in

Prezenţa românilor în Italia s-a stabilizat sub un milion

Ieri, 30 octombrie, a fost prezentat, la Roma, Raportul Dossier Statistico Immigrazione (Dosarul Statistic Imigraţie), realizat anual de cercetătorii celei mai cunoscute fundaţii italiene care se ocupă cu studiul fenomenului migratoriu, Caritas Migrantes. Sloganul Raportului a fost “Nu sunt numere”, pentru a sublinia faptul că străinii din Italia sunt, din păcate, deseori, văzuţi doar prin prisma unor statistici.

Comunitatea românească este, în continuare, pe primul loc ca număr de străini cu reşedinţa legală în Peninsulă. Ultimele estimări Caritas arată că, în Italia, trăiesc 997.000 de români. Numărul oficial al românilor din Italia rămâne însă cel comunicat de ISTAT (Institulul Naţional de Statistică din Italia) în 2010, adică 968.576, reprezentând 21,2% din totalul străinilor prezenţi în Peninsulă.

Din cei aproape un milion de români care trăiesc în Italia, 819.442 au un loc de muncă, potrivit datelor furnizate de INAIL (Institutul de Asigurări împotriva Accidentelor de Muncă).

Românii sunt pe primul loc între străini şi în ceea priveşte contribuţiile plătite către Statul Italian. În anul 2010, potrivit datelor furnizate de Ministerul Finanţelor şi prelucrate în Raportul Caritas, 612.461 de români au făcut o declaraţie de venit în Italia. Venitul mediu declarat de români a fost de 9.100 euro pe an.

Stabilizarea fluxurilor

“E adevărat, asistăm la o stabilizare a prezenţei străinilor pe teritoriul italian, iar românii nu fac excepţie”- ne-a declarat Ginevra Demaio, coordonator ştiinţific al Raportului Statistic.

“În ceea ce priveşte românii, a fost mai dificil să facem o estimare. Ei “scapă din statisticile tradiţionale”, pentru că sunt cetăţeni comunitari, deci e mai greu să fie cuantificaţi. Ar trebui ca numărul lor să fie relevat prin recensământul din acest an, dar încă nu avem cifre oficiale”.

Oricum, Ginevra Demaio ne explică stabilizarea prezenţei imigranţilor prin prisma situaţiei economice: “ Probabil, din cauza crizei, asistăm la un moment de expectativă din partea celor care vor să vină în Italia. În ceea ce-i priveşte pe români, s-a intensificat fenomenul pe care noi îl numim “circolarita’ (mobilitate circulară). Fiind cetăţeni comunitari, iar România situându-se aproape de ţara de adopţie, mulţi români vin în Italia doar pentru perioade scurte de timp. Ei sunt mai liberi şi cu un grad de mobilitate mai înalt”.
 
Am întrebat-o pe Ginevra Demaio dacă italienii continuă să se teamă de o “invazie” a românilor sau în general a străinilor: “Nu a fost vorba de invazie nici în alţi ani. Există un raport direct proporţional între venirea străinilor- care nu a înregistrat o creştere semnificativă- şi faptul că încă nu s-a terminat criza. În plus s-a vorbit de o invazie în anumite momente politice, mai ales în preajma alegerilor. În prezent, limbajul folosit de politicieni este mult mai puţin ostil, în comparaţie cu anii trecuţi, când la guvernare era şi Liga Nordului. De cele mai multe ori, opinia publică este influenţată de expunerea mediatică, de emfatizarea unor episoade de cronică neagră sau a unor declaraţii politice”.

Miruna Căjvăneanu

Resurse:

O sinteză a Raportului 2012 AICI

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Romii din România visează să plece în străinătate

Bătălia electorală a anului: Dan Diaconescu versus Victor Ponta