Pe 18 aprilie a ajuns în cinematografele din Italia filmul Razzabastarda, regizat de Alessandro Gassman, 48 anni, în rolul lui Roman, un român stabilit la Roma care se ocupă de traficul de droguri. Roman visează un alt viitor pentru fiul lui, Nicu. Filmul este o transpunere a piesei de teatru „Roman e il suo cucciolo” (Roman și puiul său), cu care Gassman a colindat cu mare suuces Italia (300 de spectacole), piesă la rândul ei inspirată din „Cuba and this Teddy Bear” de Reinald Povod, cu care Robert de Niro a avut mare succes la New York.
„Rasa bastardă”, a fost lansat filmul lui Gassman despre românii din Italia
Alessandro Gassman, filmul are un titlu dur: „Rasă bastardă”. De ce ați schimbat titlul original al piesei de teatru „Roman și puiul său”?
«Față de piesa de teatru, care a fost un adevărat succes, fiind văzută de peste 250.000 de persoane, am ales, într-adevăr, un titlu mai dur. Filmul este mai realistic, mai crud. Voiam să pun un titlu care să povestească această realitate violentă, dar să și explice de ce am făcut acest film. Nu este vorba doar despre relația dintre un tată și un fiu, ci și despre integrare în țara noastră.
Un film făcut cu convingerea că „nu există mai multe rase, ci una singură – rasa umană”, cum spunea Albert Einstein. Din păcate, Italia este o țară cu o memorie de scurtă durată. Am uitat că, nu demult, am fost noi cei care emigrau. Milioane de italieni au fost constrânși, din motive economice, să-și caute norocul în străinătate, mai ales
în America de Sud sau SUA. Acum, mă deranjează faptul că Italia nu este capabilă să accepte, într-o manieră modernă și domocratică, sosirea străinilor pe teritoriul său.
Este o cauză pentru care mă lupt, împreună cu Amnesty International, de șase ani de zile. Filmul, ca și piesa de teatru, au fost realizate sub patronajul Amnesty, un lucru care înseamnă foarte mult pentru mine. Se poate spune, apoi, că și eu, la rândul meu, sunt un „bastard” am cinci feluri de sânge diferit în vene. De aceea mă consider un cetățean al lumii, fără a face distincție de limbă, religie sau culoare, mai puțin mă interesează aceste aspecte.»
Mădălina Ghenea, gazda festivalului de film “Los Angeles Italia”
Când s-a născut pentru prima oară ideea de a face un film despre un emigrant român în Italia?
«Totul a început la sfârșitul anilor ’80 , când Robert de Niro – care este un mit pentru mine- a decis să pună în scenă o piesă scrisă de un necunoscut, Reinaldo Povod, care a și murit după doi ani, de overdose. Deci un personaj care trăise pe pielea lui acea dramă pe care a transpus-o pe hârtie. Pe atunci, aveam vârsta „puiului”, deci l-aș fi interpretat pe fiul protagonistului.
După mulți ani, Italia s-a schimbat și a crescut numărul imigranților. De la 250.000 au ajuns la aproape 6 milioane. Societatea noastră s-a schimbat și așa mi-am adus aminte de acea piesă de teatru. Periferiile europene,
și cele din Italia, au început să semene cu periferia din New York, cu Bronx. Astfel, am decis să adaptăm scenografia, împreună cu Edoardo Erba pentru teatru și ulterior cu Vittorio Moroni, pentru cinema.»
Revenind la titlul „Razzabastarda”, nu credeți că acest titlu ar putea da naștere la o neînțelegere, mai ales într-un moment social delicat? Mai precis, nu credeți că publicul ar putea crede că românii sunt acea „rasă bastardă”?
«Nu, îmi doresc chiar să nu fie așa! Mesajul filmului este exact opusul. Oricum, cred că dacă cineva ar intra în sală cu acest gând, ar vedea pe ecran o poveste care spune exact contrariul. Este exact și mesajul pe car evoia să-l transmită Povod. Într-o periferie, toți trăiesc în aceeși situație, în aceleași condiții degradante. La fel ca în periferiile de azi din Europa, unde trăiesc împreună italieni, români, albanezi, chinezi, africani.
Tocmai în acest loc, unde nu există duioșenie sau dragoste, se naște o iubire extraordinară între un tată semi-analfabet și fiul său. Iată ceea ce m-a emoționat pe mine și ceea ce a emoționat pe spectatorii care au venit să vadă spectacolul teatral. La Festivalul de la Roma am obținut mențiune din partea juriului internațional, de aceea sperăm ca aceleași emoții să le aibă și cei care vor veni să vadă filmul la cinematograf.»
Mădălina Ghenea, premiată la Festivalul Internaţional de Film de la Roma
Ce părere aveți despre situația imigranților în Italia?
«Cred că Italia nu va putea fi cu adevărat o țară democratică până când nu va fi schimbată legea cu privire la cetățenie. Numai în Italia și Franța mai e în vigoare o lege potrivit căreia cine se naște aici din părinți străini, nu devine automat cetățean italian. Cred că această lege este una rasistă și trebuie schimbată.»
Cum ați reușit să vorbiți cu acccent românesc în film?
«”No, non e’ problema questo” (spune cu accent românesc Gassman, râzând) Ei bine, am avut doi muncitori români care mi-au renovat baia și au stat acasă la mine două săptămâni, i-am ascultat și urmărit. Româna este o limbă latină, ceea ce mulți italieni uită. De aceea învățați ușor italiana.
Mădălina Ghenea, premiată pentru rolul de prostituată în filmul despre români “Rasă bastardă” VIDEO
Eu spre exemplu înțeleg să citesc un ziar în românește, dar nu înțeleg când se vorbește, pentru că unele sunete sunt diferite de cele italiene. Apoi, șoferii de la firma care asigura transportul materialului pentru scenografia piesei teatrale, erau tot români. Au asistat în fiecare seară la spectacole și s-au emoționat de fiecare dată. Sunt prietenii mei. Pe unul din ei îl cheamă Dragoș, ca pe unul din personajele mele. Cred că româna este un nou dialect italian.
Dacă ținem cont de faptul că în Italia trăiesc un milion și jumătate de români, adică de trei ori mai mult decât cei care vorbesc dialectul „lucan”. E ca și cum ar fi venit locuitorii a trei regiuni aici. Iată de ce cred că româna poate fi considerată un dialect nou italian.»
A propos de limba română, care sunt primele cuvinte care vă vin în minte?
«Sarmale, mititei cu brânza, mulțumesc, pa… și apoi câteva înjurături. Face parte din personaj, din modul de a se exprima al lui Roman, care nu este o persoană foarte educată. Și am mai reținut o frază, spuneți-mi dacă o spun bine: „Pana nu ajunge puiul, nu merghem nicăieri”. M-a ajutat puțin și franceza pe care o știam.»
Cum a fost colaborarea cu Mădălina Ghenea?
«Mădălina a fost foarte inteligentă. A venit la casting și a fost cea mai bună, în afara faptului că era cea mai frumoasă, trebuie să o recunoaștem. Este și o foarte bună profesionistă. A văzut piesa de teatru și a ținut să facă și o parte în film. S-a implicat mult și am avut ocazia să o apreciez, cred că va putea avea o carieră frumoasă de actriță, pentru că are talent. Am rămas buni prieteni.»
Film despre români: “Rasa bastardă” VIDEO
Vorbim de o comunitate de români care, după cum ați și spus, este foarte numeroasă. De ce credeți că, de multe ori din cauza presei din Italia imaginea unei comunități are de suferit din cauza unui mic procent de infractori?
«Ar trebui amintit, și vă rog să scrieți asta, că, dacă ar fi să facem o paralelă, procentajul străinilor, al românilor în special, care comit infracțiuni, este mult mai mic decât cel al politicienilor italieni care comit infracțiuni. Deci, să se termine odată cu aceste porcării pe seama lor.»
Atunci, cum se face că, totuși, aceste prejudecăți sunt încă înrădăcinate printre italienii de rând?
«Să luăm exemplu Statelor Unite. E un stat important, care a devenit așa și datorită imigranților: italieni, irlandezi, olandezi, polonezi, români, albanezi. Toți au ajutat la construcția acelei țări. Italienii ar trebui să înțeleagă faptul că nu trebuie să le fie frică de străini și că străinii constituie o bogăție.
Nu e vorba numai de integrare. E vorba de a înțelege cine sunt acele persoane, ce aduc ele din propria țară. Trebuie să luăm ce e mai bun de al acele persoane: din tradițiile lor, din bucatele pe care le gătesc, din muzica lor… dacă vrem cu adevărat o Europă unită, nu trebuie să lăsăm doar o monedă să ne unească.»
În trailerul filmului este o scenă care amintește de filmul lui Kusturica „Chat noi, Chat blanc”. V-ați insipirat și din acel stil balcanic al regizorului?
«Roman este pe jumătate rom, pe jumătate român. După cum știm muzica balcanică, și o parte din muzica românească, are multe rădăcini în muzica romă. Sunt un admirator al lui Kusturica, de aceea îmi face o deosebită plăcere că ați observat acest lucru. La una din avampremiere a asistat și un cântăreț de muzică romă, Eduard de la Roma.
Cred că el este necunoscut în România, pentru că trăiește în Italia și cântă la nunțile românești. Cum se numește acel gen de muzică? Ah, manele. A jucat în film, e o persoană extraordinară cu care m-am împrietenit. »
Într-un interviu ați declarat că romii erau „închiși și torturați în timpul regimului lui Ceaușescu”. Roman ar fi fugit din România tocmai din cauza aceste persecuții. Se știe însă că erau mai degrabă intelectualii cei care fugeau peste granițe.
«Sunt două teorii. Unii susțin că romii au colaborat cu regimul lui Ceaușescu și că erau protejați, alții susțin că erau persecutați. Romii români cu care am vorbit mi-au spus că au fost persecutați, românii mai degrabă susțin prima variantă. Cred că oricine se simțea că nu e de acord cu regimul, avea de suferit.»
Ați urmărit filme ale tinerilor regizori români, Mungiu, de exemplu?
«Cred că ar trebui ca cinematografia est europeană să aibă mai mult spațiu: prin cultură cunoaștem un popor. Când cineva îmi vorbește rău de români, eu îl întreb dacă îl cunoaște pe Ionesco. 95% din italieni nu știu cine a fost Ionesco și atuci îl sfătuiesc să mai citească!»
Filmul va fi difuzat și în România?
«Da, este un lucru pe care mi-l doresc foarte mult, mai ales pentru că așa aș avea ocazia să cunosc țara dvs.»
Veți face un film și despre românii buni?
«Nu cred că e nevoie, cel puțin nu pentru mine! Eu cunosc acea fața a românilor. Două din personajele mele, Nicu și Dorina, sunt două persoane bune, sunt două victime! Pentru a combate prejudecățile, ar trebui ca ambasada României, statul italian, alte instituții, să se ocupe de o mai bună informare a oamenilor. Aș vrea să trimit un mesaj tuturor românilor, să vină să vadă filmul, care vorbește despre o mare dragoste. Despre un tată care ar face orice pentur fiul său. Vă mulțumesc (în română).»
Miruna Căjvăneanu
