in

Scrisoare în sprijinul românilor din Italia: ”Cât mai urgent cu putință, faceți demersurile necesare către Guvernul Italian”

Comunicat de presă

Vă transmitem atașat scrisoarea adresată Doamnei Viorica Vasilica Dăncilă, prin care Partidul ADER îi solicită ca, în calitatea sa de Prim Ministru al României și viitor conducător al Președinției Consiliului Uniunii Europene, să intervină cât mai urgent posibil pentru remedierea unui act grav de discriminare a dreptului cetățenilor europeni printre care se numără și cetățenii români, la libertatea de circulație și de ședere pe teritoriul Italiei.

Biroul de presă al Partidului ADER 07.12.2018 PARTIDUL ADER

Către Guvernul României,

În atenția doamnei Prim Ministru Vasilica-Viorica Dăncilă.

Stimată Doamna Prim Ministru Dăncilă,

În calitatea pe care o aveți, Prim Ministru al Guvernului României și de viitor conducător al Președinției Consiliului Uniunii Europene, Partidul ADER vă aduce la cunoștință discriminarea importantă la care sunt supuși de către Guvernul Italiei cetățenii europeni, deci și cei români, prin care restrânge unul din drepturile fundamentale ale Uniunii Europene, libertatea de circulație.

Libertatea de circulație și de ședere a persoanelor în Uniunea Europeană reprezintă piatra de temelie a cetățeniei Uniunii, instituită de Tratatul de la Maastricht în 1992 În ciuda acestui drept legal al oricărui cetățean european, Guvernul Italiei, prin articolele 93 și 132 din Codului rutier Italian în ce privește circulația autoturismelor înmatriculate în străinătate, la articolul 1 bis prevede, conform ultimelor modificări: „Este interzis cetățenilor care au stabilită reședința în Italia de peste 60 de zile să circule cu un vehicul înmatriculat în străinătate.”

În ceea ce privește circulația autoturismelor înmatriculate în străinătate, Codul rutier Italian prevede că cetățenii europeni nu pot conduce un autoturism inmatriculat în alte țări din Europa.

Concret, un cetățean român care are domiciliul de reședință în altă țară europeană, chiar dacă are un mijloc de transport proprietate personală înmatriculat în România nu îl poate conduce în Italia, sub sancțiunea sechestrării autovehiculului și reținerea certificatului de înmatriculare și amendă.

Stimată doamnă Prim Ministru Dăncilă, Partidul ADER în numele tuturor celor care sunt afectați de această măsură aberantă a autorităților italiene vă solicită să faceți, cât mai urgent cu putință, demersurile necesare către Guvernul Italian și Comisia Europeană pentru adoptarea de îndată a unei măsuri de revocare, de către Guvernul Italian, a acestei prevederi aberante din actul normativ, prevedere ce încalcă grav drepturile fundamentale ale cetățenilor europeni și în speță ale celor români.

Noi dorim să credem că reformarea Uniunii Europene înseamnă extinderea drepturilor cetățenilor europeni și nu introducerea de măsuri de restrângere a acestora. Vă facem cunoscut că această solicitare de intervenție către Guvernul Italian ne-a fost adresată de un număr mare de români care lucrează în Italia și care sunt grav afectați de prevederile pe care le cuprinde, drept pentru care vă rugăm să interveniți urgent.

Vă adresăm rugămintea să ne comunicați la adresa de e-mail [email protected] despre măsurile luate și vă asigurăm că vom informa pe toți românii care muncesc în Italia, asupra demersurilor dumneavoastră.

Cu deosebită considerație,

Președinte, Neculai Onțanu

07.12.2018

Încă trei mașini cu număr românesc sechestrate în Italia, în vederea confiscării. Plătiți pe loc amenda de 500 euro!

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Tragedie de proporții la Ancona: 6 tineri morți și sute de răniți în urma unui incident într-o discotecă – VIDEO

Începerea lucrărilor la Așezământul Românesc “Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae” de la Bari