in

Greva românilor de la cooperativa Arte Service, Padova: ”Vrem să fim plătiţi!”

În 4 decembrie, la Padova a ţinut un concert Nek (pe numele lui adevărat Filippo Neviani). Spectatorii au fost uimiţi să fie întâmpinaţi, în faţa sălii Gran Teatro Geox de un grup de protestatari cu pancarte, care îşi cereau drepturile.

«Vrem să fim plătiţi, salarii, contribuţii şi toate drepturile», «Angajaţi, dar neplătiţi. Ni se fură demnitatea.» Sunt câteva din mesajele de pe pancartele de la Padova. Este vorba de protestul a circa 20 de români, foşti lucrători ai unei cooperative, Arte Service cu sediul la Argelato (Bologna), pentru salarii şi contribuţii neplătite. Lor li s-au alăturat studenţi, profesori şi lucrători din alte cooperative care au întâmpinat aceleaşi probleme.

Cooperativa Arte Service se ocupă de organizarea de spectacole şi evenimente, sub marca „Zed Live entertainment”, la Teatrul Geox din Padova şi la alte structuri din Veneto. Românii spun că au lucrat în condiţii dure, multe ore peste program, zi şi noapte, sâmbăta, duminica şi cu ocazia tuturor sărbătorilor posibile, pentru a asigura reuşita unor „evenimente importante”. În schimbul acestor eforturi, nu şi-au primit nici salariile, iar de curând au descoperit că nu le-au fost plătite nici contribuţiile.

Gabriel Untea stă de o săptămână pe străzi: ”Am de primit 18.000 de euro”

Acum foştii lucrători ai cooperativei Arte Service se luptă pentru a primi ceea ce li se datorează. Potrivit unui comunicat publicat pe clashcityworkers.org, oamenii au avut tot felul de contracte, care s-au dovedit în mare parte false, de „muncitor metalmecanic cu sarcini de salahor”. Ei au efectuat cele mai diferite sarcini la Teatrul Geox din Padova şi la alte structuri care găzduiesc concertele şi seratele organizate de Zed: au cărat materiale, au montat scene, au făcut catering…

În ciuda ritmului de muncă epuizant, a şantajelor şi plăţilor inconstante, care aveau loc când responsabilii cooperativei declarau că primesc banii de la client (bani care însă rezultau întotdeauna insuficienţi şi erau din acest motiv „în mod egal distribuiţi” între lucrători fără a se respecta sub nicio formă orele de muncă efectiv lucrate), lucrătorii şi-au continuat activitatea până în urmă cu câteva luni cu speranţa că restanţele le vor fi achitate, mai devreme sau mai târziu. În primăvara acestui an, când situaţia a devenit intolerabilă, în mod gradual toţi au încetat să lucreze, adresându-se sindicatelor (Fiom-Cgil) şi Direcţiei Teritoriale de Muncă pentru a denunţa condiţiile în care se află şi a obţine plăţile restante.

De atunci a început lupta lor pentru a-şi obţine drepturile, cu mariu dificultăţi. De mai multe ori lucrătorii au încercat să organizeze întâlniri, atât cu cooperativa cât şi cu Zed Live, ajungând chiar să trebuiască să se ducă până la Bologna (bineînţeles pe propria cheltuială) unde nu au fost primiţi de nimeni sau au fost respinşi într-un mod neplăcut.

În ultimele săptămâni situaţia părea că s-a deblocat şi că se îmbunătăţea, fiindcă la ultima întâlnire contabilul consorţiului de cooperative bologneze din care face parte Arte Service s-a prezentat aducând un mic avans al restanţelor şi un avocat al Zed a promis plata rapidă (24-48 de ore) a restanţelor.

 

De atunci au trecut aproape două săptămâni şi nu s-a văzut nici umbră a promisiunilor făcute. În acest moment foştii lucrători au de primit o sumă enormă de la cooperativa la care au fost angajaţi mai mult de doi ani: unii încă au de primit între 1.500 şi 5.000 de euro salariu de bază (6 euro pe oră). Nimănui nu i-au fost plătite orele suplimentare – când lucrau chiar şi 60 de ore pe săptămână – orele nocturne şi din zilele nelucrătoare, nici concediile, zilele libere, al 13-lea şi al 14-lea salariu. În fine, lucrătorii au primit de curând confirmarea că pentru întreaga durată a raportului de muncă, care din punct de vedere formal încă este în curs – lucru care îi împiedică să se înscrie pe listele centrelor de plasare a forţei de muncă, dar şi să primească indemnizaţie de şomaj – nu le-a fost plătit niciun cent cu titlu de contribuţie de protecţie socială.

În faţa unei situaţii atât de critice, care îi pune în imposibilitatea de a găsi un nou loc de muncă şi de a obţine un ajutor din partea instituţiilor de protecţie socială, foştii lucrători de la Arte Service au ieşit în stradă. Prima acţiune a fost pichetarea sălii concertului lui Nek de pe 4 decembrie, la intrarea în Gran Teatro Geox din Padova. Aceştia au primit sprijinul unor organizaţii de studenţi, profesori şi a unor lucrători de la alte societăţi (Ikea, Haier…).

Oamenii au denunţat condiţii dificile: «Dacă încercai să ceri banii, erai pedepsit. Îţi spuneau că „nu avem nevoie de sindicalişti„. Plăţile soseau cu pipeta ».

«Suntem foarte aproape de condiţii de muncă similare cu sclavia», a denunţat lunile trecute Gianluca Badoer, de la secretariatul provincial Fiom Cgil. reprezentantul legal al cooperativei Arte Service este un marocan, Mohamed Ramzi, 47 de ani. «Îmi pare rău pentru ce se întâmplă, avem aceleaşi probleme ca toate cooperativele, obiectivul meu e să plătesc toţi oamenii.», a declarat Ramzi.

Unul dintre românii care protestează este Gabriel Untea, 48 anni. El a denunţat la Inspectoratul de muncă din Padova că a lucrat pentru Arte Service din aprilie 2014 până în mai 2015 fără să fi semnat vreun contract de muncă. Activitatea sa a constat în încărcarea şi descărcarea de materiale pentru scene şi montajul luminilor şi a instalaţiilor de sunet. Spune că are de primit 5.984 euro: muncea 10 ore pe zi, deobicei câte trei zile la fiecare eveniment.

Gabriel Untea stă de o săptămână pe străzi: ”Am de primit 18.000 de euro”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Muncitor român de 54 de ani, mort pe schelă la Udine

Gabriel Untea stă de o săptămână pe străzi: ”Am de primit 18.000 de euro”