in

Cursuri de română de un milion de euro/ Ministrul Andronescu: „Vom schimba metoda de selecţie”

Institutul Limbii Române (ILR), din subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, înfiinţat pentru organizarea cursurilor de limbă română în străinătate, cheltuie un milion de euro pe an. Metoda de selectare a celor care ocupă posturile de profesori de română în diasporă însă lasă de dorit, aşa că ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, are de gând să o schimbe, eventual chemând în ajutor Academia Română. În Italia şi Spania se vor înfiinţa primele licee cu predare în limba română, după modelul liceelor americane, spaniole, franceze, germane. Sunt câteva din declaraţiile Ecaterinei Andronescu, invitată la simpozionul românilor de pretutindeni "Hai Acasă" organizat între 23 şi 25 noiembrie la Bucureşti.

Legat de cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie românească (LCCR), pentru care Institutul Limbii Române cheltuie anual circa un milion de euro, Ecaterina Andronescu a afirmat că "merită, categoric, este calea cea mai bună prin care copiii celor plecaţi pot învăţa limba română. Argumentul meu este că atunci când aceşti copii se întorc în România, se integrează fără probleme în clasa corespunzătoare."

Selecţii netransparente

Aşadar, cursurile sunt în primul rând utile pentru copiii care vor să se întoarcă în ţară. Gazeta Românească a întrebat-o pe ministrul Educaţiei cum se face selecţia profesorilor care predau, pentru că până acum a fost făcută netransparent şi pe criterii arbitrare, fiind uneori selectate profesoare fără studii sau experienţă semnificativă de limba română. Rezultatul selecţiei nu putea fi contestat, o persoană nemulţumită intrând din această cauză chiar în greva foamei în faţa Ambasadei de la Roma. Ecaterina Andronescu a spus că şi ea a întrebat-o pe directoarea ILR cum se face această selecţie şi nu a fost mulţumită de răspuns: "Vom schimba metoda de selecţie, poate vom implica şi Academia Română în acest proces", a sus ministrul.

“Meritocraţie, nu pile”: O profesoară de limba română a intrat în greva foamei în faţa Ambasadei de la Roma

Legat de selecţia profesorilor LCCR, până acum multe profesoare au venit din ţară să predea româna în străinătate. Liviu Hopârtean, preşedintele unei asociaţii culturale din Bruxelles, a atras atenţia că există foarte multe profesoare cu experienţă care ajung să facă munci domestice sau să îngrijească bătrâni, sau profesori universitari care devin taximetrişti, în străinătate: "Am putea să-i folosim pe aceştia pentru aceste cursuri", a sugerat Hopârtean, iar ministrul Educaţiei a fost de acord: "Ar fi bine să facem concursuri cu cei care se află deja acolo, poate pe lângă parohii sau ong-uri. Vom folosi această idee".

Filialele Universităţii "Spiru Haret" din străinătate sunt "ilegale"

Un ziarist român din Spania, Alexandru Petrescu, a întrebat ce se întâmplă cu diplomele obţinute de români în trecut la filialele din străinătate ale Universităţii Spiru Haret: "Spaniolii recunosc aceste diplome, Ministerul Educaţiei din România însă nu le recunoaşte. Cum este posibil? Ce se poate face?"

Ecaterina Andronescu a răspuns tranşant: "Spiru Haret a fost cel mai bun ministru al Educaţiei pe care l-a avut vreodată România. Practic el a fondat şcoala românească. De aceea este foarte trist că această instituţie i-a luat numele. În 2009 erau înscrişi la această universitate 312.000 studenţi, aveau 19 centre în străinătate care funcţionau ilegal şi 59 în ţară care nu erau acreditate. Diplomele obţinute la o instituţie de învăţământ neautorizată nu sunt recunoscute." Ministrul a precizat că situaţia universităţii Spiru Haret s-a mai reglementat, în prezent având un număr de 50.000 de studenţi. Dar oricum, filialele Spiru Haret din străinătate sunt ilegale, a spus ministrul.

"Povara comunităţii rome"

În fine, ministrul Educaţiei a vorbit de imaginea României şi de romi: "Aş vrea ca România să fie văzută în afară aşa cum este. Ducem această povară a comunităţii rome. Trebuie să-i integrăm în şcoală, altfel, cu cifra demografică pe care o au, vom avea probleme din ce în ce mai mari. Nu toşi românii trebuie să fie judecaţi pentru cum se comportă romii în afara graniţelor ţării".

Sorin Cehan

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Băsescu: Nu votaţi candidaţii penali!

Târgul România-Italia: italienii au gustat muşchi ţigănesc şi brânză de burduf