Menu
in

Ritmul infecțiilor crește în Italia, numărul persoanelor contaminate a ajuns vineri la 821, iar cel al deceselor la 21

Numărul persoanelor din Italia contaminate cu noul coronavirus a ajuns la 821, a anunţat vineri şeful Agenţiei italiene de protecţie civilă, Angelo Borrelli, potrivit Agerpres.

Până în prezent, 21 de pacienţi cu coronavirus au decedat şi 46 s-au recuperat în urma infecţiei. Joi, numărul infecţiilor cu coronavirus în Italia era 650.

Cele mai recente date includ 412 persoane cu simptome uşoare sau fără simptome, care nu necesită spitalizare şi sunt în condiţii de izolare acasă, şi alte 345 de persoane internate în spitale, dintre care 64 se află la terapie intensivă.

Regiunea Lombardia va cere guvernului de la Roma menţinerea pentru cel puţin încă o săptămână a restricţiilor deja puse în aplicare, au anunţat vineri autorităţile din această regiune.

Focarul înregistrat săptămâna trecută în regiunile Lombardia şi Veneto au făcut ca Italia să devină statul european cel mai afectat. Ţara a devenit de o săptămână o platformă de răspândire a Covid-19 în lume. Primele cazuri înregistrate în America latină (Brazilia şi Mexic) şi Africa subsahariană (Nigeria) sunt persoane sosite din peninsula italiană.

La nivel global, 2.922 de persoane au murit din cauza coronavirusului, dintre care 2.835 în China. Alte 87 de persoane au murit în afara Chinei: Iran – 34, Italia – 21, Coreea de Sud – 16, Japonia – 10, Hong Kong – 2, Franţa – 2, Filipine – 1, Taiwan – 1.

Numărul cazurilor de persoane infectate în lume este de peste 84.000, în 59 de ţări şi teritorii.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version