in

Două românce au murit de coronavirus în Lombardia, erau surori și aveau 75 și 80 de ani. Vor fi incinerate în Italia

Două românce din Borșa au decedat la un spital din regiunea Lombardia (Italia), ca urmare a infectării cu coronavirusul de tip nou COVID-19.

Cele două erau surori, una dintre ele urmând să împlinească 80 de ani chiar pe 14 martie. A murit însă cu două zile înainte, joi 12 martie. Sora ei, 75 de ani, s-a stins din viață miercuri, 11 martie.

O rudă apropiată a celor două femei a confirmat pentru Observator.tv atât decesul lor, cât și faptul că fuseseră diagnosticate cu coronavirus.

Cele două au plecat împreună din țară, din Borșa, Maramureș, în ianuarie, femeia de 75 de ani mergând la tratament în Milano, acolo unde trăiau copiii ei. Sora ei mai mare a însoțit-o pentru a avea grijă de ea.

„Cea de 80 de ani nu avea nicio boală, era sănătoasă. Dar corpul era bătrân. Am apucat să vorbim pe video cu ea cu câteva ore înainte, și-a luat rămas bun. Era lucidă. I-a uscat plămânii boala asta și plămânii nu au mai acceptat aer de la apartat.”, a povestit sursa citată.

Cele două persoane au decedat la distanță de o zi una față de cealaltă. Cel mai probabil că acestea urmează să fie incinerate, având în vedere că aproape întreaga Europă este blocată ca urmare a pandemiei cu COVID-19 și ar fi practic imposibil ca trupurile lor să fie repatriate.

Până acum, în Lombardia s-au înregistrat 890 de decese de persoane infectate cu coronavirus, din totalul de 1.266 înregistrate până vineri, 13 martie, la nivel național.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cea mai neagră zi a Italiei de la începutul epidemiei: 250 de morți, peste 2500 de cazuri noi

Klaus Iohannis, măsură fără precedent: «Am decis să decretez stare de urgență»