Menu
in

Gest impresionant al unui primar din Sicilia, a sărit în ajutorul unei familii de români testată pozitiv la Covid-19: ”Necesitatea de a ne arăta solidaridari”

Gest deosebit din partea primarului Carmelo Pace din localitatea Ribera, provincia Agrigento, Sicilia, care a transmis cetățenilor, prin intermediul presei locale, să ajute o familie de români, care s-a întors recent din România. Mama, tatăl și copilul au fost testați pozitiv la Covid-19.

Mama a fost internată în spital la Palermo, având simptome mai puternice ale bolii, dar tatăl și copilul sunt acasă, în izolare. Impresionat de faptul că micuțul nu are jucării, edilul a transmis un apel către cetățenii comunei: ”Micuțul nu are jucării cu care să-și petreacă timpul liber și de aici necesitatea de a ne arăta solidaridari”, a scris Pace în comunicat.

Iată apelul primarului din Ribera, Carmelo Pace, către concetățenii săi, publicat în ziarul local:

”Sunt necesare jucării și jocuri video pentru copilul de origine română care, împreună cu mama și tatăl său, au avut rezultate pozitive la Covid 19 după ce s-au întors din România, unde plecaseră să petreacă câteva zile. Mama a fost internată în spital la Palermo, iar tatăl și fiul sunt acasă, în izolare. Micuțul nu are jucării cu care să-și petreacă timpul liber și de aici necesitatea de a ne arăta solidaridari. Oricine dorește poate oferi jucării sau jocuri în general. Cei interesați pot contacta poliția municipală din Ribera.”

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/gestul-impresionant-al-unei-infirmiere-de-61-de-ani-a-donat-plasma-de-cinci-ori-sunt-persoane-tinere-care-acum-vorbesti-cu-ele-si-peste-5-minute-le-acoperi/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version