mulţi dintre ei le cunosc, mulţi însă nu cunosc nici un fel de regulă” şi de aceea se organizează astfel de „întâlniri interculturale”.

„Alţi români nu au timp însă să folosească materialele de protecţia muncii, deoarece firmele îi zoresc să termine în scurt timp lucrarea. Astfel se produc la fel de fel de accidente pe şantiere ” mai spune Teofil Pop, care de peste şase ani se ocupă de muncitorii români înscrişi la sindicatul Filca – Cisl din regiunea Lazio.

În cadrul spectacolului oferit cu prilejul acestei sărbători, pe scenă a urcat, pentru al patrulea an consecutiv, şi cântăreaţa de muzică populară Steluţa Florişteanu, care a oferit celor 3500 de persoane prezente un concert-live de peste o oră.

Cristiana Tudor

Citeşte şi

VIDEOREPORTAJ Roma/ Românii, protagonişti la “Festa per la sicurezza” în Piazza Vittorio

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Eugen Tomac către românii din diaspora: „Votaţi şi vă vom sprijini”

Viorel Badea: „Românii din afara graniţelor sunt folosiţi ca masă de manevră electorală”