in

Roșia Montană, proteste în Italia: „Suntem români și ținem la țara noastră și la viitorul ei” / VIDEO

Zeci de persoane, marea majoritate români, dar și italieni, au participat duminică 15 septembrie în Italia la manifestații de susținere a protestului „Salvați Roșia Montană” în orașele Roma, Torino și Milano.

La Roma, ideea organizării unei manifestații, în paralel cu cele din România, au avut-o două românce. Alina Vărzaru a creat o pagină pe Facebook și a dat startul invitațiilor, Mioara Cristea Moraru s-a ocupat de obținerea autorizației de la primărie, alți români au contribuit cu aducerea pancartelor și a steagurilor.


Duminică 15 septembrie, protestul a avut loc în Piazza Santi Apostoli (zona Piazza Venezia), între orele 14.00 și 20.00. Manifestanții, care au stat mai multe ore sub ploaie, au strigat „Uniți salvăm Roșia Montană” și au afișat mesaje și însemne românești.

Câteva din participante au venit îmbrăcate în ie tradițională. Pe pancarte au fost scrise mesaje în română, italiană și engleză: „La vita vale piu dell’oro”, „L ORO bruciaNO l’ambiente”, „Save Rosia Montana”, „Romania nu gustă cianura” .

Printre participanți s-au numărat și reprezentanții mai multor asociații de români din Lazio. Organizatorii nu au vrut ca manifestația să aibă însemne politice sau ale diferitelor ONG-uri.

>

„Fără cianură”

„Suntem aici, hotărâți, deși plouă, pentru că noi toți credem într-o idee. Suntem puțini, dar buni. Vrem ca proiectul de exploatare să fie oprit, pentru ca viitorul fiilor noștri să nu fie unul pătat de cianură. Viața unui om valorează mai mult decât aurul. Mesajul nostru către cei care iau deciziile la București este să asculte vocea noastră. Suntem români și ținem la țara noastră și la viitorul ei”, ne-a declarat Mioara Cristea Moraru.

Deși protestul a fost declarat unul apolitic, câțiva din manifestanți au avut și un mesaj împotriva guvernului de la București. Remus Ionuț Tofan, grafician stabilit la Roma subliniază: „Părerea mea personală este că răul major în afacerea Roșia Montană îl reprezintă politicienii corupți. Spun corupți. Pentru că altfel nu se explică înverșunarea cu care vor să aprobe (și vor aproba) un proiect care va aduce numai pagube României. Va fi un dezastru pe toate fronturile: ecologic, economic, imagine de țară”.

Protest la Torino

La Torino, tot duminică, circa 60 de persoane, printre care și 15 italieni, au participat la protestul „Roșia Montană” organizat într-un spaiu din Via Gaspare Saccarelli, nr. 18. „Puțini, în comparație cu protestele din România, dar la fel de mulți sau poate mai mulți ca cei din Washinghton, Milano, Paris sau Bruxelles„, ne-a spus Răzvan Purdel, unul din organizatori.

Evenimentul a fost pregătit de două tinere active în comunitatea din Torino, Oana Pătrăucean și Nicoletta Bartunek. Răzvan Purdel le-a explicat celor prezenți, în italiană, în ce constă proiectul și care sunt riscurile. A urmat proiecția filmului documentar „Noul Eldorado” cu subtitrări în italiană.

„Surpriza serii a fost o familie din Câmpeni, de lângă Roșia Montană, care s-a alăturat protestului. A participat și un reprezentat al Primăriei orașului Torino, care ne-a promis o luare de poziție oficială. Documentul urmează să fie trimisă executivului din România”, ne-a declarat Nicoletta Bartunek.

Pentru organizatori, „important era să oferim un spațiu de întâlnire tuturor acelora care sunt împotriva proiectului minier de la Roșia Montană. Vom decide împreună care sunt următorii pași de urmat pentru a exprima nemulțumirile diasporei românești față de proiect”. Deși organizatorii fac parte din două asociații – Asociația Bucovina și Liga Studenților Români din Străinătate, au ales să nu afișeze niciun simbol în timpul evenimentului.

Doi dintre românii din Câmpeni, prezenți la protest, au povestit că sunt foști mineri și că au existat amenințări voalate la adresa lor. „Au vorbit de frica și de neîncrederea care s-a insinuat în sufletele oamenilor de acolo. A fost un eveniment folositor conștiințelor noastre, indiferent de rezultatul acestui demers criminal. Niciodată nu s-a ajuns atât de aproape de dezastru”, a adăugat Răzvan Purdel.

„E adevărat, țara noastră are nevoie de locuri de muncă, dar nu așa. Ne întrebăm, printre altele, de ce pentru 1000 de slujbe de „miner” (nu vor fi mineri, ci muncitori într-o carieră de suprafață) este nevoie de o lege care calcă în picioare statul de drept, proprietatea privată și patrimoniul punând în pericol sănătatea oamenilor, în timp ce despre cei 3650 de angajați dați afară din Poșta Română (serviciu public) nu se spune nimic? Oamenii ăia nu au dreptul la o lege specială?”

”Dacă legea trece, va trece și orice brumă de democrație într-o țară care are nevoie de legalitate ca de aer. Acest lucru e confirmat de avizul dat de Ministerul Justiției unde ni se explică foarte clar că guvernul vrea să dea unei companii private puterea de a acționa în numele Statului”.

Potrivit tânărului din Torino, „protestele din țară și din diasporă au depășit ca amploare protestele studenților din anii ’90. La vremea aceea nemulțumirea societății civile s-a concentrat la București și tot acolo a fost sufocată de barbarismul unuia care ne mai rânjește și azi. Au fost mineri, televiziunile au tăcut sau au arătat ce convenea Puterii.

Asemănările se opresc aici. În ziua de astăzi lumea nu mai poate fi dusă de nas atât de ușor și nu mai e concentrată în Piața Universității, care a rămas totuși un simbol. Au dovedit-o zecile de mii de oameni care au ieșit pe străzile tuturor orașelor mari din România pentru a-și afirma dreptul de a participa la deciziile care îi vizează, indiferent de ce spun sau nu spun televiziunile. E un mare pas înainte”.

Miruna Căjvăneanu

Milano

În data din 15 septembrie, în jurul orei 17.00, în Piața Duomo din Milano, erau peste 40 de români care protestau împotriva legii Roșia Montană, scrie Radio Torino International. Oamenii au stat mai multe ore în ploaie, scandând „Roșia Montană nu e de pomană”, „Uniți, salvăm Roșia Montană” sau „Pe pământul românesc, nu vreau să mă otrăvesc”.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Radu Tudor, numit general manager la Antena Internațional, canal tv pentru diaspora

Manifestații de masă contra românilor în Spania: „Ne-am săturat de voi”/ VIDEO