Menu
in

Mașini românești sechestrate în Italia, denunț prezentat la Comisia Europeană: «Încalcă libertatea de circulație»

Deputatul european Siegfried Mureșan (PPE / PNL) a transmis luni o interpelare scrisă Comisiei Europene în care a întrebat dacă modificările Codului Rutier din Italia, adoptate la 1 decembrie 2018, încalcă legislația europeană și principiile liberei circulații.

„Conform statisticilor, peste 1,15 milioane de români trăiesc în Italia, iar mulți dintre aceștia conduc temporar mașini înmatriculate în România. Impactul negativ al acestor măsuri disproporționate asupra cetățenilor români aflați în Italia ridică semne de întrebare cu privire la respectarea principiului liberei circulații de către autoritățile italiene, precizează Siegfried Mureșan în textul interpelării.

Regăsiți mai jos conținutul integral al interpelării:

„Legea nr. 132 din 1 decembrie 2018 a Republicii Italiene aduce o serie de modificări Codului Rutier din Italia. Astfel se introduce o nouă prevedere la articolul 93 din Codul Rutier conform căreia se interzice persoanelor care și-au stabilit reședința în Italia de cel puțin 60 de zile să circule cu un autovehicul înmatriculat în străinătate.  

În primele zile de la intrarea în vigoare a noilor dispoziții legislative mai multor cetățeni români aflați în Italia și posesori ale unor mașini înmatriculate în România li s-au confiscat autovehiculele și li s-au aplicat amenzi de către autoritățile italiene. Conform statisticilor peste 1,15 milioane de români trăiesc în Italia, iar mulți dintre aceștia conduc temporar mașini înmatriculate în România. Impactul negativ al acestor măsuri disproporționate asupra cetățenilor români aflați în Italia ridică semne de întrebare cu privire la respectarea principiului liberei circulații de către autoritățile italiene.

Este Comisia la curent cu modificările legislative menționate anterior?

În caz afirmativ, nu consideră Comisia că aceste modificări încalcă legislația europeană și principiile liberei circulații?”

_____________________________________

Pentru detalii

Echipa de comunicare a deputatului european Siegfried Mureșan

Andrei JUJAN: +40 766 369 485

Cătălina BOCAI: +40 785 216 659

Elisaveta BRAGUȚA: +40 733 128 442

LEGISLAȚIE – Înmatricularea mașinii în altă țară din UE: obligații, puncte de penalizare și amenzi

Ambasada și consulatele din Italia acordă asistență consulară și preîntâmpină posibile discriminări în cazul mașinilor cu numere românești

Scrisoare în sprijinul românilor din Italia: ”Cât mai urgent cu putință, faceți demersurile necesare către Guvernul Italian”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version