in

Români în greva foamei la Aprilia: “Italienii ne spuneau: au venit măgarii!”

Greva foamei a fost ultima soluţie care le-a mai rămas unor români din Aprilia, pentru a protesta împotriva abuzurilor la care au fost supuşi de către angajator. Cinci români au fost concediaţi fără preaviz, fără niciun motiv temeinic şi fără a li se plăti drepturile salariale obligatorii la sfârşitul raportului de mun ă. Amănunte despre cazul lor le-am avut de la Mircica Ştefan, una dintre persoanele care au protestat la Aprilia.

Mircica Ştefan are 55 de ani, este originară din judeţul Vrancea şi lucrează în Italia de mai bine de 12 ani. Lucrează de nouă ani la cooperativa Alba, cu care este în litigiu în prezent.

“Am venit în Italia în anul 1999 şi după patru ani de muncă la negru, am reuşit să-mi fac documentele, odată cu Sanatoria din 2003. De atunci lucrez la cooperativa aceasta şi deşi am muncit din greu, pe bani puţini, eram bucuroasă că am un loc de muncă. Nu-mi închipuiam că voi ajunge să fiu nedreptăţită în halul ăsta şi să nu mi se plătească banii pe care-i merit. Acum sunt de mai bine de şase luni fără muncă, am rate, probleme cu casa şi multe altele care au rexzultat de aici, şi-au bătut joc de noi.”

Deşi a lucrat pentru mai bine de nouă ani pentru cooperativa din Aprilia, Mircica şi alţi patru colegi români au fost concediaţi fără  motiv, firma folosind o stratagemă. Anul trecut, în iunie au fost transferaţi la un alt punct de lucru, altul decât cel în care lucrau de ani buni, respectiv firma “Montebovi” din Aprilia, fără a li se comunica adresa clară. După câteva zile au fost anunţaţi că sunt concediaţi pentru că nu s-au prezentat la muncă.

Motivele sunt altele, în opinia româncei. Când au cerut să vadă situaţia contribuţiilor către stat, s-a schimbat şi atitudinea angajatorilor. “Ani de zile am lucrat fără să întreb situaţia contribuţiilor noastre către stat. Fluturaşele de salariu erau false, pentru că nu ilustrau situaţia reală a muncii pe care o prestam. Iar când am întrebat la INPS despre situaţia noastră, ni s-a spus că din opt ani munciţi, erau plătite doar câteva luni. Când am cerut socoteală la patroni, s-a schimbat foaia. Am fost concediaţi, în urma unui scenariu bine construit, iar la sfârşit nu am primit nici lichidarea, nici al treisprezecelea salariu sau alte plăţi care se fac în asemenea situaţii. Când am depus practica pentru obţinere a şomajului, am fost respinşi, pe motiv că nu aveam situaţia contribuţiilor clară. Fusesem concediaţi, deşi nu exista motiv, potrivit contractului de muncă pe timp indeterminat.”

Munca propriuzisă a românilor de la cooperativa Alba nu era plătită legal şi nici în totalitate. Angajaţii munceau între 12 şi 14 ore pe zi, chiar dacă era sâmbăta sau duminica, când ar fi trebuit să obţină majorări specifice: în fluturaş ii de salariu se regăseau doar patru ore zilnice, la curăţenie în firma “Montebovi”.

Urmau însă alte opt-zece ore de muncă în producţie, care erau plătite doar cu 4 euro pe oră, plătiţi la negru. Nici vorbă de contribuţii la stat pentru orele suplimentare sau în producţie.

“Aşa am muncit ani de zile. Ore suplimentare neplătite cu majorările specifice, îndiferent dacă era sămbăta sau duminica. Lucram patru ore la curăţenie, apoi începeam orele în producţie, câte 8-10 ore. Ne plăteau cu 4 euro pe oră, nu cu 6,5 euro cât ne spunseseră la început. Noi avem dovezi clare pentru cele 12-14 ore de muncă zilnic, pentru că trebuia să marcăm legitimaţiile şi se înregistrau la fabrică. În plus, sunt telecamerele care înregistrau intrările şi ieşirile zilnic. Pentru o medie de 300 de ore lunar, primeam 1.200 de euro. Eram angajaţi cu contract în agricultură, deşi făceam muncă în fabrică. Asta pentru că salariul minim era mai mic şi cheltuia mai puţin cu noi. Eram văzuţi ca nişte fiinţe inferioare, bune doar de muncă. Italienii din fabrică, când ne vedeau, exclamau mereu: «au venit măgarii».”

După ce au fost concediaţi, românii au crezut că în final, vor putea recupera măcar drepturile de sfârşit de raport de muncă şi că vor putea depune actele pentru obţinerea şomajului. Nimeni însă nu-i băga în seamă iar în luna decembrie au hotărât să protesteze. Le ajunsese cuţitul la os. “Pe 20 decembrie, înainte de sărbătorile de iarnă, am hotărât să ieşim în stradă şi să ne cerem drepturile. Ne-am pus în faţa fabricii şi am declarat greva foamei. Abia atunci au venit reprezentanţii coperativei şi după lungi discuţii ne-au propus să acceptăm 3000 de euro şi să semnăm că am primit drepturile salariale în întregime. Nu am acceptat, pentru că după atâţia ani de muncă ar trebui să primit mult mai mulţi bani. În plus, nu ni se plătiseră contribuţiile la stat şi nu aveam niciun drept la şomaj sau să fie considerat ca ani de vechime. Am revenit cu protestele şi pentru trei zile, între 16 şi 18 ianuarie ne-am postat din nou la intrarea fabricii. Cei de acolo ne-au explicat că nu au nicio vină, că ei au plătit pentru noi către cooperativă. Am cerut ajutorul sindicatelor şi avocaţilor de acolo. Nu ne rămâne decât să aşteptăm.”

Am întrebat-o pe româncă ce ajutor speră să aibe de la statul român şi mi-a răspuns fără nicio ezitare. “Nu aştept niciun ajutor, pentru că nu ne poate ajuta în cazul nostru. Ar trebui însă să ne dea posibilitatea să ne plătim contribuţiile la fondul de pensii pentru perioada muncită la negru aici. Eu am 55 de ani şi încep să mă gândesc la pensie. Ce fac pentru anii în care am muncit fără să fiu înregistrată nicăieri. Sunt dispusă să plătesc pentru acea perioadă şi să am linişte la bătrâneţe.

Andi Rădiu