in

Italia a PRELUNGIT restricțiile de intrare pentru români până la 15 octombrie

La data de 7 octombrie, autoritățile italiene au decis prelungirea aplicării restricțiilor de intrare pentru români până la data de 15 octombrie, anunță MAE. 

Începând cu data de 24 iulie 2020, persoanele care s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României în ultimele 14 zile anterioare sosirii în Italia sunt supuse obligației de autoizolare și de supraveghere medicală pentru o perioadă de 14 zile la sosirea pe teritoriul italian.

La data de 7 octombrie, autoritățile italiene au decis prelungirea aplicării acestor măsuri până la data de 15 octombrie.

Pentru informații suplimentare privind condițiile de intrare și călătorie în Italia, contactați autoritățile italiene competente la numărul 1500, linie telefonică dedicată crizei Covid-19 și disponibilă non-stop, instituită de Ministerul italian al Sănătății.

De la 9 iulie, oricine intră în Italia din străinătate este obligat să prezinte transportatorului sau forțelor de poliție în caz de control, o declarație pe proprie răspundere.

În cazul persoanelor care sosesc din România, acestea vor trebui să anunțe sosirea pe teritoriul italian Direcției de Sănătate Publică locală și să specifice în detaliu în declarația pe propria răspundere locul în care vor petrece perioada de supraveghere sanitară și izolare la domiciliu, mijlocul de transport privat prin care vor merge la acea adresă și un număr de telefon la care pot fi contactate în această perioadă (inclusiv un număr de telefon mobil).

De asemenea, transportatorii trebuie să măsoare temperatura pasagerilor și să nu permită călătoria celor depistați cu stare febrilă.

Persoanele care, la sosirea din România în Italia cu un mijloc de transport în comun, nu pot să se deplaseze cu un mijloc de transport privat la adresa la care vor efectua izolarea la domiciliu, indicată în declarația pe propria răspundere, vor trebui să efectueze carantina într-o locație stabilită de Protecția Civilă, pe cheltuială proprie.

Acestea trebuie să comunice cu celeritate apariția unor eventuale simptome de Covid-19 Direcției de Sănătate Publică.

În mod asemănător, persoanele fizice care sosesc din România în Italia cu un mijloc de transport privat sunt obligate să comunice imediat propria intrare pe teritoriul italian Departamentului de Prevenție din cadrul Direcției de Sănătate Publică locală.

Acestea vor fi supuse măsurii de supraveghere sanitară și de izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile, la adresa comunicată Direcției de Sănătate Publică și vor trebui să semnaleze cu celeritate apariția unor eventuale simptome de Covid-19.

Autoritățile regionale pot adopta unele măsuri suplimentare, pentru a limita răspândirea virusului. Vă recomandăm să vă informați în prealabil cu atenție privind măsurile valabile în regiunea în care veți călători. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul Ambasadei României în Italia: https://roma.mae.ro/local-news/2969

Aceste condiții sunt în vigoare de la 13.08.2020 și sunt prevăzute și în noul decret al președintelui Consiliului de Miniștri din 07.09.2020, prelungit până la 15.10.2020.

PREVEDERI PRIVIND TRANZITUL PASAGERILOR APLICATE CETĂȚENILOR CARE SOSESC SAU AU TRANZITAT ROMÂNIA ÎN ULTIMELE 14 ZILE:
– la intrarea în Italia, chiar dacă sunt asimptomatici, au obligația să completeze traseul efectuat cu mijlocul de transport exclusiv privat de la intrarea pe teritoriul național sau de la locul debarcării din mijlocul de linie utilizat pentru a intra în Italia până la locația unde vor efectua autoizolarea;
sunt supuși obligației de autoizolare și de supraveghere medicală pentru o perioadă de 14 zile la locația indicată în declarație;
– ca excepție, în cazul intrării în Italia cu un mijloc de transport aerian de linie, este permisă continuarea călătoriei cu un alt mijloc de transport aerian de linie către destinația finală menționată în declarație, cu condiția de a nu părăsi zonele special amenajate în interiorul aeroporturilor.

Mai multe detalii AICI

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Virusul prinde viteză din nou în Italia, 3.600 de cazuri azi, cu 1.000 mai multe decât ieri, 31 de decese

Italia, român de 21 de ani, răpit, sechestrat și torturat de traficanții de droguri, în fața iubitei. ”Asta pățesc cei care greșesc!”