in

Reacţii după crima de la Ventimiglia: “Suntem containerul de gunoi al lumii”

După ce un italian a fost ucis în bătaie de un grup de români lângă Ventimiglia, exponenţi ai unor formaiuni extremiste au încercat să toarne gaz pe foc. Fiamma Tricolore şi Forza Nuova au emis communicate dure contra românilor. Primarul din Ventimiglia însă a afirmat că românii din zonă sunt bine integraţi, iar cazul este o excepţie.

„Uniunea Europeană şi tratatele sale ne obligă să-i acceptăm toţi condamnaţii ţărilor membre, în primul rând românii, care văd în Italia un ‘refugium peccatorum’. Aici se ştie legea este o glumă şi ei profită de acest lucru. În acelaşi timp suntem din punct de vedere geografic cei mai apropiaţi de Africa şi astfel că îi primim pe toţi fugiţii de revoltele în curs, fără ca Europa să mişte un deget pentru a ne ajuta.

Cum ceilalţi membri ai Ue sunt cei mai tari şi noi mereu şi doar idioţii? Pe românii beţi de ieri care ieri au ucis un tată care îşi apăra fiul de nejustificata lor agresiune a trebuit să-i primim cu braţele deschise. Ce ruşine! Sper să se revină la statele naţionale şi autonome. Europa astfel este o bătaie de joc”, declară într-o notă exponentul de la Fiamma Tricolore din Roma, Stefano Tersigni.

“Statul nu garantează siguranţa cetăţenilor”

Federaţia Provincială a Forza Nuova din Imperia spune într-un comunicat: „Uciderea unui cetăţean italian care îşi apăra fiul de agresivitatea unui grup de români, demonstrează de o parte incapacitatea totală a administratorilor locali de a garanta siguranţa cetăţenilor, de altă parte reprezintă dovada cea mai evidentă a eşuării acelei societăţi multirasiale pe care centru-dreapta şi centru-stânga, şi o parte a lumii catolice, ar vrea să o impună în dauna cetăţenilor italieni şi europeni. Din acest motiv Forza Nuova va ieşi în stradă pentru a-şi demonstra apropierea şi solidaritatea faţă de populaţia italiană din Ventimiglia, pentru a demasca politica sinucigaşă a guvernului italian şi a Lega Nord şi în ce priveşte politicile imigraţiei, pentru a se opune creării şi amplificării numărului de centre de primire”.

Primarul din Ventimiglia: „Românii sunt integraţi”

Primarul din Ventimiglia, Gaetano Scullino (foto), care militează în rândurile Pdl-ului, prins de problemele imigraţiei africane, spune că omorul este de natură nepremeditată, „de neconceput şi de neînţeles”.

„Ca primar o pot spune cu voce tare: nu există probleme de integrare cu românii. A fost vorba de un caz izolat, teribil şi răvăşitor, dar izolat”. În confirmarea celor susţinute, primarul precizează: „În această dimineaţă (duminică 10 aprilie – n.r.) m-am dus la casa lui Walter pentru a îmbrăţişa familia. La scurt timp după m-am intersectat în apropierea casei lor cu câţiva români care au început să plângă amarnic. Consternaţi de ceea ce s-a întâmplat şi pentru imaginea negativă care s-a abătut asupra lor toţi. Ar fi cu adevărat nedrept să se amplifice gestul unui grup de delincvenţi”.

Cu toate acestea, amărăciunea şi disconfortul sunt mari. „Episoade care te gândeşti că se întâmplă în altă parte şi care apoi se întâmplă tocmai în oraşul tău. Sunt cu adevărat întristat. Şi pentru că îl cunoşteam pe Walter: era cu adevărat o persoană de treabă, mereu disponibil, liniştit. Implicat în viaţa socială şi pentru comunitatea sa”.

Primarul subliniază cum comunitatea română trăieşte de ani de zile în oraş şi deseori se reuneşte într-o zonă sportivă la Calvo, localitate situată la câţiva km de Torri, mica localitate în care s-a consumat sâmbătă noaptea agresiunea mortală. „Sunt inseraţi – încheie – lucrează, dar deseori beau şi aceasta este o problemă, pentru că devin violenţi, însă fapte atât de grave nu s-au mai întâmplat niciodată. Am intensificat şi activitatea poliţiei municipale, care controlează amănuţit barurile frecventate de români. Problema este că achiziţionează alcool din marile magazine şi astfel e greu să-i prindem”.

Citeşte şi

Italian ucis în bătaie, patru români arestaţi la Ventimiglia

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cristian Igescu, candidat la Torino: „Nimic pentru mine, totul pentru comunitate”

Românii arestaţi pentru crima de la Ventimiglia, bătuţi în închisoare de deţinuţii italieni