in

Instituția ”Avocatul Diasporei”, la un pas de a fi aprobată în Parlament

Pe data de 14 octombrie a fost depus către Biroul Permanent al Camerei Deputaților un proiect legislativ pentru modificarea și completarea Legii nr.35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului. Mai precis, inițiatorii propun înființarea instituției ”Avocatul Diasporei” care va funcționa ca un ”adjunct al Avocatului Poporului”.

Preşedintele organizaţiei de Diaspora a Partidului Conservator, Avram Gal, a declarat încă din luna august a acestui an că va propune partidului spre dezbatere şi aprobare înfiinţarea instutuției Avocatului Diasporei.

PC Diaspora propune înfiinţarea Avocatului românilor din afara țării

Cel care a avut însă inițiativa legislativă și a introdus-o spre dezbatere și aprobare a fost deputatul PC Ovidiu Raețchi (foto). Semnatari ai inițiativei au fost și deputații Bogdan Ciucă, Dinu Giurescu și Mircea Irimie, de la același partid.

”Trebuie avut în vedere faptul că cetățenii români de peste hotare au posibilități imediate extrem de reduse de a interacționa cu administrația din România.” e specificat în expunerea de motive a proiectului.

Dezbaterea și votul final vor fi pe data de 27 noiembrie, proiectul fiind propus dezbaterii publice până pe 4 noiembrie.

Iată mai jos și forma legii pe care o propun inițiatorii:


 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Raport: 7.700 de români au părăsit Italia, cât a pierdut Bugetul italian

Kamikáze la furat cupru, mort lângă Torino