in

Primarul Romei, Gianni Alemanno, alături de Episcopul Siluan la slujba de Duminica Tomii

Duminică, 12 mai 2013, a doua după Paști, Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a slujit la sediul de la Roma, împreuna cu un sobor de 43 de preoți și 7 diaconi din cele trei protopopiate din Lazio, precum și din Sicilia și Triveneto, anunță http://episcopia-italiei.it/

La acest moment de bucurie și împreună-slujire, au fost prezente doua icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului: una de la Parohia Sfânta Mucenița Filoteia de la Curtea de Argeș, din localitatea Canicatti, păstorită de Ierom. Benedict – Maica Domnului de la Poceaev; cealaltă de la Parohia Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie din localitatea Legnago, păstorită de Pr Mihail Ursachi – Maica Domnului de la Censtohovsc.

În această duminică, au participat la Sfânta Liturghie peste 3000 de credincioşi de la parohiile și paraclisele din Roma şi împrejurimi, precum și din Canicatti (Sicilia), având în frunte pe preoţii şi diaconii care îi slujesc, pentru a se bucura cu toții împreună de Praznicul Învierii Domnului.

Au fost prezenți la acest eveniment Excelența Sa Domnul Bogdan Tătaru-Cazaban, Ambasadorul României pe Lângă Sfântul Scaun; Doamna Adina Lovin, reprezentantul Ambasadei României în Italia; Domnul Gianni Alemanno, Primarul Romei; Don Milan Zust, reprezentantul Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creștinilor – Vatican, care au adresat câte un cuvânt de salut celor prezenți.

La eveniment a mai participat si un grup de profesori și elevi de la Colegiile Naționale din Brașov, veniți la Roma cu ocazia împlinirii astăzi a 1900 de ani de la inaugurarea Columnei lui Traian. La final, s-a binecuvântat Troița de la sediul episcopiei, întru cinstirea și pomenirea tuturor sfinților mucenici care au mărturisit credința în Hristos până la sânge în Sfânta Cetate a Romei, și ca semn de binecuvântare a tuturor celor care pășesc în curtea episcopiei.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Locuinţele, la cele mai mici preţuri. Cel mai bun an pentru achiziţii

Editura Rediviva din Milano prezentă la Salonul Internațional de Carte de la Torino