in

Daciane, Glorie ţie. Dacopatia de stat începe la Roma

Dacopatia începe să facă ravagii la Roma. Termenul inventat de jurnalistul şi regizorul Dan Alexe începe să fie insuficient însă în aceste zile. Trecem dincolo de dacopatie, pentru că nu mai este vorba de o rătăcire a unor oameni frustraţi care, în lipsa unor ancore prezente, se agaţă de nălucirile unui trecut umflat cu pompa propagandei comuniste. Acum această rătăcire este asumată de instituţii ale statului român.

Faptele sunt simple, protagoniştii tot la fel. Duminică 29 noiembrie, la columna lui Traian din Roma, s-au adunat mai mulţi români cu steaguri tricolore, probabil pentru marcarea Zilei Naţionale a României, 1 Decembrie. Probabil, spunem, pentru că pe pancarte nici urmă de referiri la Marea Unire. Ce fel de sărbătoare în cinstea Zilei Naţionale e aceea în care un grup de persoane, îmbrăcate într-un amestec de bluze populare, jeanşi, pălării, steaguri înfăşurate în jurul gâtului sau a şalelor, bentiţe sau papioane aduc omagiul DACILOR, în faţa Columnei lui Traian?

Grupul de români, într-o exaltare sărbătorească, a depus la gardul care înconjoară columna coroane tricolore pe care scria, nici mai mult, nici mai puţin decât SLAVA DACILOR şi DACIAN GLORIA. În legătură cu primul enunţ, nu ar trebui să fie dubii, este vorba de o nouă religie, care îi slăveşte pe daci, presupuşii strămoşi ai românilor de azi.

A doua formulare, Dacian Gloria, ne-a dat puţin de gândit. Este posibil să fie în limba engleză, să înţeleagă şi turistul anglo-saxon despre cine este vorba. Dar la fel de posibil este să fie o referire la Dacian Cioloş, proaspătul premier, care este bombardat cu mesaje publice de vasalitate. Daciane, Glorie ţie!

Gândul că este vorba de Dacian de la palatul Victoria este întărit de prezenţa a însăşi Ambasadoarei României la Roma, care oficializează intrarea dacopatiei în politica oficială a Ministerului de Externe.

Sute de fotografii au invadat în această dimineaţă Facebook-ul, reprezentând un grup de persoane, în frunte cu ambasadoarea de la Roma, Dana Constantinescu, prin care se arăta un mod de sărbătorire a Zilei Naţionale.

Pe cine doresc aceşti oameni să slăvească, ce vor să serbeze? Ce înseamnă amalgamul acesta de culori, locuri, costume şi circ? Tot din acele fotografii ies ipostaze cel puţin jenante: hore, cu sticle de băutură în mână, în mijlocul Romei, alături de funcţionari ai statului. Orice om cu scaun la cap şi cu respect faţă de tricolor şi România ar fi trebuit să se simtă bine? Fără îndoială, aşa ceva nu este permis.

Toate aceste imagini aduc din nou în discuţie dezastrul celor care ar trebui să se ocupe de imaginea României în afara ţării. Orice turist sau cetăţean italian care trecea prin acel loc vedea o coroană atârnată de un gard şi în jurul acelei coroane, persoane îmbrăcate pestriţ, care vorbeau, gesticulau şi îşi schimbau megafonul între ei, în faţa unei coroane pe care scria „Dacian Gloria”.

De imaginea ţării nu se mai ocupă nimeni. Instituţiile statului, în frunte cu DRP se mulţumesc să dea câteva mii de euro unor asociaţii, aşa-zis culturale, care de multe ori fac deservicii imaginii, decât să promoveze România. Politicienii aleşi în diaspora chiar au dispărut în totalitate sau îşi organizează meschinele lor chermeze de partid.

În asemenea împrejurări e nevoie de cultură adevărată, de manifestări organizate de profesionişti, cu profesionişti, de promovare a valorilor româneşti şi a marilor oameni de cultură, nu de grupuri voioase care zburdă în centrul Romei cu sticle de băutură în mână, alături de reprezentanţii Ambasadei României.

Dacopatia a făcut prima ieşire oficială la braţ cu statul român. Daciane, eşti puţin atent?

Sorin Cehan, Andi Rădiu

Sursa foto: Facebook

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

”La mulți ani, Bucovină minunată!” – Fotografii incredibile despre un ținut de basm

Dacian Cioloş, primul mesaj pentru diaspora, transmis la Roma: ”Vrem o ţară cu care să ne mândrim”