in

Luni, Berlusconi va vorbi la Bucureşti şi despre românii din Italia

Silvio Berlusconi va participa luni şi marţi (30 şi 31 mai) la o întâlnire la nivel înalt cu autorităţile de la Bucureşti– ştirea a fost confirmată de către purtătoarea de cuvânt a guvernului, Ioana Muntean, citată de agenţia Mediafax.

In cursul zilei de luni va participa la discuţii cu primul ministru Emil Boc şi va avea o întâlnire şi cu preşedintele Traian Băsescu, a doua zi, marţi 31 mai.

Potrivit aceleiaşi surse, Berlusconi va discuta cu omologul său român despre aderarea României la Spaţiul Schengen, dar şi despre comunitatea românească din Peninsulă.

Summitul româno-italian a fost programat încă de la începutul anului. La discuţii vor participa miniştri şi secretari de stat din cele două guverne.

Vizita lui Silvio Berlusconi la Bucureşti are loc într-un moment delicat pentru premierul italian. Luni este ultima zi a balotajului în urma căruia se va decide cine va guverna două oraşe importante din Peninsulă, Milano şi Napoli. Berlusconi s-a implicat activ în susţinerea candidaturii Letiziei Moratti, actualul primar al oraşului Milano, pentru obţinerea unui nou mandat. Mulţi analişti politici italieni susţin că de rezultatul alegerilor la Milano ar depinde soarta partidului condus de Berlusconi, Popolo della Libertà în viitorul apropiat: pierderea fiefului Milano ar însemna o dură lovitură pentru premier.

Miruna Cajvaneanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

PSD Diaspora are filială la Roma

Şi-a sechestrat soţia şi băiatul, sub ameninţarea cuţitului