in

EXCLUSIV / Revoluţie la consulate: 10 euro, taxa consulară pentru un certificat de naştere

Proiect de lege de reducere a taxelor consulare prezentat la Senat. Scăderea de la 90 de euro la 10 euro a taxei pentru înscrierea certificatelor de naştere şi de căsătorie eliberate de autorităţile străine în registrele de stare civilă româneşti, 15 euro în loc de 40 pentru eliberarea unui titlu de călătorie, 26 euro în loc de 40 pentru eliberarea unui paşaport electronic sau temporar, scăderea cu 10 euro/pagină pentru efectuarea unei traduceri din sau în limba română, diminuarea cu 40 de euro a taxei pentru încheierea căsătoriei la misiunile diplomatice şi oficiile consulare între cetăţeni români, 15 euro în loc de 45 pentru înregistrarea cererii de eliberare a unui duplicat după certificatele de stare civilă româneşti.

Aceste lucruri sunt prevăzute într-o propunere legislativă iniţiată de mai mulţi parlamentari PNL, prim-semnatar deputata PNL de Feteşti-Ţăndărei, Cristina Ancuţa Pocora, cărora li s-a alăturat un singur parlamentar PSD, deputata de Constanţa Cristina Dumitrache.


 


 

„Românii din diaspora trebuie respectaţi şi ajutaţi”

Pe 3 aprilie, la Senatul României a fost depus „proiectul pentru modificarea şi completarea legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare”. Prin acest proiect, taxele consulare scad cu 15-20%.

Nou-născuţi fără acte

Iată motivele care au făcut-o pe Ancuţa Pocora să aibă aceasta iniţiativă: „Demersul meu a pornit de la un fenomen dureros pentru o societate, şi anume imposibilitatea propriilor cetăţeni de a-şi înregistra nou-născuţii în registrele de stare civilă sau solicitarea înscrierii la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din străinătate din cauze financiare.

Din statistica Ministerului Afacerilor Externe, rezultă că doar aproximativ 60.000 de cetăţeni români solicită înscrierea unui certificat de naştere străin în registrele de stare civilă româneşti de reprezentanţele diplomatice şi consulare româneşti. Această informaţie ne arată clar că cetăţenii români preferă să nu declare minorii în faţa autorităţilor române.

Este fără echivoc faptul că numărul anual al nou-născuţilor în cadrul comunităţii româneşti care locuieşte în străinătate este mult mai mare, ţinând cont de două elemente importante: numărul cetăţenilor români de aproximativ 3 milioane şi media de vârstă a acestora (în general, media de vârstă în ţări ca Italia sau Spania este de 30-32 de ani).”

Conform expunerii de motive care însoţeşte proiectul de lege, iniţiatorii au avut în vedere situaţia economică ce a afectat mediul social european în care au emigrat majoritatea cetăţenilor români în ultimii 15 ani.

„Măsura se doreşte a fi un suport pentru conaţionalii noştri, care sunt afectaţi de evoluţiile negative înregistrate de economie.

De exemplu, în statele membre ale Uniunii Europene, unde rezidă aproximativ 3 milioane de cetăţeni români, rata şomajului este de 10,2%, iar în statele europene cu o comunitate românească însemnată, rata şomajului se prezintă după cum urmează: Italia 11,70%, Franţa 10,60%, Spania 26,20%, Portugalia 17,60%, Grecia 26,40%.

Foarte mulţi compatrioţi sunt astăzi fără un loc de muncă, în şomaj sau se află în situaţia de a rămâne fără niciun fel de prestaţie socială în doar câteva luni. În aceste situaţii, cetăţenii noştri nu pot achita taxele actuale, care au fost stabilite în majoritatea lor în anul 2008, în perioadă de bonitate şi oarecare bunăstare. De exemplu, cetăţenilor români le este foarte greu sau chiar imposibil, în unele cazuri, să achite contravaloarea unui paşaport sau a unui titlu de călătorie, documente necesare pentru solicitarea şi primirea prestaţiilor sociale sau în cazul în care aceştia doresc să se întoarcă în ţară definitiv.”

Înregistrarea naşterii, gratis

Iată cele mai importante prevederi ale proiectului de modificare: sunt scutite de taxe anumite servicii, cum sunt înregistrarea naşterii copilului de cetăţenie română sau autentificarea documentelor legate de pensie şi alocaţii sociale. Persoanele aflate în situaţii deosebite şi fără posibilităţi materiale pot fi scutite de plata taxelor consulare, la propunerea şefului misiunii diplomatice.

 

Taxele în prezent în vigoare



 

Proiectul privind reducerea taxelor



În prezent, eliberarea unui paşaport simplu costă la consulatele României din străinătate 40 de euro, cu noua lege va costa 26, cost la care se adaugă blancheta (documentul necompletat) care va costa tot 59 de euro. Eliberarea unui titlu de călătorie costă acum 40 de euro, va costa 15 euro. Taxa de urgenţă pentru eliberarea acestor documente însă va creşte, de la 15 euro în prezent la 30 de euro.

 

Redactarea unui înscris (indiferent de natura acestuia) va costa 30 de euro, faţă de 40 în prezent. Legalizarea semnăturii unui traducător scade de la 40 la 30 de euro.

Scăderi spectaculoase la înscrierea certificatelor de naştere şi de căsătorie eliberate de autorităţile străine în registrele de stare civilă româneşti. Înscrierea în termen de 6 luni a certificatelor de naştere şi căsătorie eliberate de autorităţile străine costă acum 90 de euro. Va costa 10 euro! Aceleaşi acte, înscrie după termenul de 6 luni de la eliberare, costă acum 135 de euro. Serviciul va costa 50 de euro!

Preşul unui singur serviciu creşte: cel de înregistrare a cererii privind renunţarea la cetăţenia română. În prezent acest serviciu costă 600 de euro. Potrivit noului proiect, renunţarea la cetăţenie va costa 1000 de euro!

Concurs pentru personal

Propunerea legislativă urmăreşte, în opinia iniţiatorilor, şi alte obiective:

să diversifice modul de utilizare a taxelor consulare de urgenţă, pentru a oferi sustenabilitate proiectelor şi acţiunilor misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare şi pentru a asigura servicii consulare optime şi asistenţă consulară de înaltă ţinută profesională (introducerea posibilităţii de suportare a cheltuielilor pentru plata repatrierii cetăţenilor români victime ale unor acţiuni teroriste sau decedaţi ca urmare a unor atentate teroriste, scutirea de taxe consulare pentru eliberarea titlurilor de călătorie pentru cetăţenii români victime ale traficului de fiinţe umane, ale violenţei domestice, evacuaţi din ţări de conflict, din situaţii de terorism, din dezastre naturale sau alte situaţii excepţionale;

– să creeze cadrul legal şi resursele materiale şi de personal (din noiembrie-decembrie 2008 nu s-a mai organizat niciun concurs de intrare în Corpul diplomatic şi consular al României) necesare pentru oferirea de asistenţă şi protecţie consulară optime; atribuţiile serviciului exterior românesc nu pot fi efective dacă nu sunt completate de o finanţare corespunzătoare;

– să diferenţieze cuantumul taxei de urgenţă în funcţie de serviciile consulare prevăzute în anexă şi în comparaţie cu nivelul acesteia în ţară;

– să respecte Instrucţiunile Comune Consulare şi normele Schengen privind activitatea consulară;

– să respecte angajamentele României luate faţă de partenerii străini privind protecţia şi repatrierea asistată a victimelor acţiunilor de terorism sau a traficului de fiinţe umane.

Andi Rădiu, Sorin Cehan

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Discoteca pentru români, unde italienii nu pot intra

La fiecare 5 ore, un medic român pleacă din ţară