in

PSD Roma a semnat un protocol de colaborare cu PD italian

Filiala din Roma a Partidului Social Democrat şi cea a Partidului Democrat Italian au semnat un protocol de colaborare. Protocolul reprezintă o continuare a acordului semnat între Victor Ponta, preşedintele PSD, şi omologul său, Pier Luigi Bersani, preşedintele Partidului Democrat Italian, pe data de 14 ianuarie 2011- scrie Agerpres.

Urm

Protocolul a fost semnat la sediul PD Nazionale din Roma, în prezenţa preşedintelui filialei romane a Partidului Democrat Italian, Eugenio Patane, a secretarului PD Roma, Marco Miccoli, dar şi a politicienilor români, deputatul Cristian Rizea, preşedintele PSD Diaspora, preşedintele Partidului Social Democrat, filiala Roma, Florin Gheorghe Tătaru şi secretarul naţional Crina Ene.

ătoarea etapă este extinderea acordului la nivel teritorial, în diferitele districte ale Romei şi în provincie, în vederea implicării comunităţii de români în viaţa politică. La ceremonia de semnarea acordului a fost prezent şi preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu România, Guido Melis, care a vorbit despre importanţa românilor în Italia.

Un acord similar a fost semnat în luna ianuarie de Victor Ponta, preşedintele PSD, şi omologul său, Pier Luigi Bersani, preşedintele Partidului Democrat Italia. Protocolul prevede implicarea activă a cetăţenilor comunităţii româneşti, rezidenţi la Roma, în viaţa socială şi politică a Partidului Democrat.

Acest lucru se va face printr-o campanie asiduă de mediatizare a obiectivelor, de informare a românilor despre avantaje, dar şi prin depăşirea obstacolelor obiective care se interpun, deseori, între cetăţeni şi instituţii. „Vom adapta protocolul la nivelul fiecărui municipiu al Capitalei şi vom fi mai aproape de cetăţenii români adresându-ne direct în limba română”, a explicat pentru Agerpres Marco Miccoli, secretarul Partidului Democrat filiala de la Roma.

Politicienii sunt conştienţi de lipsa de interes a românilor pentru viaţa politică. Pentru Miccoli, acest lucru reprezintă o provocare. „Românii trebuie să înţeleagă că a avea un reprezentant la primărie sau ţintind şi mai departe, în Senat, le va aduce multe avantaje. Tocmai acest lucru îl prevede protocolul nostru: susţinerea candidaturii unui român la următoarele alegeri locale”, a completat Miccoli.

Dintre obiectivele cele mai importante, protocolul PSD-PD Italia prevede şi dezvoltarea iniţiativelor politice pentru recunoaşterea diplomelor universitare obţinute de cetăţenii români rezidenţi în Italia, în ţara de origine, dar şi facilitarea obţinerii cetăţeniei italiene de către copiii românilor născuţi în Peninsulă. Actualmente, statul italian acordă cetăţenia nou-născuţilor doar în cazul în care unul dintre cei doi părinţi are cetăţenie italiană. Cele două formaţiuni politice au convenit să faciliteze participarea cetăţenilor români la viaţa politică a Partidului Democrat în vederea integrării comunităţii româneşti.

Implicarea dar şi coeziunea comunităţii româneşti este şi obiectivul deputatului Cristian Rizea, preşedintele PSD Diaspora. „Românii trebuie să fie solidari şi să strângem rândurile. Acest lucru şi-l propune PSD Diaspora, pentru a putea rezolva problemele românilor din Italia. A venit momentul ca românii să aibă un cuvânt de spus pentru că reprezintă cea mai numeroasă comunitate de străini din Italia”, a precizat pentru Agerpres deputatul Rizea.

Politicianul român a vorbit despre cinci măsuri concrete pentru românii din Diasporă pe care le va dezvălui la momentul oportun. Filiala PSD de la Roma a luat naştere în luna mai şi are deja 200 de membri. De curând au fost înfiinţate Aripa Tânără şi Organizaţia de Femei a partidului din Diaspora. Preşedintele filialei, Florin Gheorghe Tătaru a confirmat pentru AGERPRES că zilnic primeşte adeziuni şi după finalizarea perioadei de organizare, vor pune în aplicare strategia politică şi vor prezenta agenda pentru Roma.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Papa Benedict al XVI-lea: „Cum ne comportăm faţă de străini, aşa ne comportăm faţă de Iisus”

Îi îmbogăţim pe europeni, dar avem restricţii