in

Crăciun cu maxim doi invitați, Giuseppe Conte a semnat decretul cu restricțiile de Sărbători în Italia

Guvernul de la Roma a anunţat vineri măsuri de carantină la nivel naţional pentru sărbătorile de sfârşit de an, după ce experţii au avertizat că Italia continuă să se confrunte cu un risc ridicat de contaminare cu noul coronavirus.

Au fost adoptate restricţii de tip „zonă roşie”: carantinarea populaţiei acasă, cu excepţia motivelor legate de muncă, sănătate, treburi urgente, precum şi închiderea majorităţii magazinelor.

Restricţiile vor fi valabile în perioada 24-27 decembrie, 31 decembrie-3 ianuarie şi 5-6 ianuarie, a anunţat premierul Giuseppe Conte la încheierea unei şedinţe de guvern.

Aplicarea acestor măsuri a fost decisă deoarece „în rândul experţilor noştri există îngrijorări puternice cu privire la riscul creşterii curbei infecţiei în perioada Crăciunului”, a declarat Conte reporterilor.

Măsurile de tip „zonă portocalie”, care permit oamenilor să se deplaseze în oraşele de reşedinţă şi să deschidă magazinele, cu excepţia barurilor şi a restaurantelor, se vor aplica în perioada 28-30 decembrie şi pe 4 ianuarie.

În aceste perioade, celor care locuiesc în oraşe mai mici li se va permite să călătorească pe o rază de 30 de kilometri faţă de locul de reşedinţă, cu excepţia capitalelor de provincie, a precizat premierul italian.

În perioada zilelor de izolare, se pot primi maxim doi vizitatori, în afara copiilor cu vârsta sub 14 ani.

Totodată, premierul Giuseppe Conte a promis un pachet de ajutor economic de 645 milioane de euro pentru barurile şi restaurantele afectate.

În cursul zile de vineri, un raport săptămânal al ministerului sănătăţii privind tendinţele răspândirii virusului a indicat o creştere a valorii reproducerii (R), un indicator cheie care urmăreşte cât de repede se răspândeşte virusul.Valoarea R a crescut de la 0.82 la 0.86 „pentru prima dată după câteva săptămâni”, a anunţat într-un comunicat un oficial al ministrului, Giovani Rezza.

Pentru ca epidemia să fie sub control, valoarea R trebuie să fie sub 1.

La începutul lunii decembrie guvernul italian a introdus alte restricţii pentru perioada sărbătorilor de sfârşit de an, printre care prelungirea interdicţiei de circulaţie pe timpul nopţii şi limitarea deplasărilor între regiuni.

Italia este una dintre ţările cele mai afectate de pandemia de COVID-19. Cu o populaţie de 60 de milioane de locuitori, Italia a înregistrat aproape 68.000 de decese, mai mult decât orice altă ţară europeană.

(Agerpres)

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Mașină cu români, accident cumplit pe autostradă la Brescia: doi morți și doi răniți

Oroare la Padova, un italian și-a ucis cei doi copii, de 13 și 15 ani, apoi s-a sinucis. Era despărțit, nu plătise pensia alimentară